SAMARĂ, samare, s. f. Fruct uscat, cu o singură sămânță, prevăzut cu o aripă subțire (la ulm, arțar, paltin etc.). – Din fr. samare.

samară¹ sf [At: J. CIHAC, I. N. 260/16 / V: (înv) ~re / Pl: ~re / E: fr samare] Tip de fruct uscat, cu o singură sămânță și cu pericarpul prelungit în formă de aripioare Si: (înv) samaridie.

SAMARĂ, samare, s. f. Tip de fruct uscat, cu o singură sămânță, prevăzut cu o aripă subțire (la ulm, arțar, paltin etc.). – Din fr. samare.

SAMARĂ, samare, s. f. Tip de fruct uscat, cu o aripă subțire (cum are ulmul, arțarul, paltinul etc.).

SAMARĂ s.f. Tip de fruct uscat, indehiscent, lățit ca o aripă subțire în jurul seminței sau numai într-o parte a acesteia. [< fr. samare, cf. lat. samarum].

SAMARĂ s. f. fruct uscat, indehiscent, lățit ca o aripă subțire în jurul seminței sau într-o parte a acesteia. (< fr. samare, lat. samara)

SAMARĂ ~e f. (la arțar, frasin, ulm etc.) Fruct uscat cu o aripă membranoasă, care nu se deschide la maturitate. /<fr. samare

samară f. culmea casei țărănești (se aude prin Buzău). [Și samar, identic cu vorba precedentă: samara e așezată sub încheieturile brațelor la caprele bordeiului].

* samáră f., pl. e (fr. samare, d. lat. samara și samera, fruct de ulm). Bot. Un fel de fruct uscat și indehiscent și înconjurat de o membrană ca o aripă, ca la ulm, arțar, paltin, jugastru ș.a. V. achenă, bacă, cariopsă, ghindă, silică.

samare sf vz samară¹

samară s. f., g.-d. art. samarei; pl. samare

samară s. f., g.-d. art. samarei; pl. samare

samară s. f., g.-d. art. samarei; pl. samare

SAMARĂ s. v. coamă, creastă, culme.

samară s. v. COAMĂ. CREASTĂ. CULME.

SAMÁRĂ (< fr.; {s} lat. samara „fructul ulmului”) s. f. Fruct uscat, indehiscent, turtit, cu o singură sămânță și cu pericarpul dur, prelungit sub forma unei aripioare (ex. fructele de ulm). La unele specii de arbori (ex. arțar, jugastru) fructificațiile sunt alcătuite din două samare alipite (disamară).