turcește av [At: IST. Ț. R. 208 / E: turc + -ește] 1 În felul turcilor (4). 2 În limba turcă (19). 3 (Îe) A sta (sau a ședea, a se așeza) ~ A sta jos cu picioarele încrucișate sub corp, ca orientalii. 4 (Pfm; îe) A vorbi (sau a grăi, a bolborosi) ~ A vorbi o limbă neînțeleasă. 5 (Pfm; îae) A rosti cuvintele neclar (din cauza băuturii). 6 (Fam; fig) Arbitrar (2).

TURCEȘTE adv. Ca turcii, în felul turcilor. Și șezînd el iepurește Și la cap legat turcește, A-nceput a cimili. MARIAN, S. 236. ◊ Expr. A sta (sau a ședea) turcește = a sta jos, cu picioarele încrucișate sub corp, (ca orientalii). Afară, așezat turcește pe iarba înrourată, aștepta, pufăind dintr-o lulea, călăuzul. GALAN, B. I 82. Toți băieții s-au așezat turcește în jurul focului. SADOVEANU, O. VIII 142. Așa turcește cum stăteam dinaintea focului... mă ospătai și eu după putință. HOGAȘ, M. N. 183. Cîntăreți cu flautul... șed turcește, cu picioarele încrucișate sub dînșii. ODOBESCU, S. III 111. (Fig.) Foile calendarului n-apucaseră să arate sosirea iernii, și ea se așezase turcește pe întinderea țării. PAS, L. I 128. A ști (sau a vorbi, a citi etc.) turcește = a cunoaște limba turcă, a vorbi (a citi etc.) în această limbă; p. ext. a vorbi o limbă neînțeleasă sau a rosti cuvintele neclar, încît nu se înțeleg (v. bolborosi). Tudor Fierăscu... știind bulgărește și turcește, făcuse bune treburi cu proviantul. GALACTION, O. I 110. [Li se aduc] 12 buți pline cu vin de cel hrănit, de care cum bei cîte oleacă, pe loc... începi a bolborosi turcește. CREANGĂ, P. 260. Ca și cînd le-aș fi grăit turcește; m-au luat la trei parale. ALECSANDRI, T. 125. În turcește = în limba turcă. Te rog încă să cauți pe la vreun filozof turc, prieten d-ai tăi, această scriere:... Istoria Tesalonicului în turcește. BĂLCESCU, la GHICA, A. 607.

TURCEȘTE adv. 1) În felul turcilor; cum obișnuiesc turcii; ca turcii. ◊ A ședea (sau a sta) ~ a ședea cu picioarele încrucișate sub corp. 2) În limba turcă. A vorbi ~. ◊ A vorbi (sau a bolborosi) ~ a vorbi neclar; a spune ceva de neînțeles. /turc + suf. ~ește

turcéște adv. Ca Turciĭ: a vorbi turcește. Fig. Arbitrar, despotic: a proceda turcește. A ședea turcește (saŭ grecește), a ședea cu picĭoarele îndoite și strînse cam supt corp.

turcesc, ~ească [At: URECHE, L. 123 / V: (îvr) tor~ / Pl: ~ești / E: turc + -esc] 1-2 a Care aparține Turciei sau turcilor (4) Si: otoman, (înv) osman, osmanic, osmanlâu, turc (20-21). 3 a Originar din Turcia Si: otoman, (înv) osman, osmanic, osmanlău, turc (22). 4-5 a Privitor la Turcia sau la turci (4) Si: otoman, (înv) osman, osmanic, osmanlâu, turc (23-24). 6-7 a Caracteristic Turciei sau turcilor (4) Si: otoman, (înv) osman, osmanic, osmanlău, turc (25-26). 8 a Ca al turcilor (4) Si: turc (27). 9 a (Pex) Mahomedan. 10 a (Pop; îs) Dreptate (sau judecată) ~ească Dreptate (sau judecată) arbitrară. 11 a (Pop; îs) Dobândă ~ească Dobândă cămătărească. 12 a (Îs) Cafea ~ească Băutură preparată dintr-o pulbere fină, obținută din boabe de cafea prăjite și măcinate, fiartă în apă cu zahăr. 13 a (Îs) Baie ~ească Baie de abur. 14 a (Pop; îs) Zmeu ~ Zmeu făcut din hârtie legată cu ață în două colțuri și cu o coadă mică de cârpă și care, atunci când se înalță, se clatină mereu Si: turcaleț¹. 15 a (Mun; îc) Mere-~ești Varietate de mere lunguiețe, de culoare roșie. 16 a (Reg; îc) Pere-~ești Pere-murgi Cf murg¹. 17 a (Înv; îc) Struguri-~ești Varietate de struguri nedefinită mai îndeaproape. 18 a (Îs) Alune ~ești Fructele comestibile ale arbustului Corylus Colurna. 19 a (Îas) Fructele comestibile ale arbustului Corylus tubulosa. 20 a (Îc) Dovleac (sau, pop, bostan)- ~ Varietate de dovleac cu fructul mare, turtit, comestibil Si: dovleac-alb (Cucurbita maxima). 21 a (Îc) Porumb (sau, pop, păpușoi)-~ Varietate de porumb cu știulete gros, format din multe rânduri de boabe de culoare albicioasă. 22 a (Bot; îc) Izmă-~ească Izmă-creață (Mentha suaveolens). 23 a (Mun; îc) Găină-~ească Specie de găină pitică. 24 a (Pfm; îe) A fi ca o (sau cu obraz de) babă ~ească Se spune despre bărbații spâni și cu zbârcituri pe față. 25 a (Fam; îs) Față ~ească Față încruntată. 26-27 sf, a (Rar; șîs limba ~ească) Turca (18-19).

turci [At: R. POPESCU, CM. I, 292 / Pzi: ~rcesc / E: turc] 1-2 vtr A (se) asimila cu populația turcă (22) și, în special, cu religia mahomedană. 3 vt (Pfm) A bate pe cineva. 4 vr (Pfm; fig) A se ameți de băutură Si: a se îmbăta.

TURCI, turcesc, vb. IV. Refl. 1. A renunța la naționalitatea sa, adoptînd limba, obiceiurile și (mai ales) religia turcilor; a deveni turc. Dintr-o împrejurare sau dintr-alta, de voie sau de nevoie, s-a turcit. GHICA, A. 18. Dimitrie s-a dus în Crimeea și s-a turcit. BĂLCESCU, O. I 97. Turcește-te, Iancule, și te dă pe legea noastră. MAT. FOLK. 731. ♦ Tranz. A sili pe cineva să adopte limba, obiceiurile și (mai ales) religia turcilor. Prindeau la tineri și-i duceau în țara lor, unde îi turceau și îi băgau în oastea ianicerilor. ISPIRESCU, M. V. 5. Împăratu-i întreba: – Turcit-ați pe Iancu-vodă? MAT. FOLK. 732. 2. (Familiar) A se ameți de băutură, a se îmbăta. În sara aceea mă cam turcisem eu – nu prea eram obișnuit cu vinul. SADOVEANU, O. I 399.

A SE TURCI mă ~esc intranz. A adopta limba, cultura și obiceiurile turcilor; a deveni asemănător cu turcii. /Din turc

A TURCI, turcesc tranz. A face să se turcească. /Din turc

turcesc a. 1. ce provine dela Turci: bani turcești; 2. mahomedan: lasă legea creștinească și te dă’n legea turcească POP.; 3. se zice de o varietate de struguri și de o varietate de porumb cu druga groasă și bobul albicios.║ turcește, adv. 1. ca Turcii, expeditiv, absolut: a judeca, a domni turcește; 2. în limba turcă: a vorbi turcește; 3. fig. și fam. nedeslușit, neînțeles: ca și când le-aș fi grăit turcește AL.

turcì v. a (se) face turc, a primi religiunea mahomedană: mulți creștini s’au turcit.

2) turcésc v. tr. Prefac în Turc saŭ în musulman. – Și turcífic, a -á (neol.).

turcește adv.

turci (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. turcesc, 3 sg. turcește, imperf. 1 turceam; conj. prez. 1 sg. să turcesc, 3 să turcească

turci (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. turcesc, imperf. 3 sg. turcea; conj. prez. 3 să turcească

turci vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. turcesc, imperf. 3 sg. turcea; conj. prez. 3 sg. și pl. turcească

TURCI vb. v. ameți, chercheli, îmbăta, turmenta.

TURCI vb. (înv. și pop.) a se păgâni.

TURCI s. v. păpădie.

turci s. v. PĂPĂDIE.

TURCI vb. (înv. și pop.) a se păgîni.

turci vb. v. AMEȚI. CHERCHELI. ÎMBĂTA. TURMENTA.

a sta turcește expr. a sta cu picioarele încrucișate sub fese.

turci, turcesc v. r. a se îmbăta, a fi în stare de ebrietate