TREACĂT s. n. 1. Faptul de a trece. ♦ Loc. adv. Din treacăt = din fugă, fugitiv. În treacăt = a) în trecere; b) în fugă, la repezeală; c) în câteva cuvinte, pe scurt; pe deasupra, superficial. 2. (Reg.) Drum de trecere. – Trece + suf. -ăt.

treacăt sn [At: POLIZU / V: (reg) ~ă sf / E: trece + -ăt] 1 (Îvp) Trecere (20). 2-4 (Îlav) În ~ În trecere (21-23). 5 (Pop; îal) Vremelnic. 6 (Îlav) Din ~ Fugitiv (3). 7 (îrg) Drum de trecere (34). 8 (Reg; șîf treacătă) Loc pe unde se trece prin apă Si: vad. 9 (Îvp) Trecere (37). 10 (Med; reg) Diaree (1). 11 (Îvr) Trecere (41).

TREACĂT s. n. 1. Faptul de a trece. ◊ Loc. adv. Din treacăt = din fugă, fugitiv. În treacăt = a) în trecere; b) în fugă, la repezeală; c) în câteva cuvinte, pe scurt; pe deasupra, superficial. 2. (Reg.) Drum de trecere. – Trece + suf. -ăt.

TREACĂT s. n. 1. Faptul de a trece; trecere. Pe ulițele... satelor de pe toate văile, n-a mai contenit treacătul săniilor. GALAN, Z. R. 56. Nu a rămas o singură sanie pe care să n-o fi atins în treacătul nostru. BOLINTINEANU, O. 390. ◊ Loc. adv. Din treacăt = din fugă. Din treacăt, ici și colo, să culegi Sînziene cu tulpinele întregi. TOPÎRCEANU, B. 44. Valuri... de aer, ca o mare nevăzută, Trec alin pe fața lumii și din treacăt o sărută. ALECSANDRI, P. III 58. În treacăt = a) trecînd, în trecere, p. ext. în fugă, la repezeală. Se opri în treacăt la o fereastră. DUMITRIU, N. 43. Eram așa de grăbiți și ne vedeam în treacăt numai. CAMIL PETRESCU, U. N. 137. Țăranii noștri, glumeți cum sînt ei, ne tot șfichiuiau în treacăt care dincotro, de ni-era mai mare rușinea de rușinea lui moș Luca. CREANGĂ, A. 127. Și-n treacăt o cuprinse lin Într-un ungher degrabă. EMINESCU, O. I 174. Căci ei răstoarnă-n treacăt și darmă, sfarmă-n clipă – Scadroane, turnuri, corturi și pun tot în risipă. ALECSANDRI, P. III 38. Pleacă la vînătoare Și-n treacăt mi se-abate Și pe la ăl grîu de vară. TEODORESCU, P. P. 142; b) pe scurt, în cîteva cuvinte; pe deasupra, superficial. Îmi vorbise... în treacăt despre călătoriile lui. STANCU, U.R.S.S. 80. Musset... în cîteva versuri răpezi și armonioase... știe, zic, a schița în treacăt o întreagă elegie vînătorească. ODOBESCU, S. III 85. 2. Drum de trecere. Apoi tot pe aici [prin Humulești] treacăt spre iarmaroace; la Piatra de duminica mare și la Folticeni de Sînt-Ilie. CREANGĂ, A. 73. Pe acel drum era treacătul urdiilor ce veneau să pustiiască țara. ȘEZ. I 155.

TREACĂT n. v. A TRECE. ◊ În ~ a) aflându-se în trecere; din mers; b) în fugă; în grabă; c) printre altele; tangențial; superficial. Din ~ din fugă. /a trece + suf. ~ăt

treacăt n. trecere; în treacăt, din întâmplare: fie zis în treacăt.

treácăt (ea dift.) n. fără pl. (d. trec). Trecere: pe acolo era mare treacăt de oamenĭ. În treacăt, în trecere, trecînd (cu mersu orĭ cu vorba): în treacăt, m’am oprit și pe la el; fie zis în treacăt, are și el multe păcate!

treacătă sf vz treacăt

+treacăt (în ~) loc. adv.

treacăt s. n.

treacăt (în expr.) s. n.

treacăt s. n.

TREACĂT s. trecere. (A venit în ~ pe la el.)

TREACĂT s. trecere. (A venit în ~ pe la el.)