suspina [At: CORESI, TETR. 23 / Pzi: suspin / E: ml suspinare] 1 vi (D. oameni) A scoate un suspin (1) Si: a ofta, (reg) a șioi², a șușcăi, a șușui Vz geme. 2 (Pan; d. instrumente muzicale) A emite sunete duioase. 3 vi (D. oameni; adesea în corelație cu plânge) A plânge cu supine (2). 4 vi (Înv) A se văita. 5 (Pex; d. oameni) A-și exprima o durere (morală) prin suspine (1, 2). 6 vi (Îe) A ~ după cineva (sau ceva) A-și manifesta regretul pentru pierderea cuiva (sau a ceva). 7 vi (Îae; pex) A-i fi dor de cineva sau de ceva. 8-9 vtr (Fig; c.i. sentimente, cântece etc.) A exprima cu dor ori cu jale.

SUSPINA, suspin, vb. I. Intranz. 1. A scoate suspine, a ofta (adînc sau din greu). V. geme. Bătrînul își duse mîna la frunte și suspină greu. SADOVEANU, O. VII 133. Doar suspina din cînd în cînd La amintirea vreunui gînd Din viața ei trecută. IOSIF, PATR. 10. Moartea atunci, neavînd încotro, se bagă în turbincă și acuși icnește, acuși suspină, de-ți venea să-i plîngi de milă. CREANGĂ, P. 312. Cînd badea podul trecea, Mindrulița suspina; Maică-sa o întreba: Fiică, ce suspini așa... – Da suspin că nu mi-e bine, Că bădița nu mai vine. JARNÍK-BÎRSEANU, D. 98. ◊ (Pleonastic) Iar ea, vorbind cu el în somn, Oftînd din greu, suspină: O, dulce-al nopții mele domn, De ce nu vii tu? Vină! EMINESCU, O. I 162. ◊ (Cu determinări indicînd cauza acțiunii sau intensitatea ei) L-a bătut domnul dacă n-a vrut să ferească, bîigui Nicu, suspinînd de emoție. REBREANU, R. II 32. Ca și atunci, mai coasă mama, Coasă și suspină rar. COȘBUC, P. II 276. ◊ (Metaforic) Vîntul nu bătea și nici pădurea de sălcii nu suspina. DUNĂREANU, N. 30. Papura se mișcă-n freamăt de al undelor cutrier, Iar în iarba înflorită somnoros suspin-un grier. EMINESCU, O. I 152. Doar izvoarele suspină, Pe cînd codrul negru tace; Dorm și florile-n grădină – Dormi în pace! id. ib. 207. Aici zefirul vesel prin frunze-ncet suspină; Aicea orizontul e dulce, luminos. ALEXANDRESCU, P. 28. 2. (Rar) A plînge cu suspine (de teamă, de dor, de bucurie). Malca, sărmana, cînd mai aude și asta, începe a suspina. CREANGĂ, P. 125. Mumele uimite suspinau sub bonetele înhorbotate. Lacrimi de bucurie izvorau din ochii lor. NEGRUZZI, S. I 6. ◊ (În corelație cu plînge) Plînge și suspină tînăra domniță, Dulce și suavă ca o garofiță. BOLINTINEANU, O. 33. Lelea plînge și suspină. Lele, nu mai suspina, C-ai rămas acum așa Singurică, singurea. JARNÍK-BÎRSEANU, D. 253. ◊ Tranz. Fig. Doina zic, doina suspin, Tot cu doina mă mai țin. ALECSANDRI, P. P. 224.

A SUSPINA suspin intranz. 1) A scoate suspine; a ofta. 2) A plânge cu suspine. /<lat. suspirare

suspinà v. 1. a scoate suspine; 2. fig. a dori cu ardoare. [Lat. SUSPIRARE].

ciurcină sf vz sulfină

sălcină sf vz sulfină

solcină sf vz sulfină

strupină sf vz sulpină^[1] corectat(ă)

sucină sf vz sulfină

sulchină sf vz sulfină

sulcină sf vz sulfină

sulfină sf [At: LB / V: (pop) ~lci~ (Pl: sulcini), (îrg) ciurci~, sălci~, solci~, suci~, ~lchți~, ~lhi~, ~lpi~, ~lși~, ~lvi~, surci~, surhi~, susi~, suspi~ / Pl: ~ne / E: ml sulfina] 1 (Îs) ~ albă Plantă meliferă din familia leguminoaselor cu tulpina dreaptă, cu frunzele în formă de trifoi, cu flori albe, folosită împotriva moliilor și în farmacie Si: (reg) molotru alb, trifoi mare (Melilotus albus). 2 (Îs) ~ galbenă Plantă meliferă, furajeră și medicinală din familia leguminoaselor, cu flori galbene, rar înșirate în vârful ramurilor, folosită în farmacie, în cosmetică și împotriva moliilor Si: (reg) iarbă-de-piatră, molotru, sovârf, trifoi mare (Melilotus officinalis). 3 (Îs) ~ albastră Plantă meliferă din familia leguminoaselor, cu flori albastre Si: (reg) molotru albastru, schinduf (Trigonella caenulea). 4 (Reg; îc) Sulcină-de-pus-printre-straie Dumbravnic (Melittis melissophylum). 5 (Reg; îc) Sulcină-puturoasă Osul iepurelui (Ononis arvensis).

sulhină sf vz sulfină

sulpină sf vz sulfină

sulșină sf vz sulfină

sulvină sf vz sulfină

surcină sf vz sulfină

surhină sf vz sulfină

susină sf vz sulfină

suspin sn [At: PSALT. HUR. 4^r/21 / Pl: ~e, (înv) ~uri, ~i sm / E: pvb suspina] 1 Respirație puternică, profundă și prelungită care este provocată de sau care trădează o durere mai ales morală și care dă naștere, în expirație, unui sunet caracteristic Si: oftare, oftat¹, (îvp) suspinare, (pop) aht (4), (îrg) oft, (înv) suspinat. 2 (Îe) A-și da ultimul ~ A muri¹ (1). 3 (Pan) Sunet tânguitor scos de un instrument muzical. 4 (Mpl) Respirație scurtă și întretăiată, provocată de un plâns amar Si: suspinare (2). 5 (Pex) Sughiț (1). 6 (Fig; îfp) Necaz. 7 (Trs; Ban) Astmă (la cai).

suspină sf vz sulfină

SULFINĂ, sulfine, s. f. Nume dat unor plante erbacee din familia leguminoaselor, cu flori galbene (Melilotus officinalis) sau albe (Melilotus albus) și cu miros plăcut; sulcină. Cînd îți mulge Oance oaia, laptele miroase a sulfină. GALACTION, O. I 65. Iubirea mea fugară... Pe-un maldăr de sulfine, Cu cel din urmă gînd, La tine Adoarme suspinînd. TOPÎRCEANU, B. 35. Ca să uit ce-am învățat, Tu mi-ai așternut în pat Troscot și sulfine. COȘBUC, P. I 184. Foicică de sulfină, Taica, maica mă tot mînă, Mă mînă mereu la luncă, Ca să mă apuc de muncă. TEODORESCU, P. P. 290.

SULFINĂ ~e f. Plantă erbacee cu tulpina erectă, foarte ramificată, cu frunze trifoliate, zimțate, cu flori mici, aromate, grupate în spice lungi și subțiri, cu fructe păstăi. [G.-D. sulfinei] /<lat. sulfina

sulcină f. Mold. V. sulfină: miros de sulcină care patimile alină AL.

sulfină f. plantă numită și molotru, ale carii flori galbene mirositoare se pun printre rufe pentru a le parfuma (Melilotus). [Mold. sulcină: origină necunoscută].

solcínă, V. sulfină.

sufúlf, V. suflină.

sulcínă, V. sulfină.

sulfínă (Munt.) f., pl. ĭ și e, și sufúlf (Trans.) m. (cp. cu lat. sulfina, o plantă, d. sulfur, sulf, pin aluz. la coloarea florilor eĭ [R. C. 1933, 28], și cu ung. szúlfü, szúfü, szúfa, sovîrf). O plantă leguminoasă papilionacee (melitótus) cu un miros foarte plăcut. Cea cu florĭ albastre place foarte mult albinelor, cea cu florĭ galbene e emolientă și carminativă și se pune între rufe ca să le parfumeze. – În Mold. Trans. sulcină, în Soroca (rev. I. Crg. 12, 47) solcină, în Ban. sulvină. V. molotru.

sulvínă, V. sulfină.

2) suspín, a -á v. intr. (lat su-spîrare, d. sub, dedesupt, și spirare, a răsufla; it. sospirare, eng. suspirer, pv. sospirar, fr. soupirer. V. a-, con-, in- și re-spir, expir). Oftez, scot suspine. A suspina după cineva, după ceva, a dori cu înfocare.

suspina (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. suspin, 3 suspină; conj. prez. 1 sg. să suspin, 3 să suspine

suspina (a ~) vb., ind. prez. 3 suspină

suspina vb., ind. prez. 1 sg. suspin, 3 sg. și pl. suspină

sulfină s. f., g.-d. art. sulfinei; pl. sulfine

sulfină s. f., g.-d. art. sulfinei; pl. sulfine

sulfină s. f., g.-d. art. sulfinei; pl. sulfine

sulfină

sulfină.

SUSPINA vb. v. ofta.

SUSPINA vb. a ofta, (Transilv.) a șioi, (Transilv. și Ban.) a (se) șușcăi, (prin Ban.) a șușni. (A ~ din adîncul inimii.)

SULFINĂ s. (BOT.) 1. (Melilotus officinalis) (reg.) molotru, iarbă-de-piatră, trifoi-mare. 2. (Melilotus albus) (reg.) molotru alb. 3. sulfină albastră (Melilotus coerulea) = (reg.) schinduf, molotru albastru.

SULFINĂ s. (BOT.) 1. (Melilotus officinalis) (reg.) molotru, iarbă-de-piatră, trifoi-mare. 2. (Melilotus albus) (reg.) molotru alb. 3. sulfină albastră (Melilotus coerulea) = (reg.) schinduf, molotru albastru.

suspina (-n, -at), vb. – A ofta din greu. – Mr. suschir(are). Lat. suspῑrāre (Pușcariu 1704; REW 8489), cf. it. sospirare, prov. sospirar, fr. soupirer. De uz cvasi general, e cuvînt rar în SV (ALR, I, 85). – Der. suspin, s. n. (oftat, suspinare), deverbal, poate anterior rom., cf. it. sospiro, logud. suspiru, prov. sospir, fr. soupir, cat. suspir; suspinător, s. m. (adorator, pretendent).

sulfină (-ne), s. f. – Iarbă-de-piatră (Melilotus officinalis, M. albus). – Var. sulcină, sulvină, sufulf. Lat. sulfῑna, plantă nedeterminată, cf. A. Thomas, Bull. Du Cange, V, 159; acest nume, care derivă de la sulphur „sulf”, se explică prin culoarea florilor (Scriban, R. critică, 1933, 28; cf. Candrea, GS, 429, unde se postulează *sulfina, fără a-i cunoaște existența). Legătura cu sl. žlŭtŭ „galben”, pol. žołtina „galben” (Cihac, II, 380) este improbabilă. Var. sulcină este ciudată, dar cf. șuf, șuc și șufări. Sufulf trebuie să rezulte dintr-o contaminare cu mag. szúlfü „cimbru” (Cihac, II, 527).