VĂRSĂTURĂ, vărsături, s. f. Faptul de a (se) vărsa. ♦ Ceea ce a fost vărsat, vomitat. – Vărsa + suf. -ătură.

vărsătură sf [At: CANTEMIR, I. I. I, 162 / Pl: ~ri / E: vărsa + -ătură] 1-2 (Îrg) Vărsare (16-17). 3 (Reg) Braț al unei ape curgătoare. 4 (Asr) Revărsare a unei ape. 5 (Asr) Întindere de apă provenită din revărsări. 6 (Reg) Loc pe care s-au depus aluviuni în urma revărsării unei ape. 7 (Reg) Urmă săpată în pământ de șiroaie sau de torente. 8 (Mpl) Act reflex prin care conținutul stomacului este eliminat (violent) prin esofag și pe gură. 9 (Ccr) Ceea ce a fost vomitat. 10 (Îdt) Turnare¹ (a unui metal). 11 (Îdt; ccr) Obiect obținut prin turnarea¹ unui metal. 12 (Îvr) Pantă¹. 13 (Reg; lpl) Mușuroaie² de cârtiță.

vărsătură s.f. 1 (mai ales la pl.) Act reflex prin care conținutul stomacului este eliminat (brusc) prin esofag și pe gură. ♦ Concr. Ceea ce a fost vărsat, vomitat. ◊ Zic. A se întoarce ca cîinele la vărsătura lui, se spune despre cineva care revine la obiceiurile rele, la viciile pe care le părăsise. 2 (înv.) Revărsare a unei ape, inundație. ♦ Întindere de apă provenită din revărsări. 3 (înv., reg.) Loc unde un rîu, un fluviu etc. își duce apele într-o altă apă mai mare; loc de unire a două cursuri de apă; vărsare. • pl. -i. /vărsa + -ătură.

VĂRSĂTURĂ, vărsături, s. f. Faptul de a (se) vărsa. ♦ Ceea ce a fost vărsat, vomitat. – Vărsa + suf. -ătură.

VĂRSĂTURĂ, vărsături, s. f. 1. Faptul de a vărsa (I 5) (v. vomitare); materiile care se varsă. Medicamentele digitalice produc vărsături. DANIELOPOLU, D. N. II 38. ♦ Faptul de a scuipa sînge. Vărsături dese de sînge m-au slăbit cu totul. BĂECESCU, la GHICA, A. 599. 2. Loc unde staționează apa provenită din revărsări. Albia cu cît se mărește devine... din ce în ce mai variată... pe marginile ei se formează viroage, vărsături. ANTIPA, P. 120. 3. (Rar) Locul de vărsare a unei ape curgătoare. Plutașii care prăvăleau din munți buștenii și îi duceau pînă la vărsătura Șiretului iși aflau adesea moartea. I. BOTEZ, ȘC. 11.

VĂRSĂTURĂ ~i f. 1) v. A VĂRSA. 2) Ceea ce a fost vomitat. 3) Loc unde se adună apă după o revărsare. /a (se) vărsa + suf. ~tură

vărsătură f. vărsat continuu.

vărsătúră f., pl. ĭ. Lucru vărsat. Mîncare vărsată din stomah (triv. borîtură): holera se caracterizează pin vărsăturĭ și diareĭe (V. bolbotină). Locu unde se varsă un răŭ (gură).

vărsătură s. f., g.-d. art. vărsăturii; pl. vărsături

vărsătură s. f., g.-d. art. vărsăturii; pl. vărsături

vărsătură s. f., g.-d. art. vărsăturii; pl. vărsături

VĂRSĂTURĂ s. 1. v. vomă. 2. (concr.) vomă, (rar) vomătură, (pop.) borâtură.

VĂRSĂTURĂ s. (MED.) 1. vomare, vomă, (pop.) borîtură. (~i repetate din cauza indigestiei.) 2. (concr.) vomă, (rar) vomătură, (pop.) borîtură.

vărsătură, vărsături s. f. (intl.) victimă care deține bancnote de mică valoare.