TRECĂTOR, -OARE, trecători, -oare, adj., s. m., s. f. I. Adj. 1. Care trece repede, care nu durează mult; temporar. 2. Care trece printr-un loc fără a se opri multă vreme, care este în trecere pe undeva. II. S. m. și f. Pieton. ♦ Drumeț, călător. III. S. f. 1. Drum îngust de trecere printre doi munți sau printre două înălțimi; pas. 2. P. gener. Loc de trecere. – Trece + suf. -ător.

trecător, ~oare [At: CORESI, EV. 408 / V: (înv) ~iu sm, a / Pl: ~i, ~oare / E: trece + -ător] 1 a Care trece (1) printr-un loc fără a se opri. 2 av (Pfm) Pe scurt Si: fugitiv. 3 smf Pieton. 4 smf Călător (1). 5 a (Înv; d. drumuri) Care trece peste... 6 a (Înv; d. drumuri) Care trece printr-un anume loc. 7 a (Reg; îs) Pod ~ Bac¹ (1). 8 a (Mol) Peste (sau pe) care trece. 9-10 sm, a (Înv) (Persoană) care nu ține seama de o dispoziție, de o poruncă etc. 11 a (Reg; îe) A fi ~ cu vederea A fi îngăduitor Si: iertător. 12 sf (Îrg) Trecere (1). 13 sf (Înv; îe) A-i da (cuiva) ~oare A lăsa (pe cineva) să treacă (1). 14 sf (Ccr) Loc de trecere (1) Si: (reg) trecut¹ (2). 15 sf (Ccr) Construcție amenajată pentru a trece (1) dincolo. 16 sf Cărare făcută de fiarele sălbatice prin pădure Si: (reg) hățaș, tragă¹ (11). 17 sf (Reg) Pârleaz. 18 sf (Reg) Deschizătură îngustă prin care ies oile la muls Si: strungă, (reg) frecătură (2). 19 sf Drum îngust de trecere printre doi munți sau printre două înălțimi Si: pas³, (reg) tarniță (6). 20 sf (Înv) Luntre care servește la transport peste o apă Si: bac. 21 a (D. timp și unități de timp) Care trece (171). 22 a (D. evenimente, lucruri etc.) Care nu durează mult Si: temporar (1), (îvr) temporal² (1). 23 a (Olt; d. persoane) Care îmbătrânește înainte de vreme. 24 sfp (Reg) Corcodușe (1).

TRECĂTOR, -OARE, trecători, -oare, adj., subst. I. Adj. 1. Care trece repede, care nu durează mult; temporar. 2. Care trece printr-un loc fără a se opri multă vreme, care este în trecere pe undeva. II. S. m. și f. Pieton. ♦ Drumeț, călător. III. S. f. 1. Drum îngust de trecere printre doi munți sau printre două înălțimi; pas. 2. P. gener. Loc de trecere. – Trece + suf. -ător.

TRECĂTOR¹, -OARE, trecători, -oare, adj. 1. Care trece repede, care nu durează mult, de scurtă durată; temporar. O zare de lumină s-arată-n răsărit, Viața trecătoare din pieptu-mi a rănit. EMINESCU, O. I 98. Acest amor A fost o părere, un vis trecător? ALECSANDRI, P. II 31. Asta poate fi o boală trecătoare. NEGRUZZI, S. I 41. ◊ (Adverbial) Un «domn» rupt de popor, care a ocupat trecător scaunul Moldovei. LUPTA DE CLASĂ, 1953, nr. 9, 65. 2. Care trece printr-un loc fără a se opri (multă vreme); care este în trecere. V. călător. Era trecător prin capitala Moldovei, unde n-avea intenția să rămîie. SADOVEANU, A. L. 5. Apa-i trecătoare, pietrele rămîn. ALECSANDRI, P. A. 73.

TRECĂTOR², -OARE, trecători, -oare, s. m. și f. Persoană care trece pe stradă circulînd pe jos; pieton. Te-am lăsat să-nșiri povestea cu dureri și cu mistere Pentru mine, ca oricărui trecător necunoscut. BACOVIA, O. 107. Era frumoasă; crescuse, se subțiase, trecătorii întorceau capul după dînsa. C. PETRESCU, S. 166. ♦ Drumeț, călător. Udătură ceva avut-ați vreunul? – Nimic domnule judecător; numai pîne goală și apă rece din fîntînă, fie de sufletul cui a făcut-o, acolo în calea trecătorilor. CREANGĂ, A. 147. Un om al proprietarului venise acolo să afle ce trecători sînt și să-i invite la curtea boierească. BOLINTINEANU, O. 282.

TRECĂTOR² ~i m. Persoană care merge pe o arteră de circulație; pieton. /a trece + suf. ~ător

TRECĂTOR¹ ~oare (~ori, ~oare) 1) Care trece; care este de scurtă durată; efemer. Efect ~. 2) și substantival (despre persoane) Care este în trecere (pe undeva). /a trece + suf. ~ător

trecător a. 1. care trece pe undeva: oaspeți trecători; 2. fig. de scurtă durată: bunuri trecătoare. ║ m. cel ce trece pe drum.

trecătór, -oáre adj. Care e numaĭ în trecere, care nu e permanent: oaspețiĭ îs trecătorĭ. Fig. Caduc, peritor, de scurtă durată: frumuseța e trecătoare. S. m. și f. Cel ce trece pe drum: trecătoriĭ se uĭtaŭ la bețiv. S. f., pl. orĭ. Trecere (Vechĭ). Drum îngust între munțĭ, loc de trecere (chear și pod și strîmtoare marină): trecătoarea Turnuluĭ Roș. Țiitoare, loc pe unde trece vînatu și unde se ațin vînătoriĭ. V. pas 3, pasager, defileŭ.

trecătoriu, ~oare sm, a vz trecător

trecător adj. m., s. m., pl. trecători; adj. f., (persoană) s. f. sg. și pl. trecătoare

trecător adj. m., s. m., pl. trecători; adj. f., (persoană) s. f. sg. și pl. trecătoare

trecător adj. m., s. m., pl. trecători; (persoană) f. sg. și pl. trecătoare

TRECĂTOR adj., s. 1. adj. v. temporar. 2. adj. nedefinitiv, provizoriu, temporar, vremelnic, (livr.) tranzitoriu, (înv.) provizoric, provizornic. (O situație ~oare.) 3. adj. efemer, pieritor, schimbător, temporar, vremelnic, (livr.) pasager, (înv.) petrecător, piericios, pierit, stricăcios, temporal, vremelnicesc, (fig.) călător, (înv. fig.) deșert. (Întâmplări ~oare.) 4. adj. v. fugitiv. 5. s. v. pieton. 6. s. v. călător. (~ pe un drum de țară.)

TRECĂTOR adj., s. 1. adj. momentan, provizoriu, temporar, vremelnic, (înv.) momental, momentos. (E doar o măsură ~.) 2. adj. nedefinitiv, provizoriu, temporar, vremelnic, (livr.) tranzitoriu, (înv.) provizoric, provizornic. (O situație ~.) 3. adj. efemer, pieritor, schimbător, temporar, vremelnic, (livr.) pasager, (înv.) petrecător, piericios, pierit, stricăcios, temporal, vremelnicesc, (fig.) călător, (înv. fig.) deșert. (Întîmplări ~.) 4. adj. fugar, fugitiv, (livr.) fugaci, (înv.) fugător. (O sclipire ~.) 5. s. pieton, (înv.) pedestru. (Erau puțini ~ pe stradă la ora aceea.) 6. s. călător. (~ pe un drum de țară.)

Trecător ≠ etern, netrecător, permanent, veșnic

FORMA BONUM FRAGILE EST (lat.) frumusețea este un dar trecător – Ovidiu, „Ars amandi”, II, 113.