TIVI, tivesc, vb. IV. Tranz. A face, a coase un tiv. ♦ Fig. A mărgini, a împrejmui (cu un chenar, cu o dungă de altă culoare). – Din tiv.

tivi² vi [At: REBREANU, NUV. 138 / Pzi: ~vesc / E: tiva] (Reg; îe) A o~ (Ia fugă, de fugă sau fuga) A o lua la fugă.

tivi¹ vt [At: DOSOFTEI, PS. 454/2 / Pzi: ~vesc / E: tiv] 1 A face un tiv (1) Si: (reg) a muchia, a rupturi, a tigheli (3). 2 (Pan; șfg; c. i. un obiect, o suprafață etc.) Aîmprejmui cu un chenar, cu o dungă luminoasă sau de altă culoare Si: a contura, a încadra. 3 (Reg) A îndrepta cu ferăstrăul marginile scândurilor brute Si: a muchia. 4 (Reg) A rotunji capătul unui trunchi² cu toporul. 5 (Reg) A trage o brazdă de jur împrejurul unui loc arat Si: (reg) a căpăstrui.

TIVI, tivesc, vb. IV. Tranz. A face, a coase un tiv. ♦ Fig. A mărgini, a împrejmui (cu un chenar, cu o dungă de altă culoare). – Din tiv.

TIVI¹, tivesc, vb. IV. Tranz. 1. A face un tiv. Adio, scumpă și neprețuită, modistă!... care-mi îndulcești viața și-mi tivești basmalele! ALECSANDRI, T. I 75. Colo sus la scăpătat Este-un cort mare rotat, Împăturat e în patru, Cu postav roșu tivit. BIBICESCU, P. P. 302. ♦ Fig. A mărgini, a împrejmui, a înconjura (cu un chenar). Deschise ochii mari, albaștri, tiviți cu gene negre, și-l privi țintă. SADOVEANU, O. VII 35. Vezi luna-n cingătoarea Aprinsei bolți albastre, Argintul ei tivește Și pragul casei noastre. GOGA, P. 38. Însuflețirea răsăritului se lăsa peste tot, tivea norii cu vișiniu. MACEDONSKI, O. III 48. Cu un roș fir de jeratic culmi de munte sînt tivite. EMINESCU, O. IV 119. ◊ Refl. Apele s-au tivit cu margini vinete de gheață. C. PETRESCU, S. 53. ◊ Refl. pas. Cînd se ară... bucata arată se tivește cu o brazdă. PAMFILE, A. R. 63. 2. A detașa prin așchiere, cu ferăstrăul, marginile scîndurilor brute.

TIVI², tivesc, vb. IV. Tranz. (În expr.) A o tivi la fugă (de fugă sau fuga) = a o lua la fugă, a fugi, a o șterge.

A TIVI¹ ~esc tranz. 1) (obiecte confecționate din textile) A înzestra cu un tiv; a refeca. 2) fig. A împodobi pe la margini cu un chenar. /Din tiv

tivì v. a coase pe margini, a pune chenar. [Origină necunoscută].

ȚIU², țiuri, s. n. (Reg.) 1. Unealtă de fier în patru muchii ascuțită ca o daltă, cu care se fac găuri în gheață pentru pescuit, se desprind blocurile de gheață etc. 2. Unealtă asemănătoare cu o daltă, folosită în dulgherie. 3. Târnăcop de oțel, de forma unei bare cu secțiunea pătrată, ascuțită la capete și puțin arcuită, folosit de mineri. – Et. nec.

ȚIVLI, țivlesc, vb. IV. Intranz. (Reg.) A tipa, a striga, a zbiera. – Din sl. cviliti.

țăvli v vz țivli

țâflâi v vz țivli

țâfli v vz țivli

țâpli v vz țivli

țâvlâi v vz țivli

țif sn vz țiu³

țifă¹ sf vz țiu³

țifli v vz țivli

țisli v vz țivli

țiu³ [At: POGOR, HENR. 236/10 / V: (reg) țif sn, țifă sf, țivi ssp / Pl: ~ri / E: nct] 1 sn (Mol; Trs) Vârf ascuțit de stâncă, înaltă și golașă Si: pisc², stei. 2 sn (Mol; Trs) Stâncă ascuțită și înaltă. 3 sn (Mol; Trs) Ridicătură ascuțită de teren. 4 sn (Mol; Trs) Vârf ascuțit al unei pietre. 5 sn (Îrg) Partea ascuțită a unui obiect. 6 sn (Mol) Târnăcop. 7 sn (Mol; Min; spc) Târnăcop a cărui parte metalică este formată dintr-o bară de oțel cu secțiunea pătrată, ascuțită la capete și puțin arcuită, folosit la tăierea rocilor și a substanțelor minerale moi. 8 sn (Mol) Unealtă asemănătoare cu târnăcopul folosită la desfacerea pavajelor, la mișcarea obiectelor grele Si: rangă¹. 9 sn (Mol; Ban) Topor cu tăișul lung și îngust, folosit la despicarea lemnelor mai groase. 10 sn (Mol; Ban) Secure mare. 11 sn (Reg) Un fel de secure mică, folosită la făcutul carelor. 12 sn (Reg) Unealtă compusă dintr-o daltă metalică, ascuțită pe o singură latură, fixată într-o coadă de lemn și utilizată la tăierea și întreținerea copcilor pentru pescuit sub gheață. 13 sn (Mol; Ban) Unealtă de dulgherie în formă de topor sau de daltă, folosită pentru scobit. 14 sn (Reg) Unealtă folosită în pădure pentru sădit și semănat. 15 sn (Mol; Olt) Par, piatră servind ca semn de hotar. 16 sn (Mol; fam; pan) Bot¹. 17 sn (Mol; pan) Cucui¹ (1). 18 sn (Mol; pan) Mărul lui Adam. 19 sn (Mol; îf țif) Vârful firului de iarbă sau al unei alte plante, mai ales stuf, țipirig¹, papură, când răsare din pământ. 20 sn (Reg; îaf) Un fel de iarbă cu firul subțire, care crește prin locurile umede și care rămâne, de obicei, netăiată la cosit. 21 sn (Reg; pex; îaf) Loc unde cresc plante erbacee acvatice, precum papura. 22 sn (Reg; pex; îaf) Loc unde cresc copaci tineri. 23 sn (Reg; îaf) Umflătură pe scoarța copacilor, pe fructe, pe legume etc. 24 sn (Reg; îf țif, țâu) Vârf de copac. 25 sn (Reg; lpl; îf țivi) Pădure deasă cu diferiți copaci. 26 sn (Reg; pan) Smoc (de păr, de barbă). 27 sn (Reg) Fân amestecat cu mult rogoz Si: (reg) șovar, țipirig¹ (11). 28 (Reg) sms Rogoz. 29 (Reg) sms Un fel de papură mai mică și mai subțire, care crește prin locuri mlăștinoase. corectat(ă)

țivi¹ ssp vz țiu³ corectat(ă)

țivi² v vz țivli

țivli [At: STAMATI, V. 559¹/42 / V: țăv~, țâflâi, țâfli, țâplî (Pzi: 3 țâplă), țâvlâi, țâv~^[1], țifli, țisli, țivi / Pzi: ~lesc / E: fo] 1 vi (Reg; d. unele păsări și animale) A țipa¹ (6). 2 vr (Reg; d. porci) A scoate sunete stridente. 3 vi (Reg; d. oameni) A scoate sunete stridente și ascuțite (de spaimă, de durere, de mânie etc. sau dintr-un instrument de suflat). 4-5 vit (Reg; d. oameni) A spune ceva cu glas tare. 6-7 vir (Reg) A chicoti (1). 8-9 vir (Mol) A bodogăni. 10-11 vir (Buc) A face scandal Si: a se certa (2). 12 vi (Mol) A scoate anumite sunete folosind țivlitoarea pentru a atrage și a prinde păsări.

❍ȚIU, ȚÎU (pl. țiuri, țîuri) sn. 🔧 1 Un fel de secure mică ¶ 2 Ban. Daltă de fier (LIUB.).

ȚIVLI, ❍ȚÎVLI (-lesc) vb. intr. A țipa, a striga, a sbiera: un lăstun de apă țivli ascuțit de două ori și trecu dincolo, sburînd la fața apei (SAD.); dă să prindă pe copil de ureche, dar el țivli una ca un cățel (RET.); Pipăruș Petru lăsă atunci tălpoaia și mai jos, de țivli biata femeie ca în gura șarpelui (MERA); se auzeau pocnete de bice și glasuri țîvlite (GRIG.) [vsl. cviliti].

❍ȚÎVLI 👉 ȚIVLI.

ȚIU², țiuri, s. n. (Reg.) 1. Unealtă de fier în patru muchii ascuțită ca o daltă, cu care se fac găuri în gheață pentru pescuit, se desprind blocurile de gheață etc. 2. Unealtă asemănătoare cu o daltă, folosită în dulgherie. 3. Târnăcop de oțel, de forma unei bare cu secțiune a pătrată, ascuțită la capete și puțin arcuită, folosit de mineri. – Et. nec.

ȚIVLI, țivlesc, vb. IV. Intranz. (Reg.) A țipa, a striga, a zbiera. – Din sl. cviliti.

ȚIU², țiuri, s. n. (Regional) 1. Unealtă de fier în patru muchii, cu care se fac găuri în gheață pentru pescuit, cu care se desprind blocurile de gheață etc. 2. Unealtă asemănătoare cu o daltă, folosită în dulgherie. ♦ Un fel de topor. 3. Unealtă asemănătoare cu un tîrnăcop, folosită în mine la tăierea rocilor și a substanțelor minerale mai puțin dure.

ȚIVLI, țivlesc, vb. IV. Intranz. A țipa, a zbiera, a striga. Un lăstun de apă țivli ascuțit de două ori și trecu dincolo, zburînd la fața apei. SADOVEANU, la CADE. Dă să prindă pe copil de ureche, dar el țivli una ca un cățel. RETEGANUL, la CADE.

țivlì v. Mold. a momi păsări cu fluierături. [Cf. slav. ȚVILITI, a plânge].

tivésc v. tr. (d. tiv). Cos îndoind marginea ca să nu se destrame. A o tivi de fugă, (NPl. Ceaur, 12), a o rupe de fugă, a fugi de-odată, a o tuli.

țiflésc, V. țivlesc.

1) țiŭ n., pl. urĭ. Tîrnăcop cu un singur cĭoc, și acela lățit, cu care se scot petrele din pavaj (Doĭna, 1, 15). Prah. Țapină. Dun. Raz, rang. Dor. Rît. Surlă. – Și țîŭ. V. țiĭac.

țivlésc și (pop.) țî- v. intr. (vsl. cviliti, a plînge; bg. cviliti, a se văĭta, a piui, a țipa. V. țuvloaĭe). Est. Țip (despre păsărĭ, copiĭ, femeĭ). Protestez, bodogănesc: ferbe-țĭ babo, lintea ta și nu maĭ țivli, zise moșneagu. – În Bucov. țiflesc. În Btș. țîflîĭesc și țîvlîĭesc, vorbesc supțire.

țîflîĭésc, V. țivlesc.

țîvlésc, țîvlîĭésc, V. țivlesc.

tivi (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. tivesc, 3 sg. tivește, imperf. 1 tiveam; conj. prez. 1 sg. să tivesc, 3 să tivească

tivi (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. tivesc, imperf. 3 sg. tivea; conj. prez. 3 să tivească

tivi vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. tivesc, imperf. 3 sg. tivea; conj. prez. 3 sg. și pl. tivească

țiu¹ (reg.) [pron. țiŭ] s. n., art. țiul; pl. țiuri

țivli (a ~) (reg.) (desp. ți-vli) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. țivlesc, 3 sg. țivlește, imperf. 1 țivleam; conj. prez. 1 sg. să țivlesc, 3 să țivlească

țiu² (reg.) [pron. țiŭ] s. n., art. țiul; pl. țiuri

țivli (a ~) (reg.) (ți-vli) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. țivlesc, imperf. 3 sg. țivlea; conj. prez. 3 să țivlească

țiu s. n. [pron. țiu], art. țiul; pl. țiuri

țivli vb. (sil. -vli), ind. prez. 1 sg. și 3 pl. țivlesc, imperf. 3 sg. țivlea; conj. prez. 3 sg. și pl. țivlească

tivi (-vesc, -it), vb. – 1. A fugi, a începe să alerge. – 2. A coase marginea, a face tiv. – 3. (Arg.) A se împreuna. Probabil de la tiva „iute, repede”, cf. tava. Evoluția semantică nu este clară, dar cf. sp. corrido „urmat, continuat”. Explicația pornind de la tighel (Scriban) este evident insuficientă. – Der. tiv, s. n. (îndoitură, margine), deverbal; tivel, s. n. (Mold., tiv), prin contaminare cu tighel; tiveală (var. tivitură), s. f. (îndoitură; margine, chenar, tiv).

țivli (-lesc, -it), vb. – A țipa, a țiui, a piui. – Var. țîvli, țifli. Sl. cviliti „a plînge” (Tiktin). – Der. țivluitoare, s. f. (țipătoare, țiuitoare, fluier); țuvloaie (var. țifloaie, țifoaie), s. f. (țipătoare; flaut, fluier; adv., se zice despre burta umflată), ultimul sens probabil prin analogie cu aspectul obrajilor umflați la cîntatul cu țuvloaia; țifloia, vb. refl. (a se umfla cu mîncare).

tivi, tivesc v. t. (d. bărbați) a avea un contact sexual

țiu, țiuri s. n. gură.

TIVI vb. (pop.) a refeca, (reg.) a rupturi, a tigheli, (prin nord-estul Olt.) a muchia, (Transilv.) a știpui. (A ~ o rochie.)

TIVI vb. v. chenărui, împrejmui, încadra, înconjura, mărgini, muchia, olări, teși.

TIVI vb. (pop.) a refeca, (reg.) a rupturi, a tigheli, (prin nord-estul Olt.) a muchia, (Transilv.) a știpui. (A ~ o rochie.)

tivi vb. v. CHENĂRUI. ÎMPREJMUI. ÎNCADRA. ÎNCONJURA. MĂRGINI. MUCHIA. OLĂRI. TEȘI.

ȚIU s. v. târnăcop.

ȚIVLI vb. v. răcni, striga, țipa, urla, zbiera.

țiu s. v. TÎRNĂCOP.

țivli vb. v. RĂCNI. STRIGA. ȚIPA. URLA. ZBIERA.

țivli, țivlesc, vb. IV (pop.) 1. a bodogăni, a protesta. 2. (reg.) a momi păsări cu fluierături.

țivlí, țivlesc, v.i. (reg.; înv.) 1. A zbiera: „...s-a tot dus, tot lihotind și țivlind ca o cățé” (Bilțiu-Dăncuș, 2005: 117). 2. A face zgomot mare. 3. A suna, a țiui: „Dar, tocmai când o admirau mai tare cu gurile căscate, a-nceput drăcovenia să țivlească, adică să sune” (Bilțiu-Dăncuș, 2005: 288). – Din sl. cviliti „a plânge” (Tiktin, după DER; DEX); formă onomatopeică (MDA).

țivli, țivlesc, vb. intranz. – (reg.; înv.) 1. A zbiera: „...s-a tot dus, tot lihotind și țivlind ca o cățe” (Bilțiu-Dăncuș, 2005: 117; Cornești). 2. A face zgomot mare. 3. A suna, a țiui: „Dar, tocmai când o admirau mai tare cu gurile căscate, a-nceput drăcovenia să țivlească, adică să sune” (Bilțiu-Dăncuș, 2005: 288). – Din sl. cviliti „a plânge” (Șăineanu, Scriban; Tiktin, cf. DER; DEX); formă onomatopeică (MDA).