SPLINĂ, spline, s. f. 1. Organ anatomic intern, moale și spongios, de culoare roșie-violetă, situat în partea superioară stângă a cavității abdominale, care produce limfocite, anticorpi, depozitează sângele etc. ◊ Loc. adj. Fără splină = (despre animale) care este rezistent la fugă, care nu obosește; (despre oameni) care muncește intens fără să obosească. ◊ Expr. A i se pune cuiva splina = a simți dureri acute la splină, din cauza fugii, a mersului repede etc. 2. Plantă erbacee din familia saxifragaceelor, cu frunze în formă de splină (1) și cu flori galbene-aurii; splinuță (1) (Chrysosplenium alternifolium). – Din ngr. splína.

splină sf [At: CORESI, EV. 507 / V: (reg) spi~, spâlnă / Pl: ~ne / E: ngr σπλῆνα, lat splen] 1 Organ limfatic moale și spongios, de culoare roșie-violetă, situat în partea superioară stângă a cavității abdominale, având rolul principal de a produce limfocite și de a depozita globule roșii. 2 (Pop; d. animale; îla) Fără ~ Care este rezistent la fugă. 3 (Pop; d. animale; îla) Care nu obosește. 4 (Pop; d. oameni; îla) Care muncește intens fără să obosească. 5 (Pop; îe) A i se pune (cuiva) ~na A simți dureri acute în regiunea splinei (1), de obicei din cauza unui efort fizic. 6 (Pop) Boală a vitelor caracterizată prin umflarea splinei (1) Si: însplinat. 7 (Pop) Dalac la oi. 8 (Pop) Crucea dinapoi la căruță. 9 (Reg) Pisc² la sanie. 10 (Reg) Bucată de fier care unește coarnele plugului. 11 (Șîc ~ de aur) Plantă erbacee din familia saxifragaceelor, cu tulpină dreaptă, cu frunze alterne și florile de culoare galben-aurie Si: (pop) splinuță (2), (reg) aurariță, bulbuc, argințică-de-pădure (Chrysosplenium alternifolium).

SPLINĂ, spline, s. f. 1. Organ anatomic intern, moale și spongios, de culoare roșie-violetă, situat în partea superioară stângă a cavității abdominale, care produce limfocite, anticorpi, depozitează sângele etc. ◊ Loc. adj. Fără splină = (despre animale) care este rezistent la fugă, care nu obosește; (despre oameni) care muncește intens fără să obosească. ◊ Expr. A i se pune cuiva splina = a simți dureri acute la splină, din cauza fugii, a mersului repede etc. 2. Plantă erbacee cu frunze în formă de splină (1) și cu flori galbene-aurii; splinuță (1) (Chrysosplenium alternifolium). – Din ngr. splína.

SPLINĂ, spline, s. f. 1. Organ anatomic, moale, spongios, de culoare roșie-violetă, așezat în regiunea subcostală stîngă, care produce globulele roșii. ◊ Expr. Fără splină = (despre animale) care este rezistent la fugă, care nu obosește; (despre oameni) care muncește intens fără să obosească. Și-ți voi da un telegar fără splină, care se numește Galben-de-Soare. ISPIRESCU, L. 19. A i se pune (cuiva) splina = a simți dureri acute la splină (din cauza fugii, a mersului repede etc.). 2. Plantă erbacee cu flori galbene-aurii, care crește prin locurile umede și umbroase (Chrysosplenium alternifolium).

SPLINĂ ~e f. 1) (la om și la animale) Organ de producere a limfocitelor, situat în regiunea stângă a cavității abdominale. 2) Plantă erbacee, neramificată, cu frunze ovale și cu flori galbene-aurii, care crește prin locuri umbroase și umede. /<ngr. splina, lat. splen

splină f. 1. viscer așezat între stomac și coastele false; 2. boală de splină; 3. sensuri tehnice: a) speteaza carului ce leagă capetele crăcilor piscului; b) piscul săniei; 4. mică plantă cu florile galbene aurii (Chrysosplenium alternifolium). [Lat. SPLEN].

splínă f., pl. e (ngr. splina, vgr. splén, de unde și lat. splen, splină. Cp. cu stomah și plămîn). Un măruntaĭ situat între stomah și coastele false la stînga. Boală de splină (splinare, rast). Mold. Lemnu în care e înfiptă oiștea. Trans. O plantă saxifragacee cu flori auriĭ (chrysosplenium alternifolium). V. spînz.

spină³ sf vz splină

splina vr [At: CADE / Pzi: 3 ~nează / E: splină] (Mun; Olt; d. vite) 1 A i se umfla splina (1) Si: a se însplina. 2 A se îmbolnăvi de splină (1) Si: a se însplina.

splinà v. a se umfla splina (de vitele care mănâncă prea mult).

splină s. f., g.-d. art. splinei; pl. spline

splină s. f., g.-d. art. splinei; pl. spline

splină s. f., g.-d. art. splinei; pl. spline

SPLINĂ s. v. crucea dinapoi, limbă, pisc.

SPLINĂ s. (BOT.; Chrysosplenium alternifolium) (pop.) splinuță, (reg.) aurariță, bulbuc.

splină s. v. CRUCEA DINAPOI. LIMBĂ. PISC.

SPLINĂ s. (BOT.; Chrysosplenium alternifolium) (pop.) splinuță, (reg.) aurariță, bulbuc.

splină (-ne), s. f. – 1. Organ anatomic, lien. – 2. Contrafișă, tirant. – 3. Partea anterioară a unui vehicul. – Mr., megl. splină, istr. splinĕ. Lat. splĕnem < gr. σπλήν (Cihac, I, 260; Philippide, Principii, 148; Pușcariu 1625; REW 8164; Diculescu, Elementele, 476), cf. sl. splina, alb., bg. splin (Miklosich, Fremdw., 127). Der. din ngr. σπλήνα (Cihac, II, 701; Murnu 52; Tiktin) sau din sl. (Conev 90; Rosetti, III, 92) nu este posibilă, dacă se are în vedere rotacismul istr. și din Trans. (cf. Petrovici, Dacor., X, 32). Der. splina (var. splini, însplina, însplinoșa), vb. (a suferi de splină anumite animale); splinuță, s. f. (plantă, Solidago virga aurea). Din rom. provin mag. szplina (Edelspacher 22) și bg. splină (Capidan, Raporturile, 212).

splina, pers. 3 sg. splinează, vb. I refl. (reg.; despre vite) a i se umfla splina; a se îmbolnăvi de splină; a se însplina.

SPLINĂ (< ngr.) s. f. 1. Organ-glandă bogat vascularizat, situat în partea superioară stângă a cavității abdominale și alcătuit din pulpa roșie, formată din sânge și țesut reticular, și pulpa albă, formată din țesut limfatic. Culoarea estede obicei violacee, dar se modifică în funcție de diferite boli; la om cântărește c. 200 gr. dar poate crește sau diminua în diferite stări fiziologice sau patologice. Atât omul cât și animalele pot trăi fără s. și, în unele cazuri de splină bolnavă sau ruptură splenică, s. poate fi extirpată. S. reprezintă un organ hematopoetic și un rezervor de fier organic, pe care îl furnizează hematiilor sub formă de hemoglobină. Distruge hematiile uzate sau anormale și produice limfocite, anticorpi și fagocite. Are un rol important în apărarea organismului de infecții, intoxicații. 2. Mică plantă erbacee, perenă (5-20 cm) din familia saxifragacee, cu frunze orbicular-reniforme și cu flori fără petale, cu 4 sepale galben-verzui și bractei mari galbene, dispuse în cime terminale (Chrysosplenium alternifolium). Crește în regiunea montană în locuri umede.

CHRYSOSPLENIUM L. CRISOSPLENIUM, fam. Saxifragaceae. Gen originar din Asia, America de N, Chile, Europa, cca 65 specii, plante mici, perene, care formează covoare. Flori terminale, galbene-verzui 8-10 stamine, 2-3 stile, sepale cu un colorit galben. Frunze opuse sau alterne, rotunde sau reniforme.

Chrysosplenium alternifolium L. Specie care înflorește primăvara-vara. Planta (cca 12 cm înălțime) formează covoare. Frunze alterne, lucioase, cele inferioare lung-pețiolate, lat-crenate, rotund-reniforme, glabre sau pubescente.

Chrysosplenium oppositifolium L. Specie care înflorește primăvara-vara. Flori mici. Frunzele tulpinii opuse, scurt-pețiolate, rotunde, puțin păroase, adînc-crestate.