totârlă sf [At: DAME, T. 135 / Pl: ~le / E: ns cf cocărlă] (Olt) 1 Rotiță la scripeții ițelor. 2 Rotiță de lemn la fusul cu care se răsucește lâna. 3 (Atm) Rotula genunchiului.

❍ COCÎRLĂ (pl. -le) sf. 1 Trunchiu strîmb de copac (RV.-CRG.) ¶ 2 Lemn încovoiat și crăcănat, cujbă ¶ 3 Piciorul de la toporîștea coasei ¶ 4 Mold. loc. adv. de-a cocîrla, de-a rostogolul, dîndu-se peste cap (RV.-CRG.) ¶ 5 ⛵ pl. Niște stinghii încovoiate ce leagă pe din năuntru scîndurile din care e alcătuită o luntre; numite și „cîrje”, „chingi”, „crivace” sau „cujbe” ¶ 6 pl. 🌿 Mică ciupercă comestibilă cu pălăria subțire, galbenă-roșcată, lucitoare, apoi alburie și brăzdată pe margini; are gust și miros de usturoiu și e întrebuințată în bucătărie printre condimente; numită și „bureți-de-pajiște”, „bureți de-iarbă” „bureciori”, „c(i)ocîrți^”, „ciuciulași”, etc. (Marasmius scorodonius) (👉 PL. 1, 10) [ung. kukora].

cocîrlă f., pl. e (d. coacă cu suf. -îrlă). Mold. Olt. ș. a. Numele maĭ multor lucrurĭ curbe, ca: criveaŭa, unealta de îndoit cercurile, mîneru coporîiĭ, prăjina cu care (la fîntînile neadîncĭ) se scoate cofa cu apă ș. a. (V. gemănare), un trunchĭ lung și supțire ș. a. Fig. Iron. Om înalt și slab. (V. acăstăŭ, dîrjală). Casă pleoștită, cocĭoabă (Gr. N. 1, 71). – În Olt. și totîrlă (ca totoloș față de cocoloș), scîrleĭcă, crivea (CL. 1922, 371). La Damé „rotiță la războĭu de țesut”.

totîrlă, V. cocîrlă.

totârlă, totârle, s.f. (reg.) 1. rotiță la scripeții ițelor. 2. rotula genunchiului. 3. pălăria florii-soarelui.