TOCILĂ, tocile, s. f. Mașină compusă dintr-un disc abraziv acționat cu un mâner sau o pedală, cu care se ascut instrumentele de tăiat. – Din bg., sb. točilo.

tocilă sf [At: ANON. CAR. / Pl: ~le / E: vsl точило] 1 Mașină compusă dintr-un disc abraziv acționat cu un mâner sau cu o pedală, cu care se ascut instrumentele de tăiat. 2-3 (Fam; fig; dep) Tocilar (2-3). 4 (Mol) Instrument muzical nedefinit mai îndeaproape.

TOCILĂ, tocile, s. f. Mașină compusă dintr-un disc abraziv acționat cu un mâner sau o pedală, cu care se ascut instrumentele de tăiat. – Din bg., scr. točilo.

TOCILĂ, tocile, s. f. Piatră (sau mașină compusă dintr-un disc abraziv și un mîner sau o pedală) cu care se ascut instrumentele de tăiat. N-ar vrea să-l întîlnească undeva singur, fără a avea asupra lui pușca încărcată și sabia dată la tocilă. VORNIC, P. 186. Dă cuțitul la tocilă. BENIUC, V. 106. Plec spre bîlci după tocilă Cu gîndul cam pe teșilă. ALECSANDRI, P. P. 265. ◊ Fig. Se vede că ți-ai ascuțit mintea pe tocila civilizației din Sadagura! ALECSANDRI, T. 1013.

TOCILĂ ~e f. Dispozitiv (manual) pentru ascuțirea instrumentelor de tăiat. /<sl. tocilo

tocilă f. piatră în formă de roată pentru ascuțit unelte tăioase (cuțite, brice, foarfeci): a da la tocilă. [Bulg. TOČILO].

tocílă f., pl. e (vsl. točilo, teasc; bg, rus. točilo, teasc, tocilă). Cute circulară care se învîrtește, și așa se ascute cuțitu. A da la tocilă, a ascuți la tocilă. Fig. Iron. Elev care învață prea mult: ce tocilă!

tocila vt [At: DRLU / Pzi: ~lez, (reg) 3 tocilă / E: tocilă] 1 (Îvr) A toci³ (1). 2 (Mar) A călca rufe cu tocilătorul.

tocilă s. f., g.-d. art. tocilei; pl. tocile

tocilă s. f., g.-d. art. tocilei; pl. tocile

tocilă s. f., g.-d. art. tocilei; pl. tocile

TOCILĂ subst. 1. Tocilă, V. (Tec I); Tocilescu, Gr., istoricul. 2. Tociulescu, G. (Lic Pl 354) sau < blg. Toče sint. < Todor.