vântoasă¹ sf vz ventuză

VÂNTOASĂ ~e f. 1) Vânt puternic însoțit uneori de ploaie,de grindină (cu descărcări electrice); vântoaică; furtună; vijelie. 2) pl. pop. Ființă imaginară, având aspect de fată frumoasă îmbrăcată în alb, ce apare numai noaptea și face rău, în special bărbaților; iele; șoimane; drăgaică. /vânt + suf. ~oasă

vântos, ~oasă [At: BUDAI-DELEANU, LEX. / Pl: ~oși, ~oase / E: ml ventosus, -a, -um] 1 a (D. starea atmosferei, d. climă sau d. anotimpuri) Cu vânturi (1) frecvente Si: (îrg) vânturos (1), (îvr) vânturatic (1). 2 a Bântuit de vânturi (1). 3 a (Reg; d. oameni) Pocit² de iele Si: vânturos (3). 4 a (Înv; fig) Nestatornic. 5 a (Fig; înv) Ușuratic. 6 a (Sst; sens etimologic) Îngâmfat. 7 a (Sst; sens etimologic) Fanfaron (2). 8 a (Med; înv) Flatulent. 9 sf, (reg) sn Vânt puternic (cu vârtejuri) Si: (pop) vântoaică, (reg) vântăraie, vântoaie, vântoșele (1). 10 sf (Reg; îe) Ce ~oase te aduce? Întrebare adresată cuiva care a venit pe neașteptate. 11 sfp (Mtp) Divinități feminine ale vântului, care stârnesc furtunile și vârtejurile de vânt Si: iele, (reg) vântoșele (2), vânturițe, vânturoase (9). 12 sfp (Trs) Primele nouă sau douăsprezece zile ale lunii martie, în care vremea este adesea foarte schimbătoare Si: zilele babei. 13 (Mtp; Mar; îs) Sărbătorile ~oasălor Sărbătoare consacrată vântoaselor (11), în cele 9 joi de după Paști, care trebuie respectată prin repaus, recluziune și discreție.

vântuză sf vz ventuză

venduză sf vz ventuză

ventuză sf [At: MEȘT. DOFT. I, 41^v/16 / V: (înv) ~ndu~, (îvr) vin~, vân~ / Pl: ~ze / E: fr ventouse, ngr βεντούζα] 1 (Med) Pahar special de sticlă groasă, cu marginea puțin răsfrântă, care, după crearea de vid în interior (prin flambare), se aplică, în scop curativ, pe pielea unui bolnav. 2 Urmă lăsată pe piele de o ventuză (1). 3 (Înv; îs) ~ uscată (sau seacă) Ventuză care se aplică pe pielea uscată a unui bolnav, pentru a provoca o congestie locală. 4 (Îs) ~ scarificată (sau tăiată, sângerată) Ventuză care se aplică pe pielea scarificată a unui bolnav, pentru a-i extrage o cantitate mică de sânge. 5 Organ în formă de disc al unor animale (acvatice) care le permite să se fixeze pe diferite corpuri (ca să sugă). 6 Aparat în formă de clopot cu ajutorul căruia se scoate aerul care împiedică circulația într-o conductă. 7 (Tip; lpl) Mici piese montate pe o bară, care prin depresiune absorb coala de hârtie, iar prin presiune o depun la semnele mașinii de imprimat.

vintuză sf vz ventuză

ventuză s.f. 1 Vas de sticlă, în formă de pahar cu fundul bombat și cu marginea puțin răsfrîntă, care, după crearea de vid în interior (prin flambare), se aplică pe pielea bolnavului, pentru a provoca o mică congestie locală, în scop curativ. ◊ (în trecut) Ventuză uscată (sau seacă) = ventuză care se aplica pe pielea uscată a unui bolnav pentru a provoca o congestie locală. Ventuză scarificată (sau tăiată, sîngerată) = ventuză care se aplica pe pielea scarificată a unui bolnav pentru a-i extrage o cantitate mică de sînge. ♦ Urmă lăsată de un astfel de pahar aplicat pe piele. 2 (zool.) Organ în formă de disc al unor animale (acvatice), cu ajutorul căruia se fixează pe o suprafață, pe alt corp etc. (pentru a suge). ♦ Analog. Dispozitiv în formă de disc pentru fixarea obiectelor pe suprafețe netede. 3 Aparat în formă de clopot, folosit la evacuarea aerului care împiedică circulația unui lichid într-o conductă. 4 (tipogr.; la pl.) Mici piese montate pe o bară, care prin depresiune absorb coala de hîrtie, iar prin presiune o depun la semnele mașinii de imprimat. • pl. -e. /<fr. ventouse, ngr. βεντούζα.

vîntos, -oasă adj., s.f. 1 adj. (despre starea atmosferică, despre climă sau despre anotimpuri) Cu vînt, bătut de vînt. Înmormîntarea n-avusese loc decît în după-amiaza de miercuri, pe o ploaie rece de primăvară vîntoasă (VIN.). 2 s.f. Vînt puternic (cu vîrtejuri); (pop.) vîntoaie. Da, încuviință bătrînul, ne dă de știre că vîntoasa a trecut munții și lumea a intrat în rînduiala ei (SADOV.). 3 s.f. pl. (în credințele pop.) Iele. Se duseră cum se duce năluca cînd umblă vîntoasele și gonesc în miezul nopții pricolicii (SLAV.). • pl. -oși, -oase. /vînt + -os.

VENTUZĂ, ventuze, s. f. 1. Organ al unor animale acvatice, cu ajutorul căruia ele se fixează pe suprafața unui corp. 2. Pahar mic de sticlă cu marginile rotunjite, care se aplică în scopuri terapeutice pe pielea unui bolnav, pentru a provoca o mică congestie locală a sîngelui; pahar. Lua temperaturile, punea ventuze la bolnavi, făcea injecții cu o îndemînare de uimea pe doctori. MIRONESCU, S. A. 124. 3. Valvă automată, prin care poate ieși aerul care stînjenește circulația apei într-o conductă.

VÎNTOASĂ, vîntoase, s. f. 1. Vînt mare (cu vîrtejuri); furtună, vijelie. Un han dărăpănat primea prin geamuri sparte vîrtejuri fine de viscol; și vîntoasa, voind să-l prăvale din loc, gemea și urla prin hornurile-i și odăile-i pustii. SADOVEANU, O. VIII 169. Și deodată... răbufni o vîntoasă rece, năpustindu-se asupra tîrgului. C. PETRESCU, A. R. 6. Vîntul se preface în vifore și vîntoase cumplite, care scot arborii din rădăcini. MARIAN, Î. 348. ◊ Fig. Pămîntul prindea a dudui... sub galopul cailor, sub fuga de vîntoasă a căruțelor. CAMILAR, N. II 249. 2. (Mai ales la pl.) Iele. L-au intîlnit vîntoasele Și frumoasele. TEODORESCU, P. P. 360.

VÎNTOS, -OASĂ, vîntoși, -oase, adj. Cu vînt, bătut de vînt. Striga din răsputeri chemînd ciclopii Ce-n peșteri împrejur și-aveau sălașul Pe culmi vîntoase. MURNU, O. 153. Într-o vreme cam vîntoasă... intrase într-o grădină. La TDRG. ♦ Fig. De vînt. Cu aripi vîntoase. urla... mama-pădurilor. EMINESCU, N. 7.

VENTUZĂ s.f. 1. Organ al anumitor animale care le permite să se fixeze pe diferite corpuri ca să sugă. 2. Păhărel special de sticlă care se aplică pe piele după ce s-a rarefiat aerul din el prin căldură pentru a provoca o mică congestie locală cu efect curativ. 3. Aparat în formă de clopot cu care se scoate aerul care împiedică circulația apei într-o conductă. 4. (Poligr.; la pl.) Mici piese montate pe o bară, care prin depresiune absorb coala de hîrtie, iar prin presiune o depun la semnele mașinii de imprimat. [< fr. ventouse].

VENTUZĂ s. f. 1. organ de fixare la unele animale parazite. 2. păhărel special de sticlă ce se aplică pe piele după ce s-a rarefiat aerul din el prin căldură pentru a provoca o mică congestie locală cu efect curativ. 3. aparat în formă de clopot cu care se scoate aerul ce împiedică circulația apei într-o conductă. 4. (poligr.; pl.) mici piese montate pe o bară, care prin depresiune absorb coala de hârtie, iar prin presiune o depun la semnele mașinii de imprimat. (< fr. ventouse)

VÂNTOS ~oasă (~oși, ~oase) (despre timp) Care se caracterizează prin prezența vântului; cu vânt. Noapte ~oasă. /vânt + suf. ~os

VENTUZĂ ~e f. 1) Vas mic de sticlă, care se aplică pe corpul unui bolnav, după ce s-a rarefiat aerul din el prin încălzire, pentru a provoca o mică congestie locală cu efect curativ. 2) zool. Organ al unor animale acvatice cu ajutorul căruia ele se pot lipi de corp (pentru a suge sângele). 3) Dispozitiv cu ajutorul căruia se poate extrage aerul care împiedică circulația apei într-o conductă. /<ngr. ventuza, fr. ventouse

vântoase f. pl. 1. vârtej de vânt; 2. Mold. și Tr. ale nume dat Ielelor (cari se învârtesc repede ca vântul): ți-e frică de strigoi, de vântoase AL. aspra vâjăire a cumplitelor Vântoase AL.

vântos a. repede ca vântul: cu aripi vântoase EM. [Lat. VENTOSUS].

ventuză f. 1. păhărel de sticlă ce s’aplică pe piele și în care se face vidul spre a ridica epiderma și a produce o iritațiune locală; 2. organ particular unor animale, ca lipitoarea (= fr. ventouse).

*ventúză f., pl. e (fr. ventouse, d. lat. ventosa, adică „vîntoasă” [scoțîndu-ĭ aeru], subînț. cucúrbita, dovleac, tivdă). Clopoțel de sticlă orĭ un simplu păhărel al căruĭ interior se încălzește cu spirt aprins care a fost turnat pe o bucată de vată și apoĭ se aplică pe spinarea, pe pĭeptu orĭ la tîmplele unuĭ bolnav ca să i se producă o iritațiune locală cînd e congestionat, ca atuncĭ cînd e răcit ș. a. (Sînt și ventuze cu pompă). Organu cu care lipitoarea se prinde de pĭelea unuĭ animal. (Picĭoarele caracatițeĭ îs pline de ventuze). Și zbancă, zbanț, zbranț.

vîntós, -oásă adj. (lat. ventosus. V. ventuză). Plin de vînt: o zi vîntoasă. S. f. Est, nord. Vînt violent (cu vîrtejurĭ): se stîrnise niște vîntoase. Zînă de vînt. V. ĭudă.

vântoasă (vijelie) s. f., g.-d. art. vântoasei; pl. vântoase

vântoasă (vijelie) s. f., g.-d. art. vântoasei; pl. vântoase

vântos adj. m., pl. vântoși; f. vântoasă, pl. vântoase

ventuză s. f., g.-d. art. ventuzei; pl. ventuze

vântos adj. m., pl. vântoși; f. vântoasă, pl. vântoase

ventuză s. f., g.-d. art. ventuzei; pl. ventuze

vântos adj. m., pl. vântoși; f. sg. vântoasă, pl. vântoase

ventuză s. f., g.-d. art. ventuzei; pl. ventuze

ventuză, -ze.

VÂNTOASĂ s. v. furtună, trombă, vifor, vijelie, vârtej.

VÂNTOASE s. pl. v. iele.

VÂNTOS adj. v. furtunos, viforos, vijelios.

VENTUZĂ s. (pop.) pahar, (reg.) zbancă, zbanț. (E răcit, i-a pus ~e.)

VENTUZĂ s. (pop.) pahar, (reg.) zbancă, zbanț. (E răcit, i-a pus ~e.)

vîntoasă s. v. FURTUNĂ. TROMBĂ. VIFOR. VIJELIE. VÎRTEJ.

vîntoase s. pl. v. IELE.

vîntos adj. v. FURTUNOS. VIFOROS. VIJELIOS.

ventuză (-ze), s. f. – Organ sau recipient care se fixează pe ceva. – Mr. vinduză. Fr. ventouse; mr., din it. ventosa, cf. ngr. βεντοῦσα, venduza.

vântoasă, vântoase, adj., s.f. – (mit.) Personaj fantastic; iroase, iele: „Tăte iroasele / Și vântoasele / Și moroii / Și strigoii” (Papahagi, 1925: 283); „Da n-am ieșit din ocol până n-am mărs la beserică (...) pentru vântoasă” (Apșa de Jos). – Din vânt + suf. -oasă (DEX); lat. ventosus, -a, -um < lat. ventus „vânt” (MDA).

vântoasă, -e, s.f. – (mit.) Persoanaj fantastic; iroase, iele: „Tăte iroasele / Și vântoasele / Și moroii / Și strigoii” (Papahagi 1925: 283). – Din vânt + -oasă.

vântoase s. f. Divinități feminine în credințele populare, care stârnesc furtunile și vârtejurile de vânt și care locuiesc în peșteri, iezere, noroi, butoaie, urcioare și chiar fluierele ciobanilor; iele. – Din vânt + suf. -oasă.

ventuză, ventuze s. f. (glum.) sărut.