SCORUȘ, scoruși, s. m. Arbore din familia rozaceelor, cu frunze compuse, cu flori albe și cu fructe comestibile, brune sau galbene, cu lemnul foarte dens, dur și omogen, folosit în industria mobilelor (Sorbus domestica). ◊ Scoruș-de-munte (sau -păsăresc) = arbore mic din familia rozaceelor, cu ramuri plecate, cu frunze imparipenate, cu flori albe și fructe de mărimea unui bob de mazăre, roșii și astringente la gust (Sorbus aucuparia). – Din scorușă (derivat regresiv).

scoruș¹ sm [At: PANȚU, PL. / V: (reg) ~uj, ~riș / Pl: ~i / E: drr scorușă¹] 1 Arbore din familia rozaceelor, înalt de 15-20 m, cu scoarța brună, crăpată, cu fructe mari, de obicei galbene, comestibile cu flori albe dispuse în buchete, cu frunze roșii, galbene sau brune, al cărui lemn dur și dens este folosit în industria mobilei, iar coaja drept colorant: Si: (înv) scorum, (reg) sorb (Sorbus domestica). 2 (Șîc ~-păsăresc, ~-sălbatic, ~-de-munte) Arbore mic din familia rozaceelor, cu crengile rare și mlădioase, cu frunzele zimțate și cu fructe de culoare roșie Si: sorb, (reg) merișor¹, mersină, lemn câinesc, lemn-pucios, pomul-ursului (Sorbus aucuparia). 3 (Îc) ~-pufos Arbore ale cărui frunze prezintă pe suprafața inferioară un fel de pâslă sură (Sorbus aucupasla). 4 (Reg; îc) ~-de-pădure Sorb (Sorbus torminalis). 5 (Reg; îc) ~riș-de-munte Răculeț (Polygonum bistorta). 6 (Reg; îc) ~-nemțesc Moșmon (Mespilus germanica). 7 (Reg; îac) Măceș (1) (Rosa canina).

scoruș² sn [At: LEXIC REG. 17 / Pl: ~e / E: lat chorus] (Trs) Parte a bisericii (de obicei balcon) unde cântă corul.

SCORUȘ, scoruși, s. m. Arbore din familia rozaceelor, cu frunze compuse, cu flori albe și cu fructe comestibile, brune sau galbene, cu lemnul foarte dens, dur și omogen, folosit în industria mobilelor (Sorbus domestica). ◊ Scoruș de munte (sau păsăresc) = arbore mic din familia rozaceelor, cu ramuri plecate, cu frunze imparipenate, cu flori albe și fructe de mărimea unui bob de mazăre, roșii și astringente la gust (Sorbus aucuparia). – Din scorușă (derivat regresiv).

SCORUȘ, scoruși, s. m. Arbore din familia rozaceelor, cu flori albe dispuse în corimbi, cu fructele ca niște merișoare, de culoare roșie sau galbenă, comestibile; crește în regiunea dealurilor; lemnul lui, foarte dur, se întrebuințează la fabricarea uneltelor de tîmplărie, a paturilor de armă etc. (Sorbus domestica). În vale, printre scorușii de-abia înverziți, se ridicau noile locuințe. V. ROM. septembrie 1953, 175. Galbenul... se mai face și din măcieș (păducel), păr pădureț, scoruș ș.a. PAMFILE-LUPESCU, CROM. 67. ◊ Compuse: scoruș-de-munte (sau scoruș-păsăresc) = arbore mic din familia rozaceelor, cu ramuri plecate, cu flori albe și fructele ca niște cireșe roșii, mici, astringente la gust; crește în tăieturi de păduri și tufișuri, în regiunea de munte (Sorbus aucuparia); scoruș-nemțesc = moșmon.

SCORUȘ ~i m. Arbore înalt cu frunze lunguiețe, zimțate, cu flori albe și cu fructe mari, comestibile, cu lemnul dur, întrebuințat în industria mobilelor. /Din scorușă

scoruș m. Bot. sorb. [Tras din scorușă].

scorúș m. (d. scorușă). Un pom rozaceŭ (pirus sorbus orĭ sorbus domestica). Crește pin pădurĭ, pe dealurĭ și munțĭ, de multe orĭ cultivat. Din lemnu luĭ se fac scule de tâmplărie. Scoruș sălbatic saŭ de munte (pirus [sorbus] aucuparia), un fel de sorb orĭ scoruș numit și merișor (Buc.) și lemn pucĭos. V. păr 2, mușmul, bîrcoace.

scoriș sm vz scoruș¹

scoruj sm vz scoruș¹

LEMN (pl. -ne) sn. 1 Substanța vîrtoasă care alcătuește trunchiul și ramurile unui arbore: ~ tare, moale, verde, uscat, putred; ~ de cer, de fag, de brad, de frasin, de nuc, de salcie; ~ de construcție; a tăia ~e; ~e de foc; un stînjen de ~e; (P): pe lîngă ~ul uscat, arde și cel verde; (P): la cuptorul cald puține ~e trebuesc (ZNN.); a ajunge la (sau în) sapă de ~, a ajunge sărac lipit; a aduce pe cineva la (sau în) sapă de ~, a-l sărăci; 👉 PĂDURE 1 ¶ 2 Un ~, o bucată de lemn: l-a lovit cu un ~ în cap ¶ 3 F Ⓟ A adormi ~, a adormi adînc: puteai să tai ~e pe dînsul, dormea buștean; e ~, e beat turtă; a rămînea ~, a rămînea încremenit, înlemnit; carnea stă ~, fiertura șade ~, rămîne tare, nu se moaie de loc fierbînd ¶ 4 ‡ și ❍ Arbore, copaciu: pe un ger de crăpau ~ele și pietrele (ISP.); plîngeau și ~ele și pietrele de mila lor (ISP.) ¶ 5 Sicriu (R.-COD.) ¶ 6 🐙 PĂDUCHE-DE~ (Mold. ploșniță, Tr.-Carp. stelniță), insectă supărăcioasă care-și face cuibul în crăpăturile lemnelor și mobilelor de lemn din casă, de unde iese noaptea și suge sîngele celor ce dorm (Acanthia lectularia) (🖼 2856) ¶ 7 🌿 ~-CÎINESC sau ~UL-CÎINELUI, arbust cultivat adesea prin grădini, pentru garduri vii; numit și „mălin-negru” (Ligustrum vulgare) (🖼 2857); ~-DULCE, plantă ierboasă cu flori mici, albăstrii sau albe, a cărei rădăcină este întrebuințată în medicină; numită și „iarbă-dulce” sau „rădăcină-dulce” (Glycyrrhiza glabra) (🖼 2858); ~-GALBEN = DRACILĂ¹; ~-PUCIOS = SCORUȘ-DE-MUNTE; ~UL-BOBULUI, arbust cu flori galbene aurii ce crește pe coastele pietroase și pe stîncile din păduri; numit și „bobițel”, „drob” sau „grozamă-mare” (Cytisus nigricans); ~-UL-DOMNULUI, ~-UL-LUI-DUMNEZEU, plantă cu miros pătrunzător de lămîie, cu flori galbene dispuse în mici capitule sferice și cenușii, originară din Europa de miază-zi și din orient, cultivată adesea prin grădini; numită și „lemnuș” (Artemisia abrotanum); ~-UL-MAICII-DOMNULUI, arbust foarte mirositor, totdeuna vrede, cu tulpina foarte ramificată, cu ramuri rigide și fragile, formînd mici tufe cari ajung uneori pînă la 1 metru înălțime; face flori galbene dispuse în mici capitule; numit și „iarbă-sfîntă”, „limbricariță” sau „poala-Maicii-Domnului” (Santolina chamaecyparissus) (🖼 2859); ~-RÎIOS, arbust cu ramurile acoperite cu negi, cu flori albe-verzui sau gălbui, al cărui fruct e o capsulă cu semințe negre; numit și „cerceii-babei” (Evonymus verrucosus) (🖼 2860) [lat. lĭgnum].

scoruș s. m., pl. scoruși

!scoruș s. m., pl. scoruși

scoruș s. m., pl. scoruși

scoruș.

scoruș-de-munte (plantă) s. m., pl. scoruși-de-munte

scoruș-nemțesc (plantă) s. m., pl. scoruși-nemțești

!scoruș-de-munte (plantă) s. m., pl. scoruși-de-munte

scoruș-nemțesc (plantă) s. m., pl. scoruși-nemțești

scoruș de munte s. m. + prep. + s. m.

scoruș nemțesc s. m. + adj.

SCORÚȘ (< scorușă) s. m. Arbore fructifer din familia rozaceelor, înalt de 15-20 m, cu frunze compuse și fructe mari, comestibile (Sorbus domestica). Fructele conțin zaharuri, acizi organici, vitamine ș.a. Lemnul, foarte dens și dur, este folosit în industria mobilei. Scoarța este folosită la fabricarea tananților. ◊ S. de munte = arbore melifer din familia rozaceelor, înalt până la 10 m, cu frunze imparipenate, flori albe și fructe sferice roșii, astringente (Sorbus aucuparta).

SORBUS L., SCORUȘ, fam. Rosaceae. Gen originar din emisfera nordică, cca 82 specii, arborași sau arbori. Frunze alterne, simple sau imparipenat-compuse, caduce. Flori hermafrodite, complete, mici, albe (pe tip 5, 15-20 stamine galbene, 2-5 cârpele), în corimbe umbeliforme, multiflore, terminale. Fruct, baciform roșu, maro, galben, alb sau verzui.

SCORUȘ s. (BOT.; Sorbus aucuparia) (reg.) merișor, mersină, sorb, lemn-câinesc, lemn-pucios, pomul-ursului.

SCORUȘ s. v. sorb.

scoruș s. v. SORB.

SCORUȘ s. (BOT.; Sorbus aucuparia) (reg.) merișor, mersină, sorb, lemn-cîinesc, lemn-pucios, pomul-ursului.

SCORUȘ-NEMȚESC s. v. moșmon.

scoruș-nemțesc s. v. MOȘMON.

scoruș scorușe, s.n. (reg.) parte a bisericii (de obicei balcon) unde cântă corul.

scorúș, scoruși, s.m. (bot.) Arbore din familia rozaceelor, cu flori albe și cu fructe comestibile, cu lemn dens, dur și omogen (Sorbus aucuparia L); lemn câinesc, merișor, pomul-ursului, sorb. ■ (med. pop.) Se folosește la reumatism, tuse, tuberculoză și boli de sânge. ■ (onom.) Scoruș, nume de familie în jud. Maram. – Der. regr. din scorușă „fructul scorușului” (Scriban, DEX, MDA).

scoruș, scoruși, s.m. – (bot.) Arbore din familia rozaceelor, cu flori albe și cu fructe comestibile, cu lemn dens, dur și omogen (Sorbus aucuparia L). Lemn câinesc, merișor, pomul ursului, sorb. ♦ (med. pop.) Se folosește la reumatism, tuse, tuberculoză și boli de sânge (Borza, 1968: 163). ♦ (onom.) Scoruș, nume de familie în Maramureș. – Der. regr. din scorușă „fructul scorușului” (< sl. oskoruša, cf. bg. skoruša) (Șăineanu, Scriban, DEX, MDA).

scoruș, -i, s.m. – (bot.) Arbore din familia rozaceelor, cu flori albe și cu fructe comestibile, cu lemn dens, dur și omogen (Sorbus aucuparia L). Lemn câinesc, merișor, pomul ursului, sorb. Se folosește în medicina populară la reumatism, tuse, tuberculoză și boli de sânge (Borza 1968: 163). – Der. regr. din scorușă, „fructul scorușului” (< sl. oskoruša, cf. bg. skoruša).