SALBĂ, salbe, s. f. 1. Podoabă de purtat la gât, alcătuită dintr-unul sau din mai multe șiraguri de monede, medalii, pietre prețioase sau mărgele. ◊ Expr. Salba dracului = persoană supărătoare, de care nu poți scăpa; om rău, necinstit, ticălos. 2. (Zool.) Fanon. 3. Compuse: salbă-moale = arbust cu frunzele opuse, lanceolate sau eliptice, cu florile verzi-gălbui și cu fructele capsule roșii (Evonymus latifolius); salbă-râioasă = arbust înalt de 1-3 m, cu flori mici, brune, care conține gutapercă în scoarța rădăcinilor (Evonymus verrucosa). – Lat. subalba.

salbă¹ sf [At: GCR I, 222/13 / V: (reg) slal~ / Pl: ~be, (pop) sălbi / E: ml subalba] 1 (Udp „de”) Podoabă purtată (de femei) la gât sau rar pe frunte, alcătuită din unul sau mai multe șiraguri de monede (de aur), pietre prețioase, mărgele etc. Si: (pop) zgardă. 2 (Pop; îs) ~ba dracului Persoană supărătoare, agasantă, de care nu te poți debarasa. 3 (Reg; îe) A lăsa (pe cineva) în ~ba lui A lăsa pe cineva așa cum este, cu proastele lui obiceiuri. 4 (Fam; îae) A lăsa (pe cineva) în banii lui. 5 (Reg) Bucată de catifea, împodobită cu cusături de flori și mărgele, pe care o pun fetele ca podoabă pe cap. 6 (Fig; udp „de”) Grup (restrâns) de elemente de același fel înșirate sau așezate ca o salbă (1) și constituind o unitate. 7 (Pan) Cută a pielii de pe marginea inferioară a gâtului la bovine și la unele rase de ovine, constituind adesea un caracter de rasă Si: fanon (2). 8 (Reg) Bărbie (la oameni și la unele animale). 9 (Reg) Poliță¹. 10 (Îc) ~-moale Arbust până la 6 m, cu frunze opuse, lanceolate sau eliptice, cu flori verzi-gălbui, cu fructele capsule cu patru lobi de culoare roz, care crește prin păduri, crânguri și tufișuri. Si: vonicer, (reg) caprifoi (11), clocuță (2), grujarcă, sânger (2), voinicar, lemn-câinesc, lemnul-câinelui, parastasul-popii, pomiță-de-sânger (Evonymus europaeus). 11 (Reg; șîc ~-mare) Arbust înalt până la 5 m, cu frunze late, opuse, mărunt dințate, cu flori verzui și cu fructe capsule roșii cu patru lobi Si: (reg) lemn-câinesc, verigar, vonicer (Evonymus latifolius). 12 Arbust cu ramurile terminate prin câte un spin, cu flori galbene-verzui și cu fructe cărnoase, negre, întrebuințate în medicină pentru proprietățile lor purgative Si: verigar, (reg) crașci , glodiș, pațachină (1), porumbel (15), lemnul-câinelui, părul-ciutei, poama-câinelui, spinul cerbului, vonicer (Rhamnus cathartica). 13 (Bot; îc) ~-moale, ~ba dracului Crușân (Rhamnus frangula). 14 (Bot; reg) Săpunele (7) (Aster novae-angliae). 15 (Bot; reg) Liliac (Syringa vulgaris). 16 (Reg; îc) ~-râioasă (reg) ~-moale Arbust înalt de 1-3 m, cu frunze ovale sau alungite, cu flori mici de culoare brună și cu fructe capsule cu patru lobi, și care conține o specie de gutapercă în scoarța rădăcinilor Si: lemn-râios, (reg) cerceii-babei, vonicer (Evonymus verrucosus). 17 (Bot; reg) Gârbiță¹ (7) (Limodorum abortivum). 18 (Bot; reg) Secară (1) (Secale cereale). 19 (Reg) Funie cu care se leagă capătul din față al prăjinii la carul de fân.

salbă² sf vz sihlă^[1] corectat(ă)

SALBĂ, salbe, s. f. 1. Podoabă de purtat la gât, alcătuită dintr-unul sau mai multe șiraguri de monede, medalii, pietre prețioase sau mărgele. ◊ Expr. Salba dracului = persoană supărătoare, de care nu poți scăpa; om rău, necinstit, ticălos. 2. (Zool.) Fanon. 3. Compuse: salbă-moale = arbust cu frunze opuse, lanceolate sau eliptice, cu florile verzi-gălbui și cu fructele capsule roșii (Evonymus latifolius); salbă-râioasă = arbust înalt de 1-3 m, cu flori mici, brune, care conține gutapercă în scoarța rădăcinilor (Evonymus verrucosa). – Lat. subalba.

SALBĂ, salbe și sălbi, s. f. 1. Podoabă purtată la gît de femei, făcută din unul sau mai multe șiraguri de monede, medalii, mărgele sau pietre prețioase. Jucîndu-se, s-a rupt salba de la gîtul fetei și a căzut în apă. GALACTION, O. I 325. La ce servește salba și scumpele mărgele? NEGRUZZI, S. II 36. ◊ (Urmat de determinări introduse prin prep. «de» și arătînd din ce este făcut obiectul) Pe cucoș îl purta în toate părțile după dînsul, cu salbă de aur la gît. CREANGĂ, P. 70. Pe pieptul moartei luce de pietre scumpe salbă Și păru-i de-aur curge din raclă la pămînt. EMINESCU, O. I 88. ◊ Fig. Sînt și expresiuni neaoșe romînești de o originalitate prețioasă, care ar luci ca nestemate într-o frumoasă salbă de versuri armonioase. ODOBESCU, S. III 86. (Cu aluzie la forma de șirag a obiectului) Porumbeii sălbăticiți... zburau în salbe legănate și albe. C. PETRESCU, A. 467. De orizont s-anină nori în salbe. CAZIMIR, L. U. 42. O, vise, vise, foi galbene, tîrzii, Rupte din salba dragostei dintîi. PĂUN-PINCIO, P. 68. (Cu aluzie la valoarea obiectului) Anicuța, romîncuța, Luceafărul satului, Salba împăratului. ALECSANDRI, P. P. 112. ◊ Expr. Salba dracului = om rău, afurisit, ticălos. Nepotul meu e chiar salba dracului. ALECSANDRI, T. 772. 2. Compus: salbă-moale = arbust cu tulpina de doi pînă la cinci metri, cu ramuri cilindrice, cu frunze dințate, cu fructele capsule de culoare roșie-purpurie și cu semințe de un roșu-deschis (Evonymus latifolius). În Valea Motrului... salba-moale și teii cresc amestecați cu falnici jugastri. ODOBESCU, S. I 147.

SALBĂ ~e f. 1) Podoabă (de mărgele, de pietre scumpe etc.), purtată la gât; colier; colan. ◊ ~-moale arbust înalt, cu flori verzui, cu fructe capsule de culoare roșie, din al cărui lemn se obține un cărbune fin, folosit în pictură. 2) (la bovine și la unele ovine) Cută a pielii ce se formează pe partea de jos a gâtului; fanon. [G.-D. salbei] /<lat. subalba

salbă f. 1. șireag de mărgele sau de pietre scumpe ce femeile poartă la gât, în special monedele de aur înșirate ce țăranca poartă la costumul ei: o salbă de galbeni, de mărgăritare; fam. salba dracului, nepot; 2. gușa boului; 3. Bot. salbă-moale, plantă ce crește prin păduri și tufișuri, lemnu-i calcinat se întrebuințează la fabricarea creioanelor de desen. (Evonymus europaeus). [Lat. EX ALBA (medieval ALBA, mărgea)].

2) sálbă f., pl. e și sălbĭ (cp. cu lat. salvia, salvie, orĭ cu silva, pădure). Salbă moale, un copăcel (V. pațachină). Alt copăcel (evónymus latifólius) cu varietatea numită vonicer (evónymus europaeus orĭ vulgaris).

1) sálbă f., pl. e și sălbĭ (după uniĭ d. mlat. alba, mărgică cu un ex pus înainte, după alțiĭ, d. silva, adică „mulțime de mărgele” după cum și copaciĭ îs o mulțime, ceĭa ce fonetic și chiar semantic e plauzibil). Obĭecte de ornament (mărgele, scoĭcĭ și maĭ ales banĭ) înșirate pe un fir saŭ pe un lănțișor și purtate de femeĭ la gît. Fig. Iron. Salba draculuĭ, nepot (care aspiră la moștenirea unchiuluĭ). V. left și colier.

SIHLĂ, sihle, s. f. Pădure deasă de copaci tineri; hățiș. [Var.: silhă, țâhlă s. f.] – Din sl. sŭhlĭ.^[1] corectat(ă)

ȚÂHLĂ s. f. v. sihlă.

sahelbe sf vz sihlă^[1] corectat(ă)

salhă sf vz sihlă

săhelbă sf vz sihlă

săhelbe sf vz sihlă

săhoalbe sf vz sihlă

sălhă^[1] sf vz sihlă

săluă sf vz sihlă

sâlhă^[1] sf vz sihlă

sâluă^[1] sf vz sihlă corectat(ă)

sâlvă sf vz sihlă

sârlă sf vz sihlă

sehelbă sf vz sihlă

sehelbe sf vz sihlă

selbă¹ sf vz sihlă

seleherb^[1] s vz sihlă

sihlă sf [At: BUDAI-DELEANU, LEX / V: selbă (Pl: selbe și selbi), (îrg) silhă, (înv) salbă, (reg) sihelbe^[1], sahelbe, săhelbă, săhelbe, săhoalbe, săluă, sehelbă (Pl: sehelbe și sehelbi), sehelbe, selecherb s, silhă^[2], sâluă, sârlă, țârlă, țihlă, țilhă, (îvr) silbă, silcă, salhă, sâlvă, (nob) sihlie^[3] (A: nct) / Pl: ~le / E: ns cf lat silva] 1 Pădure deasă (de copaci tineri) Si: hățiș, (reg) sihlete, sihliș, sâhlar, sâhlărie, sâhliște, țihloacă. 2 (Zlg; reg; îc) Cocoș-de-~ Cocoș-sălbatic. 3 (Reg) Loc defrișat (pe care au crescut tufișuri). 4 (Mtp; reg) Zână a pădurii. 5 (Trs) Brad (1). 6 (Trs) Molid. 7 (Trs) Pin². 8 (Reg; îf silhă) Trunchi de copac (cu diametru aproape egal la ambele capete). 9 (Bot; reg; îf silhă) Coada-calului (Hippuris vulgaris). corectat(ă)

sihlebe^[1] sf vz sihlă

sihlie sf vz sihlă

silbă sf vz sihlă

silcă² sf vz sihlă

silhă sf vz sihlă

slalbă sf vz salbă¹

țâhlă^[1] sf vz sihlă

țârlă sf vz sihlă

țihlă¹ sf vz sihlă

țilhă sf vz sihlă

❍ȚIHLĂ 👉 SIHLĂ.

SIHLĂ, sihle, s. f. Pădure deasă de copaci tineri; hățiș. [Var.: silhă, țâhlă s. f.] – Din sl. sŭhlĩ.

ȚÂHLĂ s. f. v. sihlă.

SIHLĂ, sihle, s. f. Pădure deasă de copaci tineri. Într-o margină de sihlă Stă mașina la odihnă Sub cetini adăpostită. DEȘLIU, M. 48. În sihlă, țipătul păsărilor sălbatice se îngîna metalic cu ecoul văgăunilor. C. PETRESCU, S. 215. Sihla mută se-nfioară. Speriat dintr-un hățiș, Pui sfios de căprioară A ieșit la luminiș. TOPÎRCEANU, S. A. 23. – Variante: silhă (COȘBUC, P. I 161), țihlă (SADOVEANU, O. III 355) s. f.

ȚIHLĂ s. f. v. sihlă.

SIHLĂ ~e f. Pădure mică, deasă, cu mulți lăstari tineri și arbuști; hățiș. [G.-D. sihlei; Sil. si-hlă] /cf. lat. silva

SILHĂ f. v. SIHLĂ.

sihlă (silhă) f. Mold. Buc. pădure deasă cu arbuști drepți și subțiri. [V. sâlhă].

silhă f. Buc. V. sâlhă.

síhlă f., pl. e (din maĭ raru silhă, var. din *tîhlă, *tîlhă. Cp. cu tihăraĭe și cu ung. szilfa, ulm. Cu vsl. suhlĭ, vreascurĭ, uscăturĭ, din cauza formeĭ silhă, n’are legătură. V. tîlhar). Desiș (hățiș) într’o pădure: de abea putea străbate pin desișu întunecos al uneĭ sihle de carpenĭ tinerĭ (Hogaș, VR. 1914, 4-5, 121). – Mold. sî-. Și țihlă, mold. țî-. In Trans. vest (Vicĭu) sîlhă, „brad înalt”, la Frîncu „codru”. V. bunget, codru, ciriteĭ, brad.

sîlhă V. sihlă.

țíhlă, țihlíș, V. sihl-.

țîhlă, țîhliș, V. sihl-.

salbă (podoabă) s. f., g.-d. art. salbei; pl. salbe

salbă (podoabă) s. f., g.-d. art. salbei; pl. salbe

salbă s. f., g.-d. art. salbei; pl. salbe

salbă, pl. salbe

salbă, -be.

salba-dracului (plantă) s. f. art., g.-d. art. salbei-dracului

salbă-moale (plantă) s. f., g.-d. art. salbei-moi

salbă-râioasă (plantă) s. f., g.-d. art. salbei-râioase

sihlă (desp. si-hlă) s. f., g.-d. art. sihlei; pl. sihle

!salba-dracului (plantă) s. f. art., g.-d. art. salbei-dracului

salbă-moale (plantă) s. f., g.-d. art. salbei-moi

salbă-râioasă (plantă) s. f., g.-d. art. salbei-râioase

sihlă (si-hlă) s. f., g.-d. art. sihlei; pl. sihle

salba-dracului (bot.) s. f.

salbă-moale s. f.

salbă-râioasă s. f.

sihlă s. f. (sil. -hlă), g.-d. art. sihlei; pl. sihle

sihlă

salbă (salbe), s. f. – 1. Colier, colan. – 2. (Trans.) Panglică împodobită de pus pe cap. – 3. Salbă-moale, s. f. (caprifoi, Evonymus pratensis). Origine incertă. Prezență lui salbă-moale, care nu se poate explica prin primele două sensuri, arată că trebuie să se pornească de la salbă „salvie” al cărui sens nu a fost dovedit, fiind înlocuit de salvie, v. aici. În acest caz este vorba de lat. salvia (Pușcariu 1498; REW 7558), cf. alb. šabi, it., cat., sp. salvia, fr. sauge, port. salva (forma port. pare să indice că se poate presupune un lat. *salva). Schimbarea semantică, deloc ușoară, a fost explicată de Cihac, II, 324, pornind de la faptul că țărăncile obișnuiau să facă salbe din caprifoi și salba-dracului, totuși Cihac își pornea explicația de la etimonul pol. szalba „lumînărică”, ceea ce nu e sigur. Cu atît mai puțin, der. din lat. subalba (Candrea, Éléments, 3; Candrea; cf. în contra Densusianu, GS, VI, 364); din lat. salva < salvāre, fiind vorba la început de un talisman (Tiktin); sau din lat. med. *ex-alba „mărgică” (Scriban). Din rom. provin rut. salba (Candrea, Elemente, 402), săs. sîlbê, și probabil pol. szalba, pomenit mai sus.

sihlă (-le), s. f. – (Trans., Mold.) Desiș, pădure tînără și deasă. – Var. sîhlă, țihlă, țîhlă, Trans. silhă, sîlhă. Sl. sŭchlĭ „rămuriște” (Candrea). Legătura cu lat. silva (Philippide, Principii, 140; Șeineanu, Semasiol., 148; Tiktin) este improbabilă. – Der. silhui (var. sîlhuietic), adj. (Trans., des, plin de hățișuri); silhiș, s. n. (hățiș); sihlos, adj. (des). Din rom. provine rut. syhlja (Miklosich, Wander., 19; Candrea, Elemente, 403; cf. Bogrea, Dacor., IV, 846).

SÁLBĂ (lat. subalba) s. f. 1. Podoabă care se poartă la gât, alcătuită dintr-unul sau mai multe șiraguri de monede, medalii, mărgele etc. S. au cunoscut o largă răspândire în România, încă din sec. 16-17. Cele mai vechi sunt s. făcute din monede de aur și argint, găurite și înșirate pe ață. Mai târziu, au fost înșirate sau montate pe lănțișoare, betițe, fâșii de catifea și combinate cu mărgele colorate sau alte piese metalice. 2. (ZOOT.) Fanon (2). 3. (BOT.) Salbă-moale = arbust din familia Celastracee, înalt până la 6 m, cu frunze opuse, lanceolate sau eliptice, cu flori verzi-gălbui și cu fructe capsule roșii cu patru lobi (Evonymus europaea); voniceriu. Răspândit în Europa, este mai puțin pretențios la sol și climă. Din lemn se prepară un cărbune fin, folosit la desen. ◊ Salbă-râioasă = arbust înalt de 1-3 m, cu frunze ovate sau eliptice. cu flori mici de culoare brună și cu fructe capsule cu patru lobi (Evonymus verrucosa). Ramurile prezintă mici verucozități brune-negricioase, caracter care o diferențiază de specia precedentă și care explică numele plantei. Scoarța rădăcinilor conține 9-18% gutapercă. Crește spontan în pădurile din reg. de câmpie și coline.

EUONYMUS L., SALBE, fam. Celastraceae. Gen originar din America, Asia, Europa, Madagascar, Australia, cca 170 specii, arbuști erecți, mai rar agățători sau tîrîtori, ori arbori de talie mică. Frunze opuse, simple, scurt-pețiolate, persistente sau caduce. Flori mici, albe-verzui, complete, pe tip 4 sau 5 (ovar semiinferior cu 4-5 loji, fiecare lojă cu 1-2 ovule, nesemnificative), dispuse în cime. Fruct, capsulă cu 4-5 loji, de regulă lobată, rareori aripată, se deschide în 4-5 valve lăsînd liber să cadă semințele, învelite într-un arii portocaliu (Pl. 32, fig. 189).

Euonymus europaeus L., « Voniceriu, Salbă moale ». Specie care înflorește primăvara-vara. Flori, diametrul de cca 1,5 cm, verzi-gălbui (pe tip 4) grupate cîte cca 8 în cime terminale, pe peduncule axilare. Peduncul gros, cca 1,5 cm lungime. Fructe, capsule roșii toamna, cu 4 muchii obtuze, nearipate, semințe albicioase, înconjurate de un arii portocaliu. Frunze caduce, opuse, 4-11 cm lungime, ovat-eliptice, denticulate, glabre, scurt-pețiolate (pețiol de cca 2 cm lungime), cu capetele îngustate, pe partea inferioară glauce. Arbust, cca 7 m înălțime, port erect, ramuri unghiulare netede, obișnuit verzi. Scoarță cenușie cu linii longitudinale de culoare deschisă și pete rare, albicioase. Tulpină ramificată.

Euonymus latifolius Mill. « Salbă moale ». Specie care înflorește primăvara-vara. Flori pe tip 5, petale subrotunde, verzi, cu marginile roșii. Fructe, capsule roșii, late de 3 cm, semințe acoperite în întregime de arilul portocaliu. Frunze opuse, late, la bază rotunjite, serate. Ramuri cilindrice, netede, comprimate, tulpini de cca 6 m înălțime.

Euonymus nanus M. E. « Salbă pitică ». Specie care înflorește vara. Flori mici, numeroase, roșiatice. Frunze lanceolate, cu margini fin-dințate și revolute. Fructe, capsule roz. Arbust erect sau tîrîtor, cca 75 cm înălțime, și iarna verde, ramuri și lujeri (cu verucozități de plută) muchiați, glabri. Este folosită, în special, pentru stîncării.

Euonymus verrucosus Scop., « Salbă rîioasă ». Specie care înflorește primăvara – începutul verii. Flori verzi (pe tip 4, petale ovale, brune, împreună cu sepalele fin-punctate cu roșu, caliciul cu 5 dinți), brun-roșiatice, albe-verzui, gălbui, pedunculate, cu miros neplăcut, cîte cca 3 în cime. Fructe, capsule cu 4 lobi rozacei, semințe lucioase, negre, acoperite parțial de ún arii roșu-portocaliu, ce rămîn încă cîtva timp atîrnate de peduncul după ce capsula s-a desfăcut. Frunze, cca 7 cm lungime și 5 cm lățime, ovate pînă la lanceolat-ovate, cu margini denticulate scurt-pețiolate, opuse, rotunjite la bază. Lujeri și ramuri cilindrice, subțiri, verzi, negricioși, cu numeroase verucozități suberoase (de plută) brune-negricioase, dîndu-le un aspect zgrunțuros. Arbust de talie mijlocie, cca 2 m înălțime.

salbă, salbe s. f. (intl.) cazier judiciar, antecedente penale.

a avea academie / acioală / activ / capital / catastif / cearșaf / jurnal / listă / patalama / salbă expr. a avea multe condamnări penale, a avea un cazier bogat

SALBĂ s. 1. (prin Transilv.) baier. (O ~ de galbeni.) 2. colan, colier, șirag, (înv. și pop.) gherdan, (înv.) zgardă. (O ~ de pietre scumpe.) 3. (ANAT.) fanon. (~ la gâtul bovinelor.) 4. (BOT.) salbă-moale = a) (Evonymus europaea) vonicer, (reg.) caprifoi, clocuță, grujarcă, sănger, voinicar, lemn-câinesc, lemnul-câinelui, parastasul-popii, pomiță-de-sânger; b) (Evonymus latifolius) (reg.) verigar, vonicer, lemn-câinesc; c) (Rhamnus cathartica) verigar, părul-ciutei, (reg.) crasici, crușân, gladiș, pațachină, porumbel, vonicer, lemn-câinesc, lemn-râios, lemnul-câinelui, poama-câinelui, spin-alb, spinele-cerbului; salbă-râioasă (Evonymus verrucosa) = lemn-râios, (reg.) vonicer, cerceii-babei (pl.).

SALBĂ s. v. gârbiță, policioară, poliță, secară.

SALBĂ s. 1. (prin Transilv.) baier. (O ~ de galbeni.) 2. colan, colier, șirag, (înv. și pop.) gherdan, (înv.) zgardă. (O ~ de pietre scumpe.) 3. (ANAT.) fanon. (~ la gîtul bovinelor.) 4. (BOT.) salbă-moale = a) (Evonymus europaea) vonicer, (reg.) caprifoi, clocuță, grujarcă, sînger, voinicar, lemn-cîinesc, lemnul-cîinelui, parastasul-popii, pomiță-de-sînger; b) (Evonymus latifolius) (reg.) verigar, vonicer, lemn-cîinesc; c) (Rhamnus cathartica) verigar, părul-ciutei, (reg.) crasici, crușîn, gladiș, pațachină, porumbel, vonicer, lemn-cînesc, lemn-rîios, lemnul-cîinelui, poama-cîinelui, spin-alb, spinele-cerbului; salbă-rîioasă (Evonymus verrucosa) = lemn-rîios, (reg.) vonicer, cerceii-babei (pl.).

salbă s. v. GÎRBIȚĂ. POLICIOARĂ. POLIȚĂ. SECARĂ.

SALBA-DRACULUI s. v. crușân.

SALBĂ-MOALE s. v. crușân, săpunele, scânteiuță.

SIHLĂ s. hățiș, (reg.) târșar, (prin Mold. și Bucov.) sihlete. (~ într-o pădure mai bătrână.)

SIHLĂ s. v. brad roșu, molid.

SILHĂ s. v. pin.

salba-dracului s. v. CRUȘÎN.

salbă-moale s. v. CRUȘÎN. SĂPUNELE. SCÎNTEIUȚĂ.

SIHLĂ s. hățiș, (reg.) tîrșar, (prin Mold. și Bucov.) sihlete. (~ într-o pădure mai bătrînă.)

sihlă s. v. MOLID.

silhă s. v. PIN.^[1]

sihlă, sihle, s.f. (reg.) 1. pădure deasă de copaci tineri; hățiș. 2. numele mai multor specii de conifere: brad, molid, pin. 3. (în forma: silhă) trunchi de copac. 4. (în forma: silhă) nume de plantă; coada-calului.

săhelbe, (sehelbe), s.n. – (reg.) Loc defrișat, unde a crescut zmeură, mure, spini; zmeuriș (pe V. Izei și a Vișeului). Tăietură de pădure. Pădure tânără. ♦ (top.) Săhelbe, cătun pe Dealul Prelucilor. – Din selbă „pădure tânără și deasă” (< lat. silva „pădure”) (DEX).

sălhă, sălhe, (silhă, sâlhă), s.f. – (reg.; înv.) Pădure deasă prin care nu poți trece; zmnidă, stuhăt. ♦ (top.) Sâlha, pădure, deal în Botiza și Rozavlea (Vișovan, 2005). „Cuvânt pe cale de dispariție în Maramureș” (idem); Sâlhuță, mlaștină situată sub Vf. Măgura Mică, în Munții Lăpușului (Timur, 2007: 39). – Din silha, sihla (cf. lat. silva) (MDA).

silhă, s.f. – v. sălhă („pădure deasă”).

săhelbe, (sehelbe), s.n. – Loc defrișat, unde a crescut zmeură, mure, spini; zmeuriș (pe v. Izei și a Vișeului). Tăietură de pădure. Pădure tânără. Săhelbe, cătun pe Dealul Prelucilor. – Din selbă „pădure tânără și deasă” (< lat. silva „pădure”).

sălhă, -e, (silhă, sâlhă), s.f. – Pădure deasă prin care nu poți trece; zmnidă, stuhăt. – Din silha, sihla (cf. lat. silva).

silhă, s.f. – v. sălhă.