rugă¹ sf [At: PSALT, HUR. 2^V/18 / Pl: rugi, (înv) ruge / E: pvb ruga] 1 Rugăminte (1). 2 Rugăciune (2). 3 (Reg; îs) ~ga cea mare Rugăciune (2) făcută când în casă e cineva grav bolnav. 4 (Îlv) A face (sau a da, a aduce) ~ sau a-și face ~a, a fi în ~, a sta la (sau, înv, cu, spre) ~ A se ruga (6). 5 (Trs; mpl) Serviciu religios în timpul păresimilor Si: priveghere, (îpp) denie (4). 6 (Trs; Mar) Capelă 7 (Mar; Trs) Biserică (1). 8 (Mar; Trs) Mănăstire. 9 (Trs; Ban) Troiță. 10 (Reg) Serbare a patronului unei biserici creștine Si: hram (2). 11 (Reg; pex) Patronul unei biserici Si: hram (1). 12 Șezătoare. 13 (Reg; îe) A se duce ~ A se duce vestea.

RUGĂ, rugi, s. f. 1. Rugăminte, implorare. Vin cu rugă în cuvinte și cu lacrămi în priviri Să mă ierți că voiei tale am ieșit cu-mpotriviri. EFTIMIU, Î. 21. Doi vineți ochi în suflet mă săgeată... Să fie numai o părere oare? Mi s-a părut că-mi povesteau o rugă. IOSIF, P. 19. Ea-l oprește-n loc cu ochii și c-o mult smerită rugă. EMINESCU, O. I 80. 2. Rugăciune. Ruga mea e fără cuvinte Și cîntul, doamne, mi-e fără glas. ARGHEZI, V. 48. Erau ocări în larma lunaticei orhestre Și rugă arzătoare în tainicul ei zvon. TOPÎRCEANU, B. 38. Te rog soție iubită, fă o rugă umilită pentru suflețelul meu. MARIAN, Î. 21. Precum se urcă tămîia-n sus, Nalță-se ruga-mi pînă la tine. HELIADE, O. I 110. 3. (Transilv.) Cruce sau troiță ridicată la marginea satului. Lîngă Rîpița este o rugă, lîngă rugă este o fîntînă. SLAVICI, O. I 68. 4. (Transilv.) Serbarea patronului unei biserici sau mănăstiri; p. ext. tîrg care are loc cu acest prilej.

RUGĂ ~i f. 1) v. RUGĂMINTE. 2) v. RUGĂCIUNE. /v. a ruga

rugă f. 1. rugăciune: să ’nalțe la cer o sfântă rugă AL.; 2. Tr. sărbătoare pentru hramul bisericii. [Abstras din rugà].

rúgă f., pl. ĭ (d. rog, a ruga). Rugăcĭune către Dumnezeŭ. Rugăminte: mĭ-a fost ruga în zadar. Vest. Icoană saŭ cruce (troiță) pusă pe la răspîntiĭ p. închinare. Trans. Hram, sărbătoarea hramuluĭ. Ban. Meh. Hațeg. (rTP. 1, 105; BSG. 1937, 59). Nedeĭe, mic bîlcĭ și horă.

ruga² vt [At: ALR I, 1207/343 / Pzi: 3 rugă / E: rug¹] (Reg) A înțepa.

ruga¹ [At: COD. VOR. 2/10 / Pzi: rog, 4 (înv) și rogăm / Grz: rugând, (înv) rogând / Imt: roagă-te, (înv) rogi-te / E: ml rogare] 1-2 vrt(a) (Folosit în formulele de politețe) A cere stăruitor un serviciu, o favoare, îndeplinirea unei dorințe etc. Vz implora. 3-4 vtr (Îe) A ~ (pe cineva sau a se ~ cuiva) pe toți Dumnezeii (sau cu Dumnezeu, cu cerul și pământul) A cere foarte insistent. 5 A dori (1). 6 (Îe) A-și ~ moartea A-și dori moartea. 7 (Îe) A-i ~ (cuiva) moartea (sau paharul morții) A dori (cuiva) moartea. 8-9 vrt (În practicile religioase; numele divinității invocate este în dativ sau, mai rar, introdus prin prepoziția „de” sau „la”, înv. „către”, „spre”) A spune o rugăciune (1) Si: a se închina, a invoca. 10 vi (Îrg; îe) A-i ~ (cuiva) de sănătate A face rugăciune pentru sănătatea cuiva. 11 vr A cere cuiva voie de a face ceva. 12 vr (Îe) Mă rog (și diminutival, cu sens hipocoristic sau ironic mă rogel, mă roguță) Formulă întrebuințată ca element incidental, fără legătură directă cu restul frazei (având uneori o nuanță concesivă, de nerăbdare, de nervozitate etc.).

DUMNEZEU, † DUMNE(D)ZĂU sm. ⛪ 1 Ființa unică, supremă, fără început și fără sfîrșit, creatoare și stăpînitoare a tot ce există: de ’nceput au facut Dumnezău ceriul și pămîntul (BIBL.); Domnul ~; bunul ~; întrebuințat dese ori în exclamațiuni (de uimire, de spaimă, de durere, de desnădejde): Dumnezeule! sau Doamne Dumnezeule! ¶ 2 În multe locuțiuni și expresiuni caracteristice: pentru ~! exclamațiune de rugăminte stăruitoare sau de desnădejde: pentru ~! fie-ți milă, nu mă lăsa pe drumuri! pentru ~! ce-ai făcut? – pe ~! meu! sau ~! mi-e martor! formulă de jurămînt, de afirmațiune; – ce ~! exclamațiune de necaz, cînd nu-și poate cineva explica un lucru: dar ce ~! parc’au intrat în pămînt, unde să fie...? (CRG.); – să dea ~! urare de a se împlini ceea ce dorește cineva; de-ar da ~, dac’ar fi să se întîmple, să mi se împlinească dorința; cum dă ~, cum se întîmplă, cum se poate; cu ce dă ~, cu tot ce se poate, cu ce se nimerește; ce-a da ~! întîmple-se ce trebuie să se întîmple, fie ce o fi! să ne ținem bine, ne ziserăm între noi, și ce-a da ~! (GN.); – du-te cu ~, a) urare celui ce-și ia rămas bun de plecare; b) se zice cerșetorului căruia nu vrem sau nu putem să-i facem pomană; – mai de ~, mai de Doamne-ajută (👉 AJUTA II. 5); – din mila lui ~, prin grația lui ~, formula cu care suveranii afirmă că în puterea de la Dumnzeu; – a nu avea nici un ~, a nu fi nici un ~, a nu avea nici o noimă nici un rost, a nu fi bine făcut; – ~! știe sau știe ~, numai unul ~ știe, arată încurcătura ce avem de a explica ceea, de a ne da seamă de rostul unui lucru, unei întîmplări; de-o vrea ~, formulă prin care exprimăm nădejdea că se va întîmpla ceva dorit; acolo l-a bătut ~, acolo a rămas, nu s’a mai întors de acolo; – ► AJUTA II. 1, 2, AUZI I. 5, BATE I. 3, BICIU 3, BOU 2, BUN I. 21, 22, DEGET, DREPT III. 12, FERI, II. 1 FRICĂ, IERTA, LUMINA, MIEL, MÎNIE, MULȚUMI, NĂDEJDE, OM, ORBI, PĂCAT, PĂSA, PĂZI, PÎİNE, PLATĂ, RUGA, SÎN. ȘTIRE, UITA, VARGĂ, VEDEA. ZI ¶ 3 În nenumărate proverbe, din care pomenim cîteva, fără a le mai explica, înțelesul lor fiind destul de clar: de unde nu-i, nici ~ nu cere (sau nu poate lua); cînd îi dă ~, nici dracul n’are ce-i face; ~! dă tot la cel ce are mai mult; ~! îți dă, dar nu-ți bagă în gură sau ~! dă omului, dar în traistă nu-i bagă; ~! că e ~, și nu poate mulțumi toată lumea; numai ~! face voia la toți; mare e ~; mare e ~, dar meșter e și dracul; la ~! și n țara românească toate sînt cu putință; 👉 AMĂGI I. 1, APUCA I. 8, BARDĂ 1, BĂȚ 1, BOALĂ, BUN I. 21, 22, COLAC 1, DATOR, DREPT I. 6, FĂGĂDUI, GĂINĂ, GURĂ, 'ÎNGER, LĂSA, LEGE, MINTE, MÎNĂ, NOROC, 'OCHIU, POSTI, PUȚIN, SFÎNT, SPARGE, STĂPÎN, UMPLEA ¶ 4 Divinitate pagînă, zeu: deschide... o carte la care spuie despre dumnezei cei elinești (ISP.); se ruga de toți dumnezei să-și dea ajutor (CRG.) ¶ 5 🐙 BOUL-LUI- ~ 👉 BOU 10 ¶ 6 🌿 PITA-LUI- ~ RÎȘCOV; SĂGEATA-LUI – ~ VERIGEL ¶ 7 💫 BRÎUL-LUI ~ 👉 BRÎU 8 [lat. dom (ĭne – deus)].

RUGA, rog, vb. I. 1. Tranz. A se adresa cuiva cerîndu-i stăruitor îndeplinirea unei dorințe, un serviciu. V. implora. Te rog să-mi dai bani de cheltuială. CREANGĂ, P. 184. Te-am ruga, mări, ruga, Să-mi trimiți prin cineva Ce-i mai mîndru-n valea ta. EMINESCU, O. I 149. Eu am venit cu d-ta, precum m-ai rugat. ALECSANDRI, T. I 90. Da te rog să nu porți flori, Nici să mi te-mpodobești, Nici la joc să nu pornești. JARNÍK-BÎRSEANU, D. 149. ◊ Expr. (Rar) A ruga (pe cineva) de toți dumnezeii (sau cu dumnezeu) = a cere foarte insistent (ceva de la cineva). Harap-Alb începe a-i spune toate cu de-amănuntul și o roagă de toți dumnezeii ca să-i deie ajutor. CREANGĂ, P. 271. Hei, Aniță crîșmăriță, Eu te rog cu dumnezeu, Nu-i spune unde șed eu. ȘEZ. IV 8. Te rog sau rogu-te, formulă de politețe cu care te adresezi cuiva cînd îi ceri un serviciu; fii bun, fii amabil. Spune-mi, te rog, cît este ceasul. ▭ Lasă-mă, rogu-te, să mă duc. ISPIRESCU, L. 14. A-și ruga moartea = a-și dori moartea. A-i ruga (cuiva) moartea = a dori moartea (cuiva). Cîte flori de pe departe, Toate-mi roagă mie moarte. JARNÍK-BÎRSEANU, D. 189. ◊ (Învechit și regional; obiectul rugăminții e introdus prin prep. «de») A rugat-o de conac preste noapte. RETEGANUL, P. IV 40. ◊ Refl. Pe la porți domnești n-am fost milog. N-am știut și nu pot să mă rog. BENIUC, V. 10. De două zile tot vreau să mă rog la mata și mă ținea așa, un fel de rușine. C. PETRESCU, R. DR. 80. Și-n genunchi îngenuncheai Și de maica mă rugai. JARNÍK-BÎRSEANU, D. 187. ◊ (Învechit și regional; obiectul rugăminții e introdus prin prep. «de») Încearcă să se roage de iertare. RETEGANUL, P. III 30. ♦ A adresa o invitație, a pofti. Socrul roagă-n capul mesei să poftească să se pună Nunul mare, mîndrul soare, și pe nună, mîndra lună. EMINESCU, O. I 85. Ne roagă să nu bem îndată, fiind încă prea înfierbîntați. ALECSANDRI, O. P. 350. 2. Refl. (În practicile religioase; numele persoanei invocate este în dativ sau, mai rar, introdus prin prep. «de» sau «la») A face o rugăciune, a invoca divinitatea. Din cînd în cînd mă gîndeam și la dumnezeu, mă rugam, așa cum fac soldații pe front. SAHIA, N. 79. Se ruga lui dumnezeu cu credință. ISPIRESCU, L. 28. M-oi ruga la Precista. JARNÍK-BÎRSEANU, D. 60. ◊ (Scopul rugăciunii este introdus prin prep. «pentru») Puneam cărțile în ghiozdan, ne rugam pentru «minte, învățătură și sănătate, părinți și profesori», ș-o tuleam la poarcă, la arșice și la zmeu. DELAVRANCEA, H. TUD. 43. ◊ Tranz. (Complementul indică persoana invocată) În suflet ei rugau pe dumnezeu. ISPIRESCU, L. 25. 3. Refl. A cere voie, îngăduință cuiva (să facă ceva). Din zări un tînăr călător, Sosind pe-acolo, s-a rugat să bea din cana lor. COȘBUC, P. I 281. ◊ Expr. Mă rog, formulă întrebuințată mai mult sub forma unei propoziții incidentale, fără legătură directă cu restul frazei. Mă rog, vorbește din carte, n-ai ce-i face! CARAGIALE, S. 8. Alții cărau, alții durau cirezi, – mă rog, claca dracului era. CREANGĂ, P. 158. Da cine-i, mă rog, turcul ist călare? ALECSANDRI, T. 342.

A SE RUGA mă rog intranz. 1) A solicita manifestând un interes personal deosebit. ◊ Mă rog matale te rog cu multă insistență. 2) (în credințele religioase) A face o rugăciune; a cere ajutorul lui Dumnezeu. * ~ cu cerul și cu pământul a se ruga cu o stăruință deosebită. /<lat. rogare

A RUGA rog tranz. (persoane) A solicita printr-o adresare politicoasă sau umilă. ◊ Te rog (frumos)! se spune, ca formulă de politețe, când cineva se adresează unei persoane, cerându-i un serviciu. ~ (pe cineva) de toți dumnezeii a cere foarte insistent; a implora. Mă rog se spune când vorbitorul lasă o hotărâre la discreția interlocutorului său. /<lat. rogare

rugà v. 1. a cere cu respect, cu umilință: te rog să mă ierți; 2. a implora divinitatea; 3. a face rugăciuni: Domnului să ne rugăm. [Lat. ROGARE].

rog, a ruga v. tr. (lat. rõgare, it. rogare, vfr. rouver, pv. sp. pg. rogar. – Roagă, să roage. V. a-, ab-, de- și pro-rog). Chem în ajutor cu umilință, vorbind de Dumnezeŭ: l-am rugat pe Dumnezeŭ. Cer cu umilință saŭ cu insistență: m’a rugat să vin. V. refl. (ca vsl. moliti sen). Mă închin: mă rog luĭ Dumnezeŭ. Cer, solicit: m’am rugat de el să mă ajute. Te rog, vă rog, formulă de politeță, de invitare și chear de amenințare une-orĭ: te rog să ĭeșĭ! Mă rog, te rog, te întreb: mă rog, dar asta ce-ĭ?

rugă s. f., g.-d. art. rugii; pl. rugi

rugă s. f., g.-d. art. rugii; pl. rugi

rugă s. f., g.-d. art. rugii; pl. rugi

ruga (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. rog, 2 sg. rogi, 3 roagă; conj. prez. 1 sg. să rog, 3 să roage; imper. 2 sg. afirm. roagă

ruga (a ~) vb., ind. prez. 3 roagă

ruga vb., ind. prez. 1 sg. rog, 3 sg. și pl. roagă

ruga (rog, rugat), vb. – 1. A implora. – 2. A cere, a solicita. – 3. A invita. – Mr., megl., istr. rog. Lat. rǒgāre (Pușcariu 1472; REW 7361; Densusianu, GS, II, 310), cf. it. rogare, prov., cat., sp., port. rogar, v. fr. rover. – Der. rugă, s. f. (rugăciune, implorare; petiție, cerere; Trans., Olt., hram; Mold., Trans., cruce, troiță); rugăciune (megl. rugăciuni), s. f. (închinare, rugă), probabil direct din lat. rǒgātiōnem (Pușcariu 1479; REW 7362), cf. prov. roazó, fr. rovaison, port. pogações; rugăminte (megl. rugămînt), s. n. (rugă, cerere), probabil pl. n. de la rugămînt, interpretat ca sing. f., cf. încălțăminte (după Pușcariu 1480, direct din lat. rǒgāmentum); rugător, adj. (care cere). – Din rom. provine săs. rugan, vb.

ROGU-TE, Ioniță, răzeș mold., 1781, < vb. a ruga.

a se ruga cu cerul și pământul (de cineva) expr. a implora (pe cineva).

RUGĂ s. v. cruce, denie, hram, troiță.

RUGĂ s. 1. v. rugăminte. 2. v. rugăciune.

RUGĂ s. 1. rugăciune, rugăminte, (pop.) rugare, (înv.) regea, regealîc. (Vrea să-i facă o ~.) 2. (BIS.) închinare, închinăciune, rugăciune, (înv. și reg.) ocinaș, (înv.) molitvă, rugare, rugăminte. (Mergea zilnic la ~.)

rugă s. v. CRUCE. DENIE. HRAM. TROIȚĂ.

RUGA vb. 1. (înv.) a cerca. (L-a ~ să-i facă un serviciu.) 2. a invita, a pofti, a solicita. (Îl ~ să intre.) 3. (BIS.) a se închina, (reg.) a (se) sineca. (Toată ziua se ~.)

RUGA vb. 1. (înv.) a cerca. (L-a ~ să-i facă un serviciu.) 2. a invita, a pofti, a solicita. (Îl ~ să intre.) 3. (BIS.) a se închina, (reg.) a (se) sineca. (Toată ziua se ~.)

rúgă, rugi, s.f. Rugăciune: „Doamne, ascultă ruga mea!” (Farcaș, 2009). – Din ruga (Scriban, DEX, MDA).

rugă, rugi, s.f. – Rugăciune: „Doamne, ascultă ruga mea!” (Farcaș, 2009). – Din ruga (< lat. rogare) (Scriban, DEX, MDA).