scărmănat², ~ă a [At: DRLU / Pl: ~ați, ~e / E: scărmăna] 1 a (D. lână, bumbac etc.) Care a fost desfăcut în fibre, înfoiat și curățat de impurități. 2 a (Pfm; d. ființe) Care a fost păruit¹. 3 a (Pgn) Care a fost bătut tare (smulgându-i-se părul, sfâșiindu-i-se hainele etc.). 4 a (Pex) Cu hainele sfâșiate, rupte (în urma bătăii). 5 a (Cu sens atenuat) Luat la rost Si: certat (3). 6 sf (Îvr) Bătaie (zdravănă).

scărmănat¹ sn [At: ANON. CAR. / Pl: ? / E: scărmăna] 1 Prelucrare primară a unui material textil care constă în desfacerea lui în fibre, în înfoierea lui și în curățirea lui de impurități Si: scărmănare (1), scărmănătură (1), (reg) scărmăneală (1), scărmeniș (1). 2 (Pfm) Păruială.

SCĂRMĂNAT¹ s. n. Scărmănare; alegere, curățire a lînii, a penelor. Scărmănatul lînii.

SCĂRMĂNAT², -Ă, scărmănați, -te, adj. (Despre lînă și alte materiale fibroase) Ales, curățat (cu mîna sau cu mașina). Nouri alburii ca lîna scărmănată alergau spre miazăzi, repeziți de tăcutele viforuri ale înălțimilor. SADOVEANU, O. III 457.

cărmăna v vz scărmăna

cărmănat¹ sn vz scărmănat¹

cărmănat², ~ă a vz scărmănat²

scălmăna v vz scărmăna

scălmâna v vz scărmăna

scărmăna [At: DOSOFTEI, V. S. octombrie, 64^v/19 / V: (reg) ~ălm~, ~ălmâna, ~mâna / Pzi: scarmăn, (reg) scarmen / E: ml *excarminare] 1 vt (C. i. lână brută, bumbac etc.) A desface în fibre (descâlcind), a înfoia și a curăța de impurități Si: a scămoșa (2). 2 vt (C. i. pene) A smulge (și a descâlci) fulgii de pe cotor, pentru a face puf. 3 vt (Trs; Mar; c. i. păsări tăiate) A jumuli. 4 vr (Reg; d. pânză, țesături; îf scărmâna) A se destrăma (2). 5 vt (Pfm; c. i. ființe) A părui¹. 6 vt (Pfm; pgn; c. i. ființe) A bate tare (smulgându-i părul, zgâriindu-l, sfâșiindu-i hainele etc.). 7 vt (Pex) A sfâșia, a rupe hainele (în urma bătăii). 8 vt (Cu sens atenuat) A certa, a lua la rost. 9 vt (Reg; îe) A se ~ de cap A-și smulge părul de pe cap (de necaz, de durere, de deznădejde). 10 vt (Îvr; prin lărgirea sensului; c. i. armate dușmane, inamici) A hărțui² (2). 11 vt (Nob) A jefui. 12 vt (Îvr; prin lărgirea sensului; c. i. pământul sau focul, jarul etc.) A scormoni (2). 13 vt (Îe) A-i ~ punga cuiva A-i lua cuiva toți banii. 14 vt (Înv; fig) A cerceta amănunțit.

scărmâna v vz scărmăna

SCĂRMĂNA, scarmăn, vb. I. Tranz. 1. A descurca și a răsfira (cu mîna sau cu mașina) lîna brută sau alte materiale fibroase, pentru a le curăța de impuritățile aderente și a le înfoia. Pe jos să șadă fete pe țolul așternut, Să scarmene cu mîna lîna. EMINESCU, O. IV 81. ◊ Refl. reciproc. (Metaforic) Pe cer, ca niște grămezi mari de lînă, norii se scărmănau între ei, se subțiau tot mai mult, îngăduind lunii să-și arate palida ei lumină. CAZABAN, V. 83. ♦ (Rar) A desprinde de cotor, a smulge fulgii penelor, spre a face puf. Baba scărmăna pene, moșneagul vindea înainte marfa... care nu mai avea trecere. DUNĂREANU, CH. 77. ◊ (Refl., în expr.) A se scărmăna de cap = a-și smulge părul din cap (de necaz, de supărare etc.). Baba se scarmănă de cap, dă la deal, dă la vale, dar n-are ce face; și de voie, de nevoie, nunta s-a făcut. CREANGĂ, P. 8. 2. Fig. A bate tare (pe cineva); a lua la rost, a certa rău (pe cineva). După ce a scărmănat-o... i-a dat a doua zi drumul. CARAGIALE, O. III 8. 3. Fig. A scotoci, a scormoni. Omul... scarmănă pămîntul și scoate dintru adîncimea lui metaluri. PISCUPESCU, O. 91.

A SCĂRMĂNA scarmăn tranz. 1) (lână sau alte materiale fibroase) A răsfira cu mâna sau cu mașina, înfoind (pentru a curăța de impurități și pentru a înlesni torsul); a dărăci. 2) (pene) A preface în puf, rupând fulgii de pe cotor. 3) fig. pop. (persoane) A bate tare; a pieptăna; a chelfăni; a peni; a scărpina; a țesăla. /<lat. excarminare

A SE SCĂRMĂNA mă scarmăn intranz. A face (concomitent) schimb de bătăi sau de ocări (cu cineva). /<lat. excarminare

scărmănà v. 1. a descurca lâna sau inul smulgând firele; 2. a smulge de păr: vezi să nu te scarmăn; 3. a goli: i-a scărmănat punga. [Lat. EXCARMINARE].

cărmăná, V. scarmăn.

scármăn, a scărmăná v. tr. (lat. [*ex-]carmino, -carminare, a scărmăna, d. carmen, darac; it. carminare, pv. carmenar, sp. [es]carmenar, pg. carmear. – Se conjugă ca supăr). Trag și scutur lînă cu amîndoŭă mînile ca să se descurce și să se scuture de colb și de cornuți, după care urmează peptănatu saŭ dărăcitu. Fig. Bat, lovesc, trîntesc, scutur: fugĭ maĭ răpede, că te scarmănă. Scutur, golesc, jăfuĭesc: demagogiĭ aŭ scărmănat bugetu. – În Bucov. Trans. și carmăn: c’aŭ cărmănat penele (Șez. 36, 2).

scărmănat s. n.

scărmănat s. n.

scărmănat s. n.

scărmăna (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. scarmăn, 2 sg. scarmeni, 3 scarmănă; conj. prez. 1 sg. să scarmăn, 3 să scarmene; imper. 2 sg. afirm. scarmănă

scărmăna (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. scarmăn, 3 scarmănă; conj. prez. 3 să scarmene

scărmăna vb., ind. prez. 1 sg. scarmăn, 3 sg. și pl. scarmănă; conj. prez. 3 sg. și pl. scarmene

scărmăna (ind. prez. 1 sg. scarmăn, conj. scarmene)

scarmăn, -meni 2, -mene 3 conj.

SCĂRMĂNAT adj. 1. v. dărăcit. 2. v. pieptănat.

SCĂRMĂNAT s. v. păruială.

scărmănat s. v. PĂRUIALĂ.

SCĂRMĂNAT adj. (TEXT.) 1. dărăcit, pieptănat. (Lînă ~ la darac.) 2. periat, pieptănat. (Fuior ~.)

SCĂRMĂNA vb. v. analiza, atinge, bate, cerceta, examina, investiga, jumuli, lovi, părui, studia, urmări.

SCĂRMĂNA vb. 1. v. dărăci. 2. v. pieptăna.

SCĂRMĂNA vb. (TEXT.) 1. a dărăci, a pieptăna, (Olt., Ban. și Transilv.) a drigla, (Transilv.) a hecela. (A ~ lîna la darac.) 2. a peria, a pieptăna. (A ~ fuiorul.)

scărmăna vb. v. ANALIZA. ATINGE. BATE. CERCETA. EXAMINA. INVESTIGA. JUMULI. LOVI. PĂRUI. STUDIA. URMĂRI.

scărmăna (-armăn, -at), vb. – 1. A smulge și a răsfira lîna sau alte materiale. – 2. A carda, a dărăci. – 3. A scutura, a zgîlțîi. – 4. A cerceta, a examina, a nota. – Var. rară càrmăna. Mr. scarmin, scărminare, megl. rascarmin, ras-cărminari. Lat. escarmĭnāre (Pușcariu 1544; Candrea-Dens., 265; REW 2958), cf. sp. escarmenar, calabr. scarminare, Capodistria me scremeneo „îmi smug părul”. – Der. scărmănător, s. m. (dărăcitor); scărmănătoare, s. f. (dărăcitoare); scărmănătură, s. f. (darac; dărăcit; pedeapsă); scărmăneală, s. f. (bătaie, chelfăneală).

scălmâna, scalmăn, (scărmăna), vb. tranz. – 1. A smulge fulgii penelor: „Om mere în șezătoare la scălmânat de pene” (Crâncău, 2013). 2. A răsfira lâna. 3. A bate pe cineva. – Et. nec. (DEX); lat. *excarminare (Scriban; Pușcariu, CDDE, cf. DER; MDA).

scărmăna, vb. tranz. – v. scălmăna.

a-și da lâna la scărmănat expr. (er. – d. femei) a avea contact sexual cu un bărbat.

scărmăna, scarmăn v. t. 1. a certa 2. a bate