trepădare sf [At: DRLU / V: (înv) trăp~ / Pl: ~dări / E: trepăda] (Pop) 1 Umblet iute și fără astâmpăr de colo până colo Si: zbuciumare, (pop) trepădat (1), trepădătură (1). 2 (Med) Diaree (1).

TREPĂDARE, trepădări, s. f. Acțiunea de a trepăda și rezultatul ei; alergătură. După mari osteneli și anevoioase trepădări, ajunse Ercule în cele din urmă la acea grădină. ISPIRESCU, U. 64.

trepădare f. Mold. diaree.

trăbăda v vz trepăda

trăpăda v vz trepăda

trăpădare sf vz trepădare

trăpeda v vz trepăda

treapăda v vz trepăda

trepăda [At: N. COSTIN, LET II, 153/3 / V: (îvr) trăpeda, ~eap~, ~peda, (reg) trăbă~, ~ăta, (îrg) trăp~ / Pzi: trepăd, treapăd / E: ml trepidare] (Pop) 1 vi (D. persoane) A umbla repede și fără astâmpăr de colo până colo, Si: a se agita, a se frământa, a se zbuciuma. 2 vi (D. cai) A merge la trap¹ (5). 3 vt (C. i. calul) A face să meargă la trap¹ (5). 4 vi A avea diaree (1).

trepăta v vz trepăda

trepeda v vz trepăda

TREPĂDA, treapăd, vb. I. Intranz. 1. A umbla repede și fără astîmpăr încoace și încolo; a se agita, a nu-și afla locul. În marginea satului, țăranii trepădau de nerăbdare, umplînd șoseaua și împrejurimea. REBREANU, R. II 248. Trepădase toată ziua după cămătar; îl găsise din norocire. CARAGIALE, O. III 241. Ermes trepăda în sus și în jos, ca să ducă în toate părțile poruncile. ODOBESCU, S. III 270. ◊ Tranz. Pentr-o mîndră ca a mea, Multă cale-aș trepăda. BIBICESCU, P. P. 391. 2. (Despre cai) A merge în trap. [Calul] cel din mijloc, cu un cerc mare peste cap, trepăda, de-abia se puteau ține de dînsul cei doi lăturași. GHICA, la CADE. ◊ Tranz. fact. Ce-ți mai trepezi calul geaba, C-aseară s-a făcut treaba C-un voinicel mai de treabă. ȘEZ. V 32. 3. (Popular) A avea diaree.

A TREPĂDA trepăd intranz. pop. 1) A alerga încolo și încoace; a se agita. 2) (despre cai) A merge la trap. 3) A merge des undeva (de obicei, fără rost). 4) pop. A suferi de diaree. /<lat. trepidare

trepădà v. a umbla după ceva, a alerga într’una: preoții noștri n’au mai trepădat pe la Socola CR. [Lat. TREPIDARE].

trépăd, a -á v. intr. (lat. trépido, trĕpidáre, a se zbucĭuma. – El treapădă, să trepede. V. trepidez). Mă zbucĭum, mă tot duc și vin: am trepădat mult pîn’am reușit. Am diareĭe.

trepădare (pop.) s. f., g.-d. art. trepădării; pl. trepădări

trepădare (pop.) s. f., g.-d. art. trepădării; pl. trepădări

trepădare s. f., g.-d. art. trepădării; pl. trepădări

trepăda (a ~) (pop.) vb., ind. prez. 1 sg. trepăd, 2 sg. trepezi, 3 treapădă; conj. prez. 1 sg. să trepăd, 3 să trepede; imper. 2 sg. afirm. treapădă

trepăda (a ~) (pop.) vb., ind. prez. 1 sg. trepăd, 2 sg. trepezi, 3 treapădă; conj. prez. 3 să trepede; ger. trepădând

trepăda vb., ind. prez. 1 sg. trepăd, 2 sg. trepezi, 3 sg. și pl. treapădă; conj. prez. 3 sg. și pl. trepede; ger. trepădând

trepăd, trepezi 2, treapădă 3, trepede 3 conj.

TREPĂDARE s. v. diaree.

trepădare s. v. DIAREE.

TREPĂDA vb. v. urdina.

trepăda vb. v. URDINA.

trepăda (-eapăd, -at), vb. – 1. A umbla repede, a se zbuciuma, a se agita. – 2. A merge la trap. – 3. A avea diaree. – Var. Trans. trăpăda. Lat. trĕpĭdāre (Pușcariu 1755; Tiktin). – Der. treapăd (var. tr(e)apăt), s. n. (alergătură, trap; diaree, urdinare); trepădătoare, s. f. (plantă, Mercurialis annua), datorită folosirii ei contra diareei, cf. numele său fr. foirolle; trepăduș, s. m. (băiat de curse); trepădătură, s. f. (alergătură). Este dubletul lui trepida, vb. (a vibra puternic).