12 intrări

95 de definiții

din care

Dicționare explicative

Explică cele mai întâlnite sensuri ale cuvintelor.

SOARE, (2) sori, s. m. 1. Corp ceresc central al sistemului nostru planetar, incandescent și luminos, în jurul căruia gravitează și se învârtesc Pământul și celelalte planete ale sistemului. ◊ Loc. adv. Sub (sau pe sub) soare = pe pământ, în lume. ◊ Expr. (Fam.) (A fi) soare cu dinți = (a fi) frig pe vreme senină. (A fi) rupt din soare = (a fi) foarte frumos, de o deosebită frumusețe. (În basme) La soare te poți uita, dar la dânsa (sau la dânsul) ba, se spune spre a arăta că cineva este de o frumusețe excepțională. A se uita (la cineva) ca la soare = a privi (pe cineva) cu multă dragoste, a iubi foarte mult (pe cineva). A i se pune (cuiva) soarele drept inimă = a i se face foame. ◊ Compuse: (pop.) soare-răsare = răsărit1, est, orient; p. ext. vremea când răsare Soarele; soare-apune (sau -scapătă) = apus1, vest, occident; p. ext. vremea când apune Soarele. ♦ Lumină (și căldură) care vine de la Soare (1). ◊ Loc. adv. Cu soare = cât mai e ziuă, cât mai e lumină. 2. Nume dat aștrilor care, ca și Soarele (1), au lumină proprie. 3. Fig. Fericire, bucurie; bunăstare. – Lat. sol, -is.

soare3 sm [At: COD. VOR.2 44v/4 / Pl: sori / E: ml sol, -lis] 1 Corp ceresc principal incandescent și luminos al sistemului nostru planetar, în jurul căruia gravitează și se învârtesc Pământul și celelalte planete ale sistemului și prin lumina și căldură căruia se întreține viața pe pământ. 2-3 (Îljv) (Pe sau de) sub ~ (Care există) în lume. 4-5 (Îal) (Care există) în univers. 6 (Îe) A se uita (la cineva) ca la ~ A se uita la cineva cu foarte mare dragoste. 7 (Pex; îae) A avea o dragoste foarte mare pentru cineva. 8 (De obicei în basme, poezii populare; îe) La ~ te puteai uita, dar (sau iar) la dânsa (sau la dânsul) ba, a fi rupt din ~ Se spune despre cineva, rar, despre ceva foarte frumos. 9 (Reg; d. persoane) A se vedea (sau a se întâlni) ca luna cu ~le A se întâlni foarte rar. 10 (Rar; d. persoane; îae) A se evita (5). 11 (Pop; îe) A i se pune (cuiva) ~ drept la inimă A i se face foame. 12 (Îvp; îc) ~-răsare Est. 13 (Îvp; pex; îac) Vremea când răsare soarele (1). 14 (Pop; îc; șîc ~-scapătă, înv, ~-petrece) ~-apune Vest. 15 (Pop; pex; îac) Vremea când apune soarele (1). 16 (Reg; îac) Numele unui vânt local care bate dinspre apus (4). 17 (Reg; pbl; îc) ~-prânz Sud. 18 (Pop; îc) ~-(de)-sec, ~-în-cap Insolație. 19-20 Lumina sau căldura care vine de la soare (1). 21 (Îlav) Cu ~ Cât mai este încă zi. 22 (Pex; îal) Pe lumină. 23 (Pex; îal) Pe înserate. 24 (Rar; îe) A arăta la ~ A expune public. 25 (Pop; îe) A lua ~le A zvânta. 26 (Pop; îe) A-și usca cămașa (sau cămășile, rufele) la un (sau la același) ~ A se înrudi. 27 (Pop; îae) A avea interese comune. 28 (Pop; îae) A duce același mod de viață. 29 (Fig) Fericire (1). 30 (Fig) Bucurie (1). 31 (Mpl) Corp ceresc cu lumină proprie și care poate constitui centrul unui sistem planetar. 32 (Lpl; de obicei cu determinarea „electric”) Sursă de lumină electrică. 33 (Rar) Piesă de artificii în formă de cerc care se rotește și care aruncă lumini asemănătoare razelor solare. 34 (Bot; reg; îc) ~le-și-luna Buruiană-de-nouă-daturi (Ranunculus auricornus). 35 (Bot; reg; îc) ~-răsare Floarea soarelui (Helianthus annuus). 36 (Iht; reg) Regină (Eupomotis gibosus).

SOARE, (2) sori, s. m. 1. Corp ceresc principal al sistemului nostru planetar, incandescent și luminos, în jurul căruia gravitează și se învârtesc Pământul și celelalte planete ale sistemului. ◊ Loc. adv. Sub (sau pe sub) soare = pe pământ, în lume. ◊ Expr. (Fam.) (A fi) soare cu dinți = (a fi) frig pe vreme senină. (A fi) rupt din soare = (a fi) foarte frumos, de o deosebită frumusețe. (În basme) La soare te poți uita, dar la dânsa (sau la dânsul) ba, se spune spre a arăta că cineva este de o frumusețe excepțională. A se uita (la cineva) ca la soare = a privi (pe cineva) cu multă dragoste, a iubi foarte mult (pe cineva). A i se pune (cuiva) soarele drept inimă = a i se face foame. ◊ Compuse: (pop.) soare-răsare = răsărit1, est, orient; p. ext. vremea când răsare soarele; soare-apune (sau -scapătă) = apus1, vest, occident; p. ext. vremea când apune soarele. ♦ Lumină (și căldură) care vine de la Soare (1). ◊ Loc. adv. Cu soare = cât mai e ziuă, cât mai e lumină. 2. Nume dat aștrilor care, ca și Soarele (1), au lumină proprie. 3. Fig. Fericire, bucurie; bunăstare. – Lat. sol, -lis.

SOARE, (2) sori, s. m. 1. Astrul central al sistemului nostru planetar, incandescent și luminos, în jurul căruia gravitează și se învîrtesc pămîntul și celelalte planete ale sistemului; (lumina lui dă lumina zilei pe pămînt, iar căldura lui întreține viața). Soarele pășise de mult, acum, peste creștetul stîncii mele de adăpost, și înălțimile din apus își prelungeau repede chipurile lor de umbră deasupra văilor dimpotrivă. HOGAȘ, M. N. 174. Uită-te! nu vezi și d-ta că dă soarele îdupă deal și noi tot pe loc stăm. CREANGĂ, P. 128. ◊ (Personificat) A fost atîta chiu și cînt Cum nu s-a pomenit cuvînt! Și soarele mirat sta-n loc, Că l-a ajuns și-acest noroc, Să vadă el atîta joc Pe-acest pămînt! COȘBUC, P. I 58. ◊ Fig. Voi să vegheați! O zi va răsări Cum alta încă nimeni nu cunoaște. Bătrînele păduri vor chiui: Un tînăr soare munții grei vor naște. BENIUC, V. 46. Ș-atunci în altă lume am renviat deodată, Ș-un soare mai fierbinte în ceru-mi s-a aprins. ALECSANDRI, P. A. 65. ◊ Expr. Sub (sau pe sub) soare = pe pămînt, în lume. Broasca se dete de trei ori peste cap și se făcu o zînă gingașă, și plăpîndă, și frumoasă, cum nu se mai afla sub soare. ISPIRESCU, L. 35. Jurămînt îți fac din suflet... De-a te iubi pîn’ la moarte, de a nu avea sub soare Altă stea de proslăvire, alt luceafăr de-nchinare. CONACHI, P. 103. Cîtu-i lumea pe sub soare, Nu-i bine ca-n șezătoare. JARNÍK-BÎRSEANU, D. 414. Soare cu dinți, se spune despre soarele care strălucește într-o zi friguroasă, fără a putea încălzi. Cerul limpede, de sticlă albastră. Soarele – soare cu dinți – mușcă. STANCU, D. 430. Soarele e în cruci sau (în) cruce (amiazăzi) v. cruce (I 6). Rupt din soare = foarte frumos, de o deosebită frumusețe. Fata... parcă era ruptă din soare. SADOVEANU, O. I 69. Maghiran de la vîltoare, Nu ești bade rupt din soare. JARNÍK-BÎRSEANU, D. 235. La soare te puteai uita, dar la dînsa (sau la dînsul) ba, expresie folosită mai ales în basme, spre a arăta că cineva sau ceva e de o frumusețe fără seamăn. Apa eleșteului se trase într-o parte și într-alta, și în locul lui se văzură niște palaturi, strălucite de podoabe, încît la soare te puteai uita, dară la dînsele ba. ISPIRESCU, L. 37. [Fata împăratului Roș] era frumoasă de mama-focului; la soare te puteai uita, iar la dînsa ba. CREANGĂ, P. 276. A se uita (la cineva) ca la soare = a privi (pe cineva) cu multă dragoste, cu multă plăcere. Fata, de ce creștea, d-aia se făcea mai frumoasă. Împăratul și împărăteasa se uita la dînsa ca la soare. ISPIRESCU, L. 245. A căuta (sau a găsi) pete-n soare v. pată. A sta cu burta la soare v. burtă. A i se pune (cuiva) soarele drept inimă = a i se face (cuiva) foame. A dori cîte în lună și în soare = a avea, a exprima dorințe fantastice, irealizabile. A vorbi (sau a spune) cîte în lună și în soare = a vorbi peste măsură de mult, a sporovăi multe și de toate, a spune verzi și uscate. ◊ Compuse: (popular) soare-răsare = (în opoziție cu soare-apune) răsărit, est, orient. Vinul e înghițit de țărîna zbicită de vîntul primăverii, de vîntul iute și rece încă ce suflă aprig dinspre soare-răsare. STANCU, D. 134. Se crapă de ziuă; o fîșie de lumină, ca un brîu de argint, se destinde către soare-răsare. DELAVRANCEA, S. 33. Deodată se ivi venind dinspre soare-răsare un cal mare și negru, care cu o nară vărsa scîntei de foc și cu alta fulgi de zăpadă. POPESCU, B. I 39; soare-apune (sau soare-scapătă) = (în opoziție cu soare-răsare) apus, vest, occident; p. ext. vremea cînd apune soarele. Trebuie s-o fi luat, în zăpăceala mea, spre soare-scapătă. GALACTION, O. I 49. Țînțari cu aripile metalice joacă spre soare-apune cu acele pline de venin. C. PETRESCU, S. 42. Spată-Lată se îndreptă spre soare-apune și se întinse la cale lungă, mergînd zi de vară pînă în seară. POPESCU, B. I 79. Și s-a dus... s-a tot dus pînă a ajuns la o cetate nemțească între două ape mari și frumoase, tocmai pe la soare-apune. CARAGIALE, S. 54; soare-sec = insolație; floarea-soarelui v. floare (I 3); sora-soarelui = floarea-soarelui. ♦ Lumina (și căldura) care vine de la soare. Nu e soare, dar e bine, Și pe rîu e numai fum. Vîntu-i liniștit acum. COȘBUC, P. I 223. Mieii... zburdă-n soare. VLAHUȚĂ, P. 70. ◊ Loc. adv. Cu soare = cît mai e lumină; ziua. Toți gospodarii au venit cu soare, dar nu la miezul nopții. La TDRG. Foaie verde de sasău, Țu, țu, țu, murguțul meu! Să intrăm în sat cu soare, C-am o mîndră ca ș-o floare Ce ne-așteaptă cu mîncare. JARNÍK-BÎRSEANU, D. 24. 2. Nume dat tuturor aștrilor care au lumină proprie. Curgea o-ntreagă adîncime și se lărgea o-ntinsă mare, O mare ce, nețărmurită, se tot ducea cu gînd cu tot... Cînd spre-o planetă, cînd spre alta, și dintr-un soare spre alt soare. MACEDONSKI, O. I 229. Din adîncimi fără de margini A răsărit pe cer o stea; Și triști, nemișcători de-a pururi, Aprinșii sori priveau la ea. COȘBUC, P. I 268. 3. Fig. Fericire, bucurie, bunăstare. Avem atîta soare ș-atîtea limpezimi și-atîta albăstrime de povestit pe strune. DEȘLIU, G. 22. Observi de-abia atuncea cît soare s-a adus De-o vreme în țara asta și pentru cei săraci Și plîngi de bucurie cînd vezi în munte sus Obraji de mineri cu flori în ei, de maci. VINTILĂ, O. 28.

SOARE sori m. 1) astr. Astru central, incandescent și luminos, în jurul căruia se rotește Pământul și celelalte planete ale sistemului nostru planetar. * ~-apune apus; vest; asfințit. ~-răsare răsărit; est. Sub (sau pe sub) ~ pe pământ; pe lume. ~ în cruce amiază. A se uita la cineva ca la ~ a se uita cu admirație la cineva. A sta cu burta la ~ a nu face nimic; a se lenevi; a trândăvi. A i se pune cuiva ~le drept inimă a i se face cuiva foame. A făgădui câte în lună și în ~ (sau în stele) a făgădui lucruri irealizabile. A dori câte în lună și în ~ (sau în stele) a dori prea multe. A căuta (sau a găsi) pete-n ~ a căuta neajunsuri oriunde și cu tot dinadinsul. 2) Lumină și căldură care vine de la acest corp ceresc. Zi cu ~. 3) fig. Ceea ce reprezintă un izvor de fericire, de bucurie. /<lat. sol, ~is

soare m. 1. astru ce dă plantelor lumină și căldură: soarele așezat la o depărtare de 37 mii. leghe, este de 1 1/2 mil. de ori mai voluminos decât pământul; rupt din soare, de o frumusețe ideală: chipul tău e rupt din soare BOL; 2. lumina, căldura soarelui: a sta la soare; 3. fig. splendoare: soarele fericirii se va arăta vesel pe orizon senin GR. AL. [Lat. SOLEM].

soare m., pl. sorĭ (lat. sôl, soare; it. sole, pv. cat. sp. pg. sol; pv. și soleih, fr. soleil, d. lat *sôliculus, dim. d. sôl. V. solar). Astru care luminează pămîntu și alte planete și a căruĭ strălucire constitue ziŭa: soarele luminează ziŭa, ĭar luna noaptea. Lumina și căldura soareluĭ: soarele arzător al Sahareĭ, nu e plăcut să umbli vara pin soare, nu pleca pe așa soare arzător, a sta la soare saŭ la umbră. Imaginea soareluĭ: mușchetariĭ purtaŭ un soare pe pept. Fig. Strălucire: adevăru e soarele inteligențeĭ. Supt soare, pe pămînt, pe lume: nimic nou supt soare. Rupt din soare, uĭmitor de frumos: o fată ruptă din soare. A adora soarele care răsare, a linguși un personaj ajuns acuma la putere. Regele soare, Ludovic XIV al Franciiĭ. Soare sec, insolațiune. – Soarele e centru sistemeĭ noastre planetare și regulatoru mișcăriĭ pămîntuluĭ și altor planete. E izvoru călduriĭ și luminiĭ și principiŭ învietor al tuturor ființelor organizate. Astronomiĭ îĭ atribuĭe un sîmbure solid, obscur, înconjurat de o atmosferă luminoasă. Distanța soareluĭ de la pămînt e de vre-o 38,000,000 de leghĭ. El e de 1,300,000 de orĭ maĭ mare de cît pămîntu. În ainte de Copernic, se credea că soarele se întorcea cu tot ceru în prejuru pămîntuluĭ: astăzĭ se știe că pămîntu se învîrtește în prejuru soareluĭ executînd mișcarea luĭ de translațiune. Soarele a fost obiectu adorațiuniĭ celor maĭ multe popoare primitive.

FLOARE, flori, s. f. I. 1. Parte a plantei care cuprinde organele de reproducere sexuată și care are de obicei o corolă frumoasă și variat colorată. ◊ (La sg. cu înțeles colectiv) Salcâmi plini de floare.Loc. adj. În floare = (despre plante) înflorit, în perioada înfloririi; fig. (despre oameni) în toată strălucirea, în plină putere, frumos, zdravăn. În floarea vârstei = tânăr. ◊ Expr. Floare la ureche = lucru de puțină importanță sau gravitate, foarte ușor de rezolvat. De florile mărului sau de flori de cuc = în zadar, degeaba, gratuit. Copil din flori = copil nelegitim, bastard. A strânge degetele floare = a strânge degetele cap la cap. 2. Orice plantă (erbacee) care face flori (I 1) colorate. 3. Compuse: floarea-soarelui = plantă erbacee cu tulpina înaltă, cu floare mare, galbenă, îndreptată spre soare, cultivată pentru semințele ei oleaginoase; sora-soarelui (Helianthus annuus); (reg.) floarea-brumei = brândușă; (reg.) floare-domnească = a) garoafă; b) garofiță-de-munte; floare-de-colț sau floarea-reginei, floarea-doamnei = mică plantă erbacee, cu frunzele albicioase, pufoase și ascuțite, dispuse în jurul inflorescenței, care crește pe crestele stâncoase ale munților; albumeală, albumiță, edelvais (Leontopodium alpinum); floare-de-leac = plantă cu flori galbene-aurii, cultivată ca plantă decorativă (Ranunculus repens); floarea-Paștelui = mică plantă erbacee a cărei tulpină face o singură floare, de culoare albă sau roz (Anemone nemorosa); flori-de-paie = plantă originară din Australia, cu flori dispuse în capitule de diferite culori, care par uscate ca paiele; imortele (Helichrysum bracteatum). II. P. anal. 1. Desen, broderie, cusătură în formă de floare (I 1). 2. Strat de mucegai care se formează la suprafața vinului, a laptelui acru etc. 3. (Chim.; în sintagma) Floare de pucioasă (sau de sulf) = pulbere de pucioasă, produsă prin sublimarea sulfului. 4. Extremitatea caracterelor tipografice care poartă semnul grafic ce urmează a fi imprimat. ♦ Extremitatea lățită a cuiului (care se lovește cu ciocanul). ♦ (În sintagma) Floarea cheii = partea cheii care intră în broască sau în lacăt. III. Fig. Partea cea mai aleasă, cea mai de seamă; frunte, elită, spumă, cremă. ◊ (Cu sens superlativ, prin repetarea cuvântului ca atribut) Era floarea florilor. IV. (Înv.) Culoare. – Lat. flos, -ris.

PEȘTE, pești, s. m. 1. (La pl.) Clasă de animale vertebrate acvatice, cu corpul de obicei alungit, cu pielea acoperită cu solzi și bogată în secreții mucoase, cu membrele transformate în înotătoare și cu respirație branhială; (și la sg.; adesea colectiv) animal care face parte din această clasă. ◊ Pești zburători = specii de pești care pot să sară din apă și să execute un zbor planat cu ajutorul înotătoarelor pectorale. La pește = la pescuit. ◊ Expr. Cât ai zice pește = foarte repede. A tăcea ca peștele (sau ca un pește) = a nu spune nicio vorbă, a nu scoate un cuvânt, a păstra tăcere completă. A trăi (sau a se simți etc.) ca peștele în apă = a trăi bine, a se simți la largul său; a-i merge bine. A trăi (sau a o duce, a se zbate etc.) ca peștele pe uscat = a duce o viață foarte grea; a face eforturi disperate (și zadarnice). A fi cu borșul la foc și cu peștele în iaz = a se lăuda înainte de izbândă. Când o prinde mâța pește = niciodată. ◊ Compuse: pește-auriu (sau -curcubeu, -soare) = pește de culoare verde-gălbuie, cu pete roșii pe spate și cu dungi albastre pe părțile laterale ale capului (Eupomotis gibbosus); pește-ciocan = specie de rechin din mările calde, cu capul în formă de ciocan (Zygaena malleus); pește-fierăstrău = pește din mările calde, cu botul lung, turtit în formă de lamă dințată (Pristis pristis); pește-de-piatră = a) fusar; b) pietrar; pește-cu-spadă = pește mare cu corpul în formă de fus, cu pielea fără solzi, cu capul mare și cu falca de sus prelungită ca o sabie ascuțită pe ambele muchii (Xiphias gladius); peștele-lui-Solomon = specie de pește din familia salmonidelor (Salmo labrax); pește-țigănesc = a) nume generic pentru diferite specii de pești mici; b) caracudă; c) pălămidă-de-baltă; pește-de-mare = calcan. 2. Carne de pește (1), folosită ca aliment; mâncare preparată din astfel de carne. ◊ Expr. (Fam.) Asta-i altă mâncare de pește = asta e cu totul altceva. 3. (Astron.; n. pr. pl. art.) Numele unei constelații din emisfera boreală. ♦ Una din cele douăsprezece zodii ale anului. 4. Fig. (Calc după fr. poisson) Bărbat întreținut de o femeie. ♦ Proxenet, codoș. – Lat. piscis.

SORĂ, surori, s. f. 1. Persoană de sex feminin considerată în raport cu copiii acelorași părinți sau ai aceluiași tată ori aceleiași mame. ◊ Soră bună = soră care are amândoi părinții comuni cu ai fraților săi. (Reg.) Soră de scoarță = fiica din altă căsătorie a unuia dintre soții recăsătoriți, considerată în raport cu copilul sau cu copiii celuilalt soț. Soră de lapte = fată care a supt o dată cu alt copil de la aceeași femeie, considerată în raport cu acel copil. ◊ Loc. adj. Soră cu moartea = grozav, zdravăn, foarte mare. ◊ Compuse: sora-soarelui = floarea-soarelui; sor-cu-frate = numele a două plante erbacee cu frunze ovale, cu flori galbene-aurii sau albastre-violete, cu fructul o capsulă (Melampyrum). 2. (Fam.; la voc.) Termen cu care cineva se adresează unei fete sau unei femei în semn de intimitate, de prietenie sau de dragoste; dragă. 3. Fig. Tovarășă, prietenă. ♦ Țară, limbă etc. de aceeași origine cu alta, cu afinități și trăsături comune. 4. Cel mai mic grad în ierarhia călugărească în mănăstirile de femei; femeie care are acest grad. 5. Infirmieră. [Var.: (pop.) suroră, sor s. f.] – Lat. soror, -oris.

SORĂ, surori, s. f. 1. Persoană de sex feminin considerată în raport cu copiii acelorași părinți sau ai aceluiași tată ori aceleiași mame. ◊ Soră bună = soră care are amândoi părinții comuni cu ai fraților săi. (Reg.) Soră de scoarță = fiica din altă căsătorie a unuia dintre soții recăsătoriți, considerată în raport cu copilul sau cu copiii celuilalt soț. Soră de lapte = fată care a supt o dată cu alt copil de la aceeași femeie, considerată în raport cu acel copil. ◊ Loc. adj. Soră cu moartea = grozav, zdravăn, foarte mare. ◊ Compuse: sora-soarelui = floarea-soarelui; sor-cu-frate = numele a două plante erbacee cu frunze ovale, cu flori galbene-aurii sau albastre-violete, cu fructul o capsulă (Melampyrum). 2. (Fam.; la voc.) Termen cu care cineva se adresează unei fete sau unei femei în semn de intimitate, de prietenie sau de dragoste; dragă. 3. Fig. Tovarășă, prietenă. ♦ Țară, limbă etc. de aceeași origine cu alta, cu afinități și trăsături comune. 4. Cel mai mic grad în ierarhia călugărească în mănăstirile de femei; femeie care are acest grad. 5. Infirmieră. [Var.: (pop.) suroră, sor s. f.] – Lat. soror, -oris.

so [At: CORESI, EV. 97 / V: (îrg) sor, ~roră, suro, (îvr) soa / Pl: surori, (înv) ~rori, (reg) ~re, ~ri / E: ml soror] 1 sf Persoană de sex feminin considerată în raport cu copii acelorași părinți ori aceluiași tată sau aceleiași mame. 2 sf (Îs) ~ bună (dulce sau dreaptă) Soră care are ambii părinți comuni cu frații săi. 3 sf (Îs) ~ de lapte Fată care a supt în aceeași perioadă cu alt copil de la aceeași femeie, considerată în raport cu acel copil. 4 sf (Îs) ~ vitregă, (reg) ~ de lingură, ~ de scoarță Fiică din altă căsătorie a unuia dintre soții recăsătoriți, considerată în raport cu copilul sau cu copiii celuilalt soț ori cu copiii rezultați din noua căsătorie. 5 sf (Îas) Fiică nelegitimă considerată în raport cu copiii din legături diferite sau cu copiii legitimi ai aceluiași părinte. 6 sf (Pop; îs) ~ de cruce Prietenă nedespărțită a cuiva, de care este legată prin jurământ până la moarte. 7 sf (Îs) ~ de mire (sau de ginere ori de mireasă) Fată care însoțește mirele sau mireasa la cununie și care are anumite atribuții în ceremonia nunții Si: (reg) drușcă (1). 8 sf (Îla) ~ cu moartea Strașnic. 9 sf (Reg; îe) A se face ~ cu drumul A umbla mult. 10 sf (Îc) Sor-cu-frate Plantă erbacee cu tulpina erectă, simplă sau ramificată, cu flori galbene-aurii dispuse într-un spic unilateral Si: (reg) carpenă, ciormoiag, miazănoapte, scrabă1, frate-cu-sor, fratele-și-sora, grâul-prepelițelor, grâu-negru (Melampyrum nemorosum). 11 sf (Bot; îac) Ciormoiag (Melampyrum arvense). 12 sf (Reg; îc) ~ra-soarelui Floarea-soarelui (Helianthus annuus). 13 sf (Reg) Ziua care urmează unei sărbători religioase. 14 sf (Reg; lpl) Cele două fire de pe ițul dinainte sau dinapoi. 15 sf (Reg) Copileț la tulpina porumbului. 16-17 sf, a (Fig) (Ceea) ce are afinități comune. 18-19 sf, a (Fig) (Ceea) ce se înrudește cu altceva. 20-21 sf, a (Ccr) (Țară, limbă etc.) care are aceeași origine cu alta. 22-23 sf (Fig) Ființă sau lucru care însoțește pe cineva în mod constant Si: prietenă, tovarășă. 24 sf (Fam; Vc) Termen de adresare pentru o femeie în semn de intimitate, prietenie, dragoste etc. 25 sf Cel mai mic grad în ierarhia călugărească din mănăstirile de femei. 26 sf Femeie care este soră (25). 22 sf (Șîs ~ de caritate, ~ de ocrotire sau urmat de determinări care indică felul) Infirmieră.

ASOREA (pl. -eli) sf. Maram. (BRL.) 🩺 pop. = SOARE-SEC [asori].

ASORIT sbst. Maram. (BRL.) 1 Faptul de a (se) asori 2 🩺 pop. = SOARE-SEC.

FLOARE, flori, s. f. I. 1. Parte a plantei, care cuprinde organele de reproducere sexuată, și care are de obicei o corolă frumos și variat colorată. Cîțiva flăcăi, pe din afara gardului, ocheau fetele și glumeau, lovindu-le cu cîte o floare. BUJOR, S. 95. În brațul drept Avea flori albe, dragi odoare, Și flori avea la-ncingătoare Și-n mînă flori, și flori la piept Și însăși ea era o floare. COȘBUC, P. II 258. Flori albastre tremur-ude în văzduhul tămîiet. EMINESCU, O. I 85. ◊ (Adesea la sg., cu înțeles colectiv) Salcîmii plini de floare Se uită lung spre sat. TOPÎRCEANU, S. A. 45. Mă sui încetișor în teiul care te adormea de mirosul floarei. CREANGĂ, A. 53. Cîmpul floare nu avea. JARNÍK-BÎRSEANU, D. 491. ◊ Fig. Veșnic floarea fericirii pe pămînt va fi în floare, Cînd în lumea cugetării, cugetarea va fi soare. BELDICEANU, P. 126. ◊ Loc. adj. În floare = a) înflorit, în perioada înfloririi. Un miros de salcîmi în floare venea dinspre grădină. SANDU-ALDEA, U. P. 31. Văzu struguri, unii copți... alții aguridă și alții tocmai în floare. ISPIRESCU, L. 146; b) (fig.) în plină strălucire, frumos, zdravăn, puternic. Mureau pe rînd, Cînd oameni în floare și cînd Micuții din fașe. TOMA, C. V. 327. Ci tu rămîi în floare, ca luna lui april. EMINESCU, O. I 128. Un voinicel în floare pe-un alb fugar călare. ALECSANDRI, O. 211. În floarea vîrstei = tînăr. Bătrîni sînt prea puțini, mai toți oamenii în floarea vîrstei. BART, S. M. 34. ◊ Expr. Floare la ureche = lucru de puțină însemnătate, care nu produce îngrijorare. Ale noastre sînt flori la ureche pe lîngă cele ce spune în cărți. CREANGĂ, A. 22. De florile mărului sau de flori de cuc = în zadar, degeaba, fără nici un folos. Nu-i trebui lui Mercur să alerge mult, căci nu doară de florile mărului era el zeu alergător. ISPIRESCU, U. 7. Nu-l ducem noi la spînzurătoare numai așa de flori de cuc. CREANGĂ, P. 332. N-am crescut-o eu, n-am descîntat-o eu... de flori de cuc?... Adeluța-i a mea. ALECSANDRI, T. I 355. ◊ (Adverbial; în expr.) A strînge degetele floare = a strînge degetele cap la cap. Făceai mîna puică, strîngînd degetele floare. DELAVRANCEA, la TDRG. 2. Orice plantă (erbacee) care face flori colorate. Să-și caute mireasă, Subțire ca o floare. GOGA, P. 97. Floarea cu coroana aurie se clătină ușor spre copilă, la adierea vîntului. IBRĂILEANU, S. 11. Jelui-m-aș florilor De dorul surorilor. JARNÍK-BÎRSEANU, D. 192. ◊ (Poetic) Nastasia s-a întors la moară plină de încredere, ca și cum ar fi crescut în ea o floare. SADOVEANU, M. C. 154. 3. Compuse: floarea-soarelui = plantă erbacee din familia compozeelor, cu tulpina înaltă pînă la 2 metri, cu floarea galbenă îndreptată spre soare; e cultivată pentru semințele ei oleaginoase (Helianthus annuus); sora-soarelui, răsărită. Orașul vechi, cu izul amărui, Azi, își întoarce fața spre uzină Ca, după soare, floarea-soarelui. CASSIAN, H. 50. Bolta și-a cernit năframa Ca o mamă întristată, Floarea-soarelui pe cîmpuri Pleacă fruntea-ngîndurată. GOGA, P. 64. Floarea-soarelui, bătrînă, De pe-acum se sperie C-au să-i cadă în țărînă Dinții, de mizerie. TOPÎRCEANU, S. A. 65; (Mold.) floarea-brumei = brîndușă. Leona are obicei de strînge, toamna, cepe de brîndușă, care la noi se cheamă «floarea-brumei». SADOVEANU, N. F. 35. În jurul lor răsăreau ici-colo din țărîna săracă brîndușe, florile-brumei. id. F. J. 364; (Transilv.) floare-domnească = garoafă, garofiță-de-munte. La ferești Cu flori-domnești, Dar în casă? Floare-aleasă. HODOȘ, P. P. 61; floare-de-colț sau (învechit) floarea-reginei, floarea-doamnei = mică plantă erbacee din familia compozeelor, cu frunzele albe, catifelate, ascuțite și dispuse în jurul inflorescenței; crește în regiunea alpină (Gnaphalium leontopodium); albumeală. Adela va rămînea pentru tine mereu stînca pe care crește floarea-reginei. IBRĂILEANU, A. 186; floarea-paștilor = breabăn. II. 1. Desen, pictură, broderie, ornament etc., în formă de floare (I). Vestmînt avea țesut în floare Și-un brîu purta pe-ncingătoare. COȘBUC, P. I 122. O năframă cusută frumos cu flori de mătasă. CREANGĂ, A. 92. ◊ Fig. Lumina zilei, florile de umbră și de lumină din poieni... toate cereau ceva sufletului ei. SADOVEANU, O. IV 484. Gerul... depune flori de iarnă pe cristalul înghețat. ALECSANDRI, P. A. 113. 2. Strat de mucegai care se formează la suprafața vinului, borșului, laptelui acru etc. Iar de vreți în poloboace să nu prindă vinul floare, Faceți cum făceau străbunii: la arminden beți pelin! BELDICEANU, P. 54. 3. (Chim., în expr.) Floare de pucioasă = pulbere de pucioasă, produsă prin sublimarea sulfului. 4. Capul sau fața caracterelor tipografice (spre deosebire de suportul pe care sînt aplicate). ♦ Extremitatea lățită a cuiului unde se bate cu ciocanul. Floarea pironului. ◊ (În expr.) Floarea cheii = parte a cheii care intră în broască sau în lacăt. III Fig. Partea cea mai aleasă, cea mai de seamă; frunte, elită. Sînt douăzeci și șapte de ani încheiați, de cînd pieri floarea Moldovei la Războieni. DELAVRANCEA, A. 9. O, tu nici visezi, bătrîne, cîți în cale mi s-au pus! Toată floarea cea vestită a întregului Apus. EMINESCU, O. I 146. În poiana tăinuită, unde zbor luciri de lună, Floarea oaspeților luncii cu grăbire se adună. ALECSANDRI, O. 184. ◊ (Cu sens de superlativ prin repetarea cuvîntului ca atribut) Pîn' vineai, bade, la noi, Eram floarea florilor, Drăguța feciorilor. JARNÍK-BÎRSEANU, D. 158. IV. (Învechit și arhaizant) Culoare. Vîntul îi sălta-n cosiță Și-i făcea floare-n obraz. COȘBUC, P. I 49. Și-apoi ce vin! De era roș, bătea-n floarea rubinului. CONTEMPORANUL, VI 385. Sînt acum trii polcuri de dragoni... îmbrăcați în roșu, afară de frac, care îi ca a ulanilor rusăști, iar floarea postavului ca a oștenilor moldovinești. KOGĂLNICEANU, S. 44. V. (În expr.) Copil din flori = copil nelegitim.

SOAREA1 s. f. art. (Bot.; în expr.) Soarea-soarelui = floarea-soarelui, v. floare.

SORĂ, surori, s. f. 1. Persoană de sex feminin, considerată în raport cu frații săi (indiferent de sex). Pe sora lui Octav am găsit-o în capul scărilor, coborînd, încheindu-și mănușile. C. PETRESCU, S. 165. Și iarăși mi-e gîndul la patru nepoți, Copii ai surorilor mele. COȘBUC, P. II 295. Poate că acesta-i vestitul Ochilă... nepot de soră lui Pîndilă. CREANGĂ, P. 244. ◊ (În forma sor) Dragă sor, moartă cu dor După dulce frățior. TEODORESCU, P. P. 127. ◊ (În metafore și comparații) Și dîndu-i zînele-adăpost Trăia cu ele soră. COȘBUC, P. I 67. ◊ (Urmat de un adjectiv posesiv; în forma nearticulată) În trăsură am stat... cu mama și cu soră-mea. SAHIA, N. 55. Se vede că a avut vro ceartă cu soră-sa. ISPIRESCU, L. 5. ◊ Soră bună = soră care are amîndoi părinții comuni cu ai fraților săi. Soră vitregă = soră care are numai unul dintre părinți comun cu frații săi. Soră de scoarță = fiică din altă căsătorie a unuia dintre soții recăsătoriți, considerată în raport cu copilul sau copiii celuilalt soț. Această fată bună era horopsită și de sora cea de scoarță și de mama cea vitrigă. CREANGĂ, P. 283. Soră de lapte = fată care a supt deodată cu alt copil de la aceeași femeie, considerată în raport cu acel copil. ◊ Expr. Soră cu moartea = (ca determinativ pe lîngă anumite substantive) foarte mare, grozav. Juruiau gospodarii o bătaie hoțului, soră cu moartea. SADOVEANU, O. VII 358. Făt-Frumos... căzu într-o amorțeală soră cu moartea. ISPIRESCU, L. 106. ◊ Compuse: (Bot.) sora-soarelui = floarea-soarelui, v. floare; (în forma sor) sor-cu-frate = nume purtat de două plante erbacee cu flori galbene-aurii, cu fructul o capsulă (Melampyrum). 2. (Familiar, la vocativ) Termen cu care ne adresăm unei femei care nu ne este rudă, în semn de intimitate, prietenie sau dragoste; dragă. Să mai bată, soro, vîntul, Dac-o vrea. COȘBUC, P. I 224. Ia poftim, soro, mai bine să mîncăm ceva. CREANGĂ, A. 60. 3. Fig. Tovarășă; prietenă. Cucu-ntreabă: Unde-i sora viselor noastre de vară? EMINESCU, O. I 121. ♦ Țară, limbă etc. de aceeași origine cu alta, cu afinități comune. De sute de ani, două țări surori... Moldova noastră și Valahia... se sfîșie și se mănîncă între dînsele. CREANGĂ, A. 162. [Italie] tu vii ca un cîntec de soră la sora ce-n lume s-a dus. EMINESCU, O. IV 36. 4. Cel mai mic grad în ierarhia călugărească în mănăstirile de femei; femeie care are acest grad călugăresc. Sus, în deal, la mănăstire, Plînge sora-ntr-o grădină... Dup-a lumii fericire. ALECSANDRI, P. A. 42. 5. (Uneori determinat prin «de caritate») Infirmieră. Cele cîteva surori de caritate își dădeau toată osteneala să strecoare în sufletele acestor țărani bolnavi binefăcătoarea putere a nădejdii. MIRONESCU, S. A. 123. 6. (În expr.) Soră de mireasă = drușcă. Anca și Persida erau surori de mireasă și seca Lena le făcuse haine la fel. SLAVICI, O. II 40. – Forme gramaticale: gen.-dat. (familiar) sorei (CONTEMPORANUL, S. II, 1949, nr. 224, 4/1), (urmat de un adj. pos.) soru-. – Variante: suro (D. ZAMFIRESCU, R. 276, TEOSORESCU, P. P. 509), soro (MARIAN, NU. 632), (învechit și popular) sor, surori și (rar) sori (ALECSANDRI, P. I 196), s. f.

soare-apune n. apus: a cutreera țara dela soare-răsare la soare-apune.

soare-scapătă n. soare apune: apucând spre soare-scapătă ISP.

soare-sec n. durere de cap provenită prin insolațiune: descântec de soare-sec.

sora-soarelui f. floare cu frunze largi galbene ale cării capitule se întorc spre soare, se cultivă ca plantă de ornament și cu fructele ei se îngrașă păsările (Helianthemus annuus).

soáre-apúne n. fără pl. Pop. Rar. Apus, vest.

soáre-răsáre n., fără pl. Pop. Rar. Răsărit, est.

soáre-scápătă n. fără pl. Pop. Rar. Apus, vest.

soárea-soáreluĭ, V. floarea soareluĭ la „floare”.

Dicționare morfologice

Indică formele flexionare ale cuvintelor (conjugări, declinări).

soare (corpul ceresc) s. m., pl. sori

soare (corp ceresc) s. m., pl. sori

soare s. m., (aștri cu lumină proprie) pl. sori

floarea-soarelui (plantă) s. f. art., g.-d. art. florii-soarelui (și: o floarea-soarelui)

pește-auriu (pește) s. m., pl. pești-aurii

ruja-soarelui (plantă) s. f. art., g.-d. art. rujii-soarelui

!soare-apune (pop.) s. n., g.-d. art. lui soare-apune

!soare-răsare (pop.) s. n., g.-d. art. lui soare-răsare

Soarele (astron.) s. propriu m. art., neart. Soare

sora-soarelui (plantă) s. f. art., g.-d. art. sorei-soarelui

!floarea-soarelui (plantă) s. f. art., g.-d. art. florii-soarelui

!pește-auriu (specie de pești) s. m., pl. pești-aurii

!ruja-soarelui (plantă) s. f. art., g.-d. art. rujii-soarelui

!sora-soarelui (plantă) s. f. art., g.-d. art. sorei-soarelui

floarea-soarelui s. f., g.-d. art. florii-soarelui; pl. art. florile-soarelui

floarea-soarelui, gen. florii-soarelui

Dicționare relaționale

Indică relații între cuvinte (sinonime, antonime).

BIBAN-SOARE s. v. pește-auriu, pește-curcubeu, pește-soare.

RĂSAREA-SOARELUI s. v. floarea-soarelui.

RUJA-SOARELUI s. v. floarea-soarelui.

SOARE-APUNE s. v. apus, asfințit, vest.

SOARE-RĂSARE s. v. est, orient, răsărit.

SOARE-SEC s. v. helioză, insolație.

SOAREA-SOARELUI s. v. floarea-soarelui.

SORA-SOARELUI s. v. floarea-soarelui.

biban-soare s. v. PEȘTE-AURIU. PEȘTE-CURCUBEU. PEȘTE-SOARE.

răsarea-soarelui s. v. FLOAREA-SOARELUI.

ruja-soarelui s. v. FLOAREA-SOARELUI.

soare-apune s. v. APUS. ASFINȚIT. VEST.

soare-răsare s. v. EST. ORIENT. RĂSĂRIT.

soarea-soarelui s. v. FLOAREA-SOARELUI.

sora-soarelui s. v. FLOAREA-SOARELUI.

Dicționare etimologice

Explică etimologiile cuvintelor sau familiilor de cuvinte.

soare (-ori), s. m. – Corpul ceresc principal al planetei noastre. – Mr. soare, megl. soari, istr. sǫre. Lat. sōlem (Pușcariu 1601; REW 8059), cf. vegl. saul, it. sole, v. prov., cat., sp., port. sol.Comp. soare-apune, s. n. (occident, vest); soare-răsare, s. n. (răsărit); soare-scapătă, s. n. (apus); soaresec (var. soare’n cap), s. n. (insolație); soarea-soarelui, s. f. (plantă, Helianthus annuus), deformație de la florea-soarelui, contaminată cu sora-soarelui. Der. sorean, s. m. (obleț, Alburnus lucidus); soreață, s. f. (obleț); sori, vb. (a încălzi, a expune la soare); asori, vb. refl. (Maram., a se expune la soare), dintr-o expresie adv. a soare (DAR); însorit, adj. (cu soare, luminos); sorin, adj. (însorit); solar, adj., din fr. solaire. Din rom. soare-apune provin în ngr. σουρουπώνει, σουρούπωσε „soarele apune” (Meyer, Neugr. St., II, 78), σουρουπώνω „a-l prinde noaptea”, σουρούπωμα „crepuscul”.

răsarea, răsărita etc. Numele floarea soarelui este fără îndoială vechi în limbă; el corespunde exact numelui grecesc adoptat în terminologia botanică, helianthos. Dar a fost adesea transformat prin procese fonetice sau prin etimologie populară: soarea soarelui, sora soarelui, răsarea soarelui, răsărita soarelui, râsoare, răsare, rosoare, răsărită; vezi răsare, CV, 1951, 1, p. 36 și, tot acolo (p. 37), soreancă, sorică (de la Roșiorii de Vede); răsoare, glosat prin „răsărită”, Gl. reg., p. 59 (de la Hîrlău). Dicționarele nu și-au pus problema originii acestor forme. După cît am impresia, soarea a ieșit din floarea sub influența atributului, soarelui, nefiind însă clar ce înseamnă, a fost transformat, prin etimologie populară, pe de o parte în sora, pe de alta în răsarea; acesta din urmă însă nu face impresia unui substantiv normal format în românește, de la verbul a răsări, de aceea a fost înlocuit cu derivatul răsărita. Poate însă că răsoare e din (floa)re(a) soarelui și de aici ar putea veni răsare, răsoare.

Dicționare specializate

Explică înțelesuri specializate ale cuvintelor.

soare, s.m – (mit.) Astru al zilei, care a generat, la fel ca la toate popoarele antice (egipteni, incași, caldeeni, indieni etc.) un cult special; în unele culturi a devenit, o vreme, divinitate principală a panteonului. Se știe faptul că religia mitraică a fost larg răspândită pe teritoriul Daciei. Simboluri solare au fost identificate în ornamentația ceramicii de la Lăpuș (datată 1.300-1.000 a.H.): „Avem de a face cu o comunitate care se închina anumitor forțe ale naturii, între care soarele avea probabil chiar rolul principal” (Vulpe, 2001 în Marmația, 2003: 426). Pe niște străchini de la Lăpuș apăreau motive tipic solare, reprezentate foarte realist (nu doar simbolic, sub formă de spirale), cu un soare cu raze; aceleași motive s-au regăsit pe discul unor topoare de luptă (C. Kacsó, idem). În general, soarele a fost adorat până târziu în toate aceste culturi, dar cu timpul și-a pierdut rolul principal. Însă, se poate presupune, pe baza documentelor folclorice, faptul că divinizarea soarelui s-a menținut mult timp în rândul comunității maramureșene. Soarele rămâne un personaj activ, cu care oamenii interacționează frecvent, în diferite împrejurări: „Da’ la turmă cine șede? / Șede, șede sfântul Soare” (Calendar, 1980: 10); „Mult mă-ntreabă roșu Soare / Ce m-am uscat pă pticioare” (Calendar, 1980: 89); „De m-a da, de nu m-a da, / Pe fereastră mi-i fura, / La Soare ne-om cununa” (Memoria, 2001: 95). Într-o etapă ulterioară, semnalăm invocarea soarelui în diferite împrejurări, fie sub formă de rugăciune, fie chemarea ca martor, fie pentru a oblădui, a vindeca (în descântece): „Un obicei frecvent la naștere era închinarea copilului la Soare. Tânăra mamă lua copilul în brațe, se uita la el înălțându-l în direcția Soarelui: Mândru Soare, mândru Soare, / Răsai cu patruzeci și patru de răzișoare, / Da’ nu răsai numai pe Țibleș ori pe tău, / Cu răsai pe capul și trupușorul coconului meu, / Și din cap până-n picioare / Să strălucească ca tine, mândru Soare” (Calendar, 1980: 17; Borșa). În dimineața Anului Nou, când se ivește Soarele, fetele se așezau în genunchi și, cu mâinile troiță, se rugau: „Sfinte Soare, sfinte Soare, / Răsai cu 24 de răzișoare: / Cu tri încalță-mă, / Cu tri încinge-mă, / Cu tri pe obraz mângâie-mă, / Cu tri pe gură îndulce-mă, / Cu tri pe umeri împodobe-mă; / Tri în gene, / Tri în sprâncene, / Tri în păr împlete-mi-le, / Să fiu frumoasă / Și drăgăstoasă / Și strălucitoare / Ca tine, mândru Soare” (Memoria, 2001: 33; Ieud). „E atestată închinarea la Soare, când răsare sau apune, însoțită de invocația: Sfinte Soare, ajută-mă!” (Kernbach, 1989: 549). Soarele mai era invocat în timpul muncilor agricole de primăvară: „Când aruncă sămânța sub brazdă, plugarul maramureșean mai întâi o închină Soarelui. Iar alaiul care îl poartă pe sărbătorit la Tânjaua de pe Mara, după ce a înconjurat de trei ori țarina în care s-a tras întâia brazdă, se oprește cu fața către Soare, își descoperă capul și unul dintre ei, marele pogonici, cu brațele întinse către Soare, ca într-o rugă, rostește cu glas tare: Mândru Soare călător / Apleacă-te pe ogor / Și-ncălzește semințele / Să rodească holdele” (Memoria, 2002: 486-488). O altă dovadă a rolului major pe care Soarele l-a jucat în mitologia maramureșenilor este prezența discului solar pe porți, pe leagăn, ori pe lăzile cu zestre. O dată cu ascensiunea creștinismului, rolul Soarelui e preluat de Dumnezeu, ca divinitate supremă. Chiar și în aceste condiții, bătrânii satelor nu abandonează străvechiul cult al Soarelui: „Când ies din beserică, apoi ia nănașu’ colacu și mirele și mireasa se uită pân el, colea în ușa besericii, să uită la Soare, d-ipce să fie frumoși coconii” (Papahagi, 1925; Mara). Reminiscențe ale acestui cult s-au semnalat până în secolul XX, în credințele populare: „Soarele nu e voie să fie arătat cu degetul” (Calendar, 1980: 103); „Nu se aruncă gunoi spre Soare nici când răsare, nici când apune” (Calendar, 1980: 92). ♦ (top.) Dealul Soarelui, deal situat între Seini și Săbișa: „Venind dinspre Baia Mare, de la Valea Hotarului, care desparte Seiniul de satul Săbișa, în partea dreaptă a drumului E 58, te întâmpină Dealul Soarelui” (Zynir, 2003: 56). Pe vârful dealului se află o cruce de piatră din mari dimensiuni. ♦ (onom.) Soare, nume de familie (27 de persoane cu acest nume, în Maramureș, în 2007). – Lat. sol, -is (Șăineanu, Scriban; Pușcariu, cf. DER; DEX, MDA).

Dicționare enciclopedice

Definiții enciclopedice

SOARE (lat. solem) s. m. 1. (Cu valoare de nume propriu) Astrul central al sistemului nostru planetar în jurul căruia gravitează planetele, asteroizii cometele. Astru cu lumină proprie face parte din categoria stelelor; energia sa, de proveniență termonucleară (prin transformarea hidrogenului în heliu), este radiată sub formă de lumină sau de alte radiații. O fracțiune a acestei energii (a doua miliarda parte) ajunge și pe Pământ, constituind principala sursă de energie primară, fără de care viața nu ar fi posibilă. Masa S. este de c. 2 x 1080 kg, iar diametrul de 1.392.000 km; temperatura sa este de c. 6.000 K, la suprafață, și de c. 15.000.000 K, în centru. Perioada de rotație (sinodică) a S. este de 25,4 zile la Ecuator, crescând spre poli. Depărtarea medie a Pământului față de S. este de 149.600.000 km, lumina străbătând această distanță în 8 min. și 18 s. V. fotosferă, cromosferă, coroană solară, activitate solară.Expr. A fi rupt din Soare = a fi deosebit de frumos. A vorbi (sau a spune) cânte-n lună și Soare = a vorbi vrute și nevrute, a sporovăi. ◊ Compuse: (pop.) soare-răsare = răsărit, est; soare-apune (sau scapătă) = apus, vest. ♦ Lumina și căldura venită de la Soare. ♦ Loc. Cu Soare = cât este ziuă, pe lumină. 2. Nume dat oricărui corp ceresc care are lumină proprie și care poate constitui centrul unui sistem planetar.

SOARE, Soare Z. (1894-1944, n. București), regizor român. Elev și asistent al lui Max Reinhardt. Repertoriu variat pe scena Teatrului Național din București. Fast și policromie scenografică („Hamlet”, „Othello” de Shakespeare, „Despot Vodă” de V. Alecsandri, „Faust” de Goethe, „Strigoii” de Ibsen).

SOARE subst. 1. – prenume frecvent. 2. Soara f. (P Bor 54); – moșneanca 1829 (Cărbunești r. Teleajen). 3. Soarul, Alexa, mold. (Isp IV1). 4. Din pl. sori: Sor cu soția Calța 1835 (Sd XV239); -u fam. act.; -escu; -eștiși -eni ss. 5. Sorea, Ioan (Am 108; 17 B I 318). 6. Soreață Ion act. 7. Prob. + -enghea: Sorenghea b. (Drag 258). 8. Sorete, C. (Moreni). 9. Soricu, Ioan, poetul; Sorici, Badea și Soricești ceată (Î Div). 10. Sorin (Răc 10). 11. + -oiu: Soroiu (T-Jiu; Sd VI 495); Iane (AO XIX 111); -l, Stab, 1700 din Drajna (BCI XIII 186); Radu Soroii (Drj 83); Soroescul, Neagul (Drj 1). 12. Soroica, St. (Am 157). 13. Sărinel, ard., 1680 (Paș) și Sărincuță, mold. (Sur X) < Sorin cu o > ă. Unele derivate se confundă cu cele create din subst. soră.

DA ZDRASVUET SOLNȚE, DA SKROETSEA TMA! (ДА ЗДΡАВСТВЧEТ СОЛНЦE, ДА CКPOETCЯ TЪMA) (rus.) trăiască soarele, împrăștie negurile! – Pușkin, „Vahkiceskaia pesnea” – Lumina rațiunii împrăștie întunericul ignoranței.

L’AMOR CHE MOVE IL SOLE E L’ALTRE STELLE (it.) iubirea... mișcă Soarele și celelalte stele – Dante, „Paradisul”, 33, 145. Proslăvirea puterii universale a iubirii.

NIL NOVI SUB SOLE (lat.) nimic nou sub soare – Solomon, „Eclasiatul”, 1, 10.

PĂCUIUL LUI SOARE, sit arheologic situat pe un ostrov al brațului Dunărea Veche, la 9 km în aval de com. Ostrov, pe terit. com. Lipnița, jud. Constanța, unde a fost descoperită o cetate bizantină, construită în sec. 10-11 și locuită până în sec. 13-15.

SOL LUCET OMNIBUS (lat.) Soarele luminează pentru toți – Petroniu, „Satyricon”, 99. Dicton latin afirmând dreptul egal al tututor oamenilor de a se bucura de darurile naturale.

SOLEM QUIS DICERE FALSUM AUDEAT (lat.) cine ar cuteza să spună că Soarele nu este adevărat? – Vergiliu, „Georgica”, I, 463-464. Evidențele nu pot fi contestate.

HELIANTHUS L., FLOAREA-SOARELUI fam. Compositae. Gen originar din America de N, America Centrală și, Peru, 98 specii erbacee, anuale și vivace, aspru-păroase, rar glabre, înalte de peste 2 m. Frunze divizate, de obicei cordat-ovate. înfloresc vara-toamna. Flori (cele radiale întinse, glabre, sterile: cele centrale tubuloase, brune) sesile, pe un receptacul comun în capitule largi; lung-pedunculate, înconjurate de un involucru cu foliolele imbricate.

L’amor che muove il sole e l’altre stelle (it. „Iubirea care mișcă soarele și celelalte stele”) – vers celebru al lui Dante (145 din cîntul 33), cu care se încheie Paradisul – ultimul vers din Divina Comedie. E unul dintre cele mai înălțătoare și vibrante elogii aduse dragostei în literatura universală, Dante recunoscînd iubirii puterea de a pune în mișcare chiar și aștrii universului. Coșbuc l-a tradus: „lubirea care mișcă sori și stele”. Într-o poezie intitulată L’amor che muove il sole e l’altre stelle, M. Beniuc reia ideea: „Și zîna mea s-a dezvelit din noapte: lubirea – bucurii și doruri grele - Ce mișcă viața noastră către fapte Și soarele și celelalte stele.” În cronica cărților, „Gazeta literară” (nr. 723) scrie: „Ciclul Amor universalis nu e decît... o parafrază a dantescului « l’amor che muove il sole e l’altre stelle »…” LIT.

Nimic nou sub soare – Vorbă veche, foarte veche, care a avut mare succes în tinerețea ei. Ea ne-a rămas din cartea Eclesiastul (I, 10), atribuită regelui Solomon (1082-975 î.e.n.). Firește că astăzi, în epoca energiei atomice, a lasserului și a rachetelor cosmice, vorba „nimic nou sub soare” pare anacronică. Chiar dacă, pentru a-i denunța vîrsta, o rostim în latinește nil novi sub sole, sau în grecește, ea poate trezi un zîmbet ironic la adresa scepticului autor din antichitate. De altfel, întregul context: „ce-a fost o să mai fie, ce-o să fie a mai fost. Nimic nou sub soare” se referă la nemișcare, la stagnare, la o repetare stereotipă a fenomenelor. Cu alte cuvinte, tot ce se săvîrșește pe lume s-a mai întîmplat cîndva și se va mai întîmpla după un timp. Romanticii au interpretat însă acest „nimic nou sub soare” ca fiind tot ceea ce este etern omenesc repetîndu-se într-un circuit nesfîrșit, ca de pildă: nașterea, dragostea, moartea… Scriitorul german Karl Gutzkow, în piesa Uriel Acosta (act. IV, sc. 2), folosește aceeași idee: Alles schon dagewesen! Iar Eminescu, în Glossa, o exprimă cu măiestria lui poetică: „Vreme trece, vreme vine,/ Toate-s vechi și nouă toate”. BIB.

Sol lucet omnibus (lat. „Soarele lucește pentru toți”) – dicton prin care se înțelege că oamenii se nasc egali în fața vieții, că bunurile pămîntului sînt hărăzite tuturor, că drepturile naturale, drepturile cetățenești, legile sînt făurite spre a fi deopotrivă pentru toată lumea, aidoma razelor soarelui.

Voilà le soleil d’Austerlitz! (fr. „Iată soarele de la Austerlitz!”) – La 2 decembrie 1805, Napoleon a cîștigat celebra bătălie de la Austerlitz împotriva armatelor Austriei și Rusiei. Luptele au început la ora 4 noaptea, pe o ceață deasă, care a fost risipită de soarele din zori, ca un semn prevestitor al victoriei. După șapte ani, în dimineața zilei de 7 septembrie 1812, Napoleon a pornit atacul asupra Moscovei, dar nu înainte de răsăritul soarelui, spre a-și putea încuraja soldații cu vestitele vorbe: „Iată soarele de la Austerlitz!”, adică: iată semnul că vom învinge din nou. Evenimentele l-au contrazis. „Soarele de la Austerlitz” începuse să apună. A mai strălucit numai în fraza lui Napoleon, care a ajuns să simbolizeze speranța în succes, un semn de încredere în reușita finală. Despre un om de afaceri din povestirea sa Banca Nucingen Balzac spune: „Nu-i de mirare că între 1814 și 1815 s-a ruinat, fiindcă luase în serios soarele de la Austerlitz” (Opere, vol. V, ESPLA, 1959, pag. 646). IST.

Dicționare de argou

Explică doar sensurile argotice ale cuvintelor.

a lăsa (pe cineva) cu ochii-n soare expr. 1. a face (pe cineva) să aștepte mult și fără rost. 2. a retrage (cuiva) sprijinul, a refuza (cuiva) un ajutor.

a sta cu burta la soare expr. 1. a face plajă. 2. a fi pasiv / comod / nepăsător.

a toca câte-n lună și-n soare expr. a vorbi mult și fără rost.

floarea-soarelui s. f. sg. (er.) 1. vulvă; vagin. 2. sexul femeii nimfomane sau infidele.

soare cu dinți expr. vreme însorită, dar friguroasă.

Intrare: soare
substantiv masculin (M50)
Surse flexiune: DOR
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • soare
  • soarele
plural
  • sori
  • sorii
genitiv-dativ singular
  • soare
  • soarelui
plural
  • sori
  • sorilor
vocativ singular
plural
Intrare: Soare
Soare nume propriu
nume propriu (I3)
  • Soare
Intrare: biban-soare
substantiv masculin compus
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • biban-soare
  • bibanul-soare
plural
  • bibani-soare
  • bibanii-soare
genitiv-dativ singular
  • biban-soare
  • bibanului-soare
plural
  • bibani-soare
  • bibanilor-soare
vocativ singular
plural
Intrare: floarea-soarelui
floarea-soarelui substantiv feminin articulat
substantiv feminin compus
Surse flexiune: DOR
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • floarea-soarelui
plural
  • florile-soarelui
genitiv-dativ singular
  • florii-soarelui
plural
  • florilor-soarelui
vocativ singular
plural
Intrare: pește-auriu
pește-auriu substantiv masculin
substantiv masculin compus
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • pește-auriu
  • peștele-auriu
plural
  • pești-aurii
  • peștii-aurii
genitiv-dativ singular
  • pește-auriu
  • peștelui-auriu
plural
  • pești-aurii
  • peștilor-aurii
vocativ singular
plural
pește-curcubeu substantiv masculin
substantiv masculin compus
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • pește-curcubeu
  • peștele-curcubeu
plural
  • pești-curcubeu
  • peștii-curcubeu
genitiv-dativ singular
  • pește-curcubeu
  • peștelui-curcubeu
plural
  • pești-curcubeu
  • peștilor-curcubeu
vocativ singular
plural
pește-soare substantiv masculin
substantiv masculin compus
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • pește-soare
  • peștele-soare
plural
  • pești-soare
  • peștii-soare
genitiv-dativ singular
  • pește-soare
  • peștelui-soare
plural
  • pești-soare
  • peștilor-soare
vocativ singular
plural
Intrare: răsarea-soarelui
substantiv feminin compus
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • răsarea-soarelui
plural
genitiv-dativ singular
plural
vocativ singular
plural
Intrare: ruja-soarelui
substantiv feminin compus
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • ruja-soarelui
plural
genitiv-dativ singular
  • rujii-soarelui
plural
vocativ singular
plural
Intrare: soare-apune
substantiv masculin compus
Surse flexiune: DOR
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • soare-apune
  • soare-apune
plural
genitiv-dativ singular
  • soare-apune
  • soare-apune
plural
vocativ singular
plural
substantiv neutru compus
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • soare-scapătă
  • soare-scapătă
plural
genitiv-dativ singular
  • soare-scapătă
  • soare-scapătă
plural
vocativ singular
plural
Intrare: soare-răsare
substantiv masculin compus
Surse flexiune: DOR
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • soare-răsare
  • soare-răsare
plural
genitiv-dativ singular
  • soare-răsare
  • soare-răsare
plural
vocativ singular
plural
Intrare: soare-sec
soare-sec substantiv neutru
substantiv neutru compus
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • soare-sec
  • soarele-sec
plural
genitiv-dativ singular
  • soare-sec
  • soarelui-sec
plural
vocativ singular
plural
Intrare: soarea-soarelui
substantiv feminin compus
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • soarea-soarelui
plural
genitiv-dativ singular
  • soarea-soarelui
plural
vocativ singular
plural
Intrare: sora-soarelui
substantiv feminin compus
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • sora-soarelui
plural
genitiv-dativ singular
  • sorei-soarelui
plural
vocativ singular
plural
info
Aceste definiții sunt compilate de echipa dexonline. Definițiile originale se află pe fila definiții. Puteți reordona filele pe pagina de preferințe.
arată:

soare, sorisubstantiv masculin

  • 1. (numai) singular Corp ceresc central al sistemului nostru planetar, incandescent și luminos, în jurul căruia gravitează și se învârtesc Pământul și celelalte planete ale sistemului. DEX '09 DLRLC
    • format_quote Soarele pășise de mult, acum, peste creștetul stîncii mele de adăpost, și înălțimile din apus își prelungeau repede chipurile lor de umbră deasupra văilor dimpotrivă. HOGAȘ, M. N. 174. DLRLC
    • format_quote Uită-te! nu vezi și d-ta că dă soarele după deal și noi tot pe loc stăm. CREANGĂ, P. 128. DLRLC
    • format_quote personificat A fost atîta chiu și cînt Cum nu s-a pomenit cuvînt! Și soarele mirat sta-n loc, Că l-a ajuns și-acest noroc, Să vadă el atîta joc Pe-acest pămînt! COȘBUC, P. I 58. DLRLC
    • format_quote figurat Voi să vegheați! O zi va răsări Cum alta încă nimeni nu cunoaște. Bătrînele păduri vor chiui: Un tînăr soare munții grei vor naște. BENIUC, V. 46. DLRLC
    • format_quote figurat Ș-atunci în altă lume am renviat deodată, Ș-un soare mai fierbinte în ceru-mi s-a aprins. ALECSANDRI, P. A. 65. DLRLC
    • comentariu Pentru acest sens se folosește substantivul propriu Soare. DOOM 2
    • 1.1. Lumină (și căldură) care vine de la Soare. DEX '09 DLRLC
      • format_quote Nu e soare, dar e bine, Și pe rîu e numai fum. Vîntu-i liniștit acum. COȘBUC, P. I 223. DLRLC
      • format_quote Mieii... zburdă-n soare. VLAHUȚĂ, P. 70. DLRLC
      • chat_bubble locuțiune adverbială Cu soare = cât mai e ziuă, cât mai e lumină. DEX '09 DLRLC
        • format_quote Toți gospodarii au venit cu soare, dar nu la miezul nopții. La TDRG. DLRLC
        • format_quote Foaie verde de sasău, Țu, țu, țu, murguțul meu! Să intrăm în sat cu soare, C-am o mîndră ca ș-o floare Ce ne-așteaptă cu mîncare. JARNÍK-BÎRSEANU, D. 24. DLRLC
    • chat_bubble locuțiune adverbială Sub (sau pe sub) soare = pe pământ, în lume. DEX '09 DLRLC
      • format_quote Broasca se dete de trei ori peste cap și se făcu o zînă gingașă, și plăpîndă, și frumoasă, cum nu se mai afla sub soare. ISPIRESCU, L. 35. DLRLC
      • format_quote Jurămînt îți fac din suflet... De-a te iubi pîn’ la moarte, de a nu avea sub soare Altă stea de proslăvire, alt luceafăr de-nchinare. CONACHI, P. 103. DLRLC
      • format_quote Cîtu-i lumea pe sub soare, Nu-i bine ca-n șezătoare. JARNÍK-BÎRSEANU, D. 414. DLRLC
    • chat_bubble familiar (A fi) soare cu dinți = (a fi) frig pe vreme senină. DEX '09 DLRLC
      • format_quote Cerul limpede, de sticlă albastră. Soarele – soare cu dinți – mușcă. STANCU, D. 430. DLRLC
    • chat_bubble Soarele e în cruci sau (în) cruce (amiazăzi). DLRLC
    • chat_bubble (A fi) rupt din soare = (a fi) foarte frumos, de o deosebită frumusețe. DEX '09 DLRLC
      • format_quote Fata... parcă era ruptă din soare. SADOVEANU, O. I 69. DLRLC
      • format_quote Maghiran de la vîltoare, Nu ești bade rupt din soare. JARNÍK-BÎRSEANU, D. 235. DLRLC
    • chat_bubble în basme La soare te poți uita, dar la dânsa (sau la dânsul) ba, se spune spre a arăta că cineva este de o frumusețe excepțională. DEX '09 DLRLC
      • format_quote Apa eleșteului se trase într-o parte și într-alta, și în locul lui se văzură niște palaturi, strălucite de podoabe, încît la soare te puteai uita, dară la dînsele ba. ISPIRESCU, L. 37. DLRLC
      • format_quote [Fata împăratului Roș] era frumoasă de mama-focului; la soare te puteai uita, iar la dînsa ba. CREANGĂ, P. 276. DLRLC
    • chat_bubble A se uita (la cineva) ca la soare = a privi (pe cineva) cu multă dragoste, a iubi foarte mult (pe cineva). DEX '09 DLRLC
      sinonime: iubi
      • format_quote Fata, de ce creștea, d-aia se făcea mai frumoasă. Împăratul și împărăteasa se uita la dînsa ca la soare. ISPIRESCU, L. 245. DLRLC
    • chat_bubble A căuta (sau a găsi) pete-n soare. DLRLC
    • chat_bubble A sta cu burta la soare. DLRLC
    • chat_bubble A i se pune (cuiva) soarele drept inimă = a i se face (cuiva) foame. DEX '09 DLRLC
    • chat_bubble A dori câte în lună și în soare = a avea, a exprima dorințe fantastice, irealizabile. DLRLC
    • chat_bubble A vorbi (sau a spune) câte în lună și în soare = a vorbi peste măsură de mult, a sporovăi multe și de toate, a spune verzi și uscate. DLRLC
      sinonime: sporovăi
  • 2. Nume dat aștrilor care, ca și Soarele, au lumină proprie. DEX '09 DLRLC
    • format_quote Curgea o-ntreagă adîncime și se lărgea o-ntinsă mare, O mare ce, nețărmurită, se tot ducea cu gînd cu tot... Cînd spre-o planetă, cînd spre alta, și dintr-un soare spre alt soare. MACEDONSKI, O. I 229. DLRLC
    • format_quote Din adîncimi fără de margini A răsărit pe cer o stea; Și triști, nemișcători de-a pururi, Aprinșii sori priveau la ea. COȘBUC, P. I 268. DLRLC
  • 3. figurat Bucurie, bunăstare, fericire. DEX '09 DLRLC
    • format_quote Avem atîta soare ș-atîtea limpezimi și-atîta albăstrime de povestit pe strune. DEȘLIU, G. 22. DLRLC
    • format_quote Observi de-abia atuncea cît soare s-a adus De-o vreme în țara asta și pentru cei săraci Și plîngi de bucurie cînd vezi în munte sus Obraji de mineri cu flori în ei, de maci. VINTILĂ, O. 28. DLRLC
etimologie:

floarea-soareluisubstantiv feminin articulat

  • 1. Plantă erbacee cu tulpina înaltă, cu floare mare, galbenă, îndreptată spre soare, cultivată pentru semințele ei oleaginoase (Helianthus annuus). DEX '09 DLRLC
    • format_quote Orașul vechi, cu izul amărui, Azi, își întoarce fața spre uzină Ca, după soare, floarea-soarelui. CASSIAN, H. 50. DLRLC
    • format_quote Bolta și-a cernit năframa Ca o mamă întristată, Floarea-soarelui pe cîmpuri Pleacă fruntea-ngîndurată. GOGA, P. 64. DLRLC
    • format_quote Floarea-soarelui, bătrînă, De pe-acum se sperie C-au să-i cadă în țărînă Dinții, de mizerie. TOPÎRCEANU, S. A. 65. DLRLC

pește-auriu, pești-auriisubstantiv masculin

  • 1. Pește de culoare verde-gălbuie, cu pete roșii pe spate și cu dungi albastre pe părțile laterale ale capului (Eupomotis gibbosus). DEX '09

soare-apunesubstantiv masculin

  • 1. Apus, occident, vest. DEX '09 DLRLC
    • format_quote Trebuie s-o fi luat, în zăpăceala mea, spre soare-scapătă. GALACTION, O. I 49. DLRLC
    • format_quote Țînțari cu aripile metalice joacă spre soare-apune cu acele pline de venin. C. PETRESCU, S. 42. DLRLC
    • format_quote Spată-Lată se îndreptă spre soare-apune și se întinse la cale lungă, mergînd zi de vară pînă în seară. POPESCU, B. I 79. DLRLC
    • 1.1. Vremea când apune Soarele. DEX '09 DLRLC
      • format_quote Și s-a dus... s-a tot dus pînă a ajuns la o cetate nemțească între două ape mari și frumoase, tocmai pe la soare-apune. CARAGIALE, S. 54. DLRLC

soarea-soareluisubstantiv feminin articulat

soare-răsaresubstantiv masculin invariabil

  • 1. Est, orient, răsărit. DEX '09 DLRLC
    • format_quote Vinul e înghițit de țărîna zbicită de vîntul primăverii, de vîntul iute și rece încă ce suflă aprig dinspre soare-răsare. STANCU, D. 134. DLRLC
    • format_quote Se crapă de ziuă; o fîșie de lumină, ca un brîu de argint, se destinde către soare-răsare. DELAVRANCEA, S. 33. DLRLC
    • format_quote Deodată se ivi venind dinspre soare-răsare un cal mare și negru, care cu o nară vărsa scîntei de foc și cu alta fulgi de zăpadă. POPESCU, B. I 39. DLRLC
    • 1.1. Vremea când răsare Soarele. DEX '09

soare-secsubstantiv neutru

sora-soareluisubstantiv feminin articulat

info Lista completă de definiții se află pe fila definiții.

Un articol lingvistic