opțiuni

5 definiții pentru stricătură

Dicționare explicative

Explică cele mai întâlnite sensuri ale cuvintelor.

stricătură sf [At: DOSOFTEI, V. S. februarie 72r/9 / Pl: ~ri / E: strica + -ătură] 1-2 (Înv) Stricăciune (1, 3). 3 (Reg) Vrajă (făcută cuiva). 4 (Mar; Trs) Petic de pământ între două brazde rămas din greșeală nearat Si: (reg) greș2 (11).

stricătúră f., pl. ĭ. L. V. Stricăcĭune.

Dicționare relaționale

Indică relații între cuvinte (sinonime, antonime).

STRICĂTURĂ s. v. daună, pagubă, pierdere, prejudiciu, stricăciune.

stricătură s. v. DAUNĂ. PAGUBĂ. PIERDERE. PREJUDICIU. STRICĂCIUNE.

Dicționare specializate

Explică înțelesuri specializate ale cuvintelor.

stricătură, stricături, s.f. 1. (înv.) stricăciune, avarie, defecțiune, deteriorare. 2. (înv.) daună, pagubă, pricaz. 3. (reg.) vrajă (făcută cuiva). 4. (reg.) petic de pământ între două brazde, rămas nearat; greș.

Intrare: stricătură
stricătură substantiv feminin
substantiv feminin (F43)
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • stricătură
  • stricătura
plural
  • stricături
  • stricăturile
genitiv-dativ singular
  • stricături
  • stricăturii
plural
  • stricături
  • stricăturilor
vocativ singular —
plural —