ulma [At: BIBLIA (1688), 380²/20 / V: ~mi, (reg) urma (Pzi: 3 urmează), aurma (Pzi: 3 aurmă) / Pzi: ulm, ~mez / E: ns cf adulma] (Îrg) 1 vt(a) A adulmeca (1). 2 vi (Rar; d. oameni) A mirosi. 3 vt (Fig) A presimți.

ULMA, ulm, vb. I. Tranz. A adulmeca. Copoii din bătătură îl ulmară, îl zăriră, îl luară în goană. ODOBESCU, S. III 246. Ogari slobozea, Fata d-o ulma, Urma i-o găsea. PĂSCULESCU, L. P. 181. – Prez. ind. și: ulmez.

ULMA, ulm, vb. I. Tranz. (Pop.) A adulmeca; p. ext. a urmări. – Din urma².

ulmà (și ulmì) v. 1. a adulmeca: îl ulmară copoii OD.; 2. fig. a simți observând: îl și ulmi că are ochi de femeie POP. [Vechiu-rom, olmu, miros de fiară = lat. *OLMEN (din OLERE, a mirosi)].

UDMĂ s. f. v. uimă.

UIMĂ, uime, s. f. (Pop.) Inflamație a ganglionilor limfatici (de la gât și de la subsuori); scurtă. [Var.: udmă s. f.] – Cf. ngr. ídhma „umflătură dureroasă”.

udmă sf vz uimă

udumă sf vz uimă

uimă sf [At: CALENDARIU (1814), 178/1 / V: duimă huimă, iuimă, udmă, udumă, uimă, utmă / Pl: ~me, ~mi / E: ns cf moimă²] 1 (Pop) Adenită. 2 (Reg) Buboi. 3 (Reg) Gușă (10). 4 (Reg) Oreion. 5 (Reg) Panarițiu. 6 (Reg) Erizipel. 7 (Reg; dep) Persoană urâtă.

ulmă sf vz uimă

ulmi v vz ulma

urma² v vz ulma

utmă sf vz uimă

‡AULMA... (DOS.) = ULMA...

UDMĂ s. f. v. uimă

UIMĂ, uime, s. f. (Pop.) Inflamație a ganglionilor limfatici (de la gât și de la subsuori); scurtă. [Var.: udmă s. f.] – Cf. ngr. ídhma „ umflătură dureroasă ”.

UDMĂ, udme, s. f. Uimă.

UIMĂ, uime s. f. (Popular) Inflamație a ganglionilor limfatici (mai ales a celor de la gît și de la subsuori); scurtă. V. adenopatie. Romîncele din Moldova o întrebuințează [mierea de bondar] spre vindecarea uimei. MARIAN, INS. 197.

UIMĂ ~e f. pop. Inflamație a ganglionilor limfatici de la subsiori sau de la stinghii. /cf. ngr. idhma

udmă f. Mold. Tr. V. uimă.

uimă f. umflătură la gât, la subțioară, la stinghii. [Mold. udmă: origină necunoscută].

adúlmec și (vechĭ) adúlm, aúlm și úlm, a -á v. tr. (lat. ad-olmĭcare saŭ rom. olm, miros, compus ca ad-un). Iaĭ urma mirosind (cum fac cîniĭ ca să descopere vînatu ca să se ferească de vînătorĭ): un cîne care adulmecă putoarea fĭareĭ. (Sadov. VR. 1924,1,9). Fig. Inima îĭ umbla aĭiurea cercetînd, adulmecînd (Rebr, 2,129); hoțu adulmecă mișcarea polițiiĭ. – Și dúlmăc, -ecĭ, -ecă; să -ece (Mold. sud) și ulmesc (Mold. sud): îșĭ unflă nările lupu ca să ulmească stîna, și pornește (VR. 2,204). Mrom. úlmic, a -a (d. olmu, olm). V. aput și oblicesc 1.

údmă f., pl. e (vgr. oidma și oidema, d. oidéo, unflu; ngr. idima. V. edemă. P. oĭ = u, cp. cu usuc 1). Orĭ-ce inflamațiune a unuĭ ganglion linfatic. – Și uĭmă (ca vreĭnic îld. vrednic. V. adenită, bubon, tragăn.

úĭmă, V. udmă.

2) ulm v. tr. V. adulmec.

uimă (pop.) s. f., g.-d. art. uimei; pl. uime

ulm s. m., pl. ulmi

uimă (pop.) s. f., g.-d. art. uimei; pl. uime

uimă s. f. (sil. ui-), g.-d. art. uimei; pl. uime

uimă, -mei gen. a.

ULMA vb. v. adulmeca, mirosi.

ulma vb. v. ADULMECA. MIROSI.

UIMĂ s. v. scurtă.

UIMĂ s. v. scrofulă.

uimă s. v. SCROFULĂ.

UIMĂ s. (MED.) scurtă, (reg.) moimă, (Mold.) boșoalcă.

uimă (-me), s. f. – Tumoare purulentă. – Var. udmă, Maram. moimă. Origine incertă. Dacă s-ar porni de la ultima var., e posibil să fie vorba de un der. de la rădăcina expresivă mom-, cf. momîie, mămăruță, mămăligă, momiță, toate cu sensul de „bolfă, ridicătură”. Miklosich, Lexicon, 1944, preferă să se pornească de la sl. ujmati „a sustrage”, cf. uimi. În general se pornește de la udmă, pentru a se ajunge la gr. οἴδημα, οἰδμα (Tiktin; Diculescu, Elementele, 477; Candrea, după Cihac, II, 710, din gr. ὄγϰωμα); dar această var. pare dubioasă și oricum der. este dificilă fonetic. Pentru repartiția var., cf. ALR, I, 113.

ulma, ulmez, vb. I (înv.) 1. (despre câini, copoi etc.) a adulmeca. 2. (fig.; despre oameni) a simți, a observa, a mirosi.

uimă, uime, s.f. – (reg.; med.) Umflătură dureroasă (la gât sau la subsuori); inflamație a unui ganglion limfatic; termen atestat în localitățile de pe Valea Izei și a Vișeului; pe valea Marei se folosește moimă, termen identic și pentru maimuță (ALRRM, 1969: 163); abces (Țiplea, 1906); adenită (Butură, 1979); umflătură la ureche sau la genunchi; bubă: „Uimă uimită, / Bubă bubată / Cată și-ndărată” (Memoria, 2001: 51). – Din rădăcina mom-, cf. momâie, mămăligă, momiță, toate cu sensul de „bolfă, ridicătură” (de la moimă, atestat exclusiv în Maramureș) (DER, MDA); cf. ngr. idhma „umflătură dureroasă” (DEX).

uimă, -e, s.f. – (med.) Umflătură dureroasă (la gât sau la subsuori); inflamație a unui ganglion limfatic; termen atestat în loc. de pe valea Izei și a Vișeului; pe valea Marei se folosește moimă, termen identic și pentru maimuță (ALR 1969: 163); abces (Țiplea 1906); adenită (Butură 1979); umflătură la ureche sau la genunchi; bubă, umflătură: „Uimă uimită, / Bubă bubată / Cată și-ndărată” (Memoria 2001, 51). – Din rădăcina mom-, cf. momâie, mămăligă, momiță, toate cu sensul de „bolfă, ridicătură” (de la moimă, atestată exclusiv în Maramureș) (DER).