ÎMBĂTARE s. f. 1. Acțiunea de a (se) îmbăta și rezultatul ei; amețeală. 2. Fig. Tulburare adâncă (și plăcută); încântare. – V. îmbăta.

îmbătare sf [At: BIBLIA (1688), 184₁ / S și: (înv) înb~ / Pl: ~tări / E: îmbăta] 1 (Înv) Băutură alcoolică Si: (înv) îmbătătură. 2 Aducere în starea de beție Si: (pfm) afumare, aghesmuire, amețeală, amnăreală, căilire, cărpire, cherchelitură, flecnire (4), flecuire³ (4), învinoșare, rătutire, sfințire, tămâiere, trăsnire, turtire. 3 (Fig) Tulburare adâncă, plăcută, cauzată de miresme, senzații sau sentimente puternice Si:# amețeală, euforie, încântare.

ÎMBĂTARE s. f. 1. Acțiunea de a (se) îmbăta (1) și rezultatul ei; amețeală. 2. Fig. Tulburare adâncă (și plăcută); încântare. – V. îmbăta.

ÎMBĂTARE s. f. Acțiunea de a (se) îmbăta; amețeală, tulburare, încîntare. Viteazul Jap era altfel de cîine... Destrăbălarea și decăderea oamenilor între care trăia, îi dădeau tristețea-i înțeleaptă, completa-i lipsă de trufie și de îmbătare. GALACTION, O. I 302. O privea cu îmbătare. EMINESCU, O. I 32.

îmbăta [At: PRAV. 1034 / S și: (înv) înb~ / Pzi: îmbăt / E: ml *imbibitare] 1-2 vtr A (face să ajungă sau) a ajunge în starea de beție Si: (pfm) a (se) afuma, a (se) aghesmui, a (se) ameți, a (se) amnări, a (se) căli, a (se) cârpi, a (se) chercheli, a (se) cherchezi, a (se) flecni, a (se) flecui, a (se) învinoșa, a (se) rătuti, a (se) sfinți, a (se) tămâia, a (se) trăsni, a (se) turti. 3-4 vtr (Pfm; îe) A (se) ~ cuc (sau clei, criță, crup, lulea, tun, turtă) A (se) îmbăta (1-2) foarte tare. 5-6 vtr (Pfm; îe) A (se) ~ cu apă rece (sau chioară) A (se) zăpăci. 7-8 vtr (Pfm; îae) A (se) înșela. 9 vr (Pfm; îe) A se ~ lesne A nu ține la beție. 10 vt (Pan; d. mirosuri, arome puternice) A produce o stare asemănătoare cu beția Si: a ameți. 11-12 vtr (Pan; fig) A (se) tulbura.

ÎMBĂTA, îmbăt, vb. I. 1. Refl. A ajunge în stare de beție, în urma consumării unei cantități de alcool. Se îmbăta pînă într-atît, încît nu mai știa dacă feată este ori băiat. ISPIRESCU, U. 104. Mai nainte, unde se intîmpla la tine să te îmbeți!... acuma îți bei mințile dintr-un țoi de rachiu. CARAGIALE, O. I 257. Mănîncă, bea, se-mbată și doarme dus. ALECSANDRI, T. I 447. ◊ Expr. A se îmbăta lulea (tun, turtă sau criță) = a se îmbăta foarte tare. ◊ Tranz. I-a dat țuică și l-a îmbătat. (Expr.) A îmbăta (pe cineva) cu apă rece = a amăgi (pe cineva) cu vorbe goale. Nu mă îmbeți pe mine cu apă rece. Te știu eu cine ești. V. ROM. martie 1953, 167. Ei! Să lăsăm frazele, nene Cațavencule! Astea sînt bune pentru gură-cască... Eu sînt omul pe care d-ta să-l îmbeți cu apă rece? CARAGIALE, O. I 136. 2. Tranz. Fig. A încînta, a fermeca, a ameți, a zăpăci. Se temea acum să nu-l îmbete Amețitoarea ochilor otravă. TOPÎRCEANU, B. 59. Pădurea mirosea de te-mbăta: înflorise tămîioara. SANDU-ALDEA, U. P. 65. Întindem buzele tremurătoare, Vrăjita-ți undă să ne mai îmbete, Viață pururea fermecătoare! VLAHUȚĂ, O. A, I 78. Dulcele parfum al florilor și al rîului intră în cameră și mă îmbată. BOLINTINEANU, O. 317. ◊ Refl. Nu te-mbăta de vorba cui ar sta să te admire! VLAHUȚĂ, O. A. 75. În sărbătoarea noastră, tu singur ești tăcut! Îmbată-te de viața ce ne surîde nouă. BOLINTINEANU, O. 21.

A SE ÎMBĂTA mă îmbăt intranz. 1) A deveni beat; a ajunge în stare de ebrietate (în urma consumării excesive de alcool); a se turmenta. 2) fig. A ajunge într-o stare asemănătoare cu beția (din cauza unor emoții puternice); a se tulbura profund sufletește. M-am îmbătat de bucurie. /<lat. imbibitare

A ÎMBĂTA îmbăt tranz. 1) A face să se îmbete; a turmenta. ◊ ~ (pe cineva) cu apă rece (sau chioară) a amăgi (pe cineva); a înșela. 2) A aduce într-o stare asemănătoare cu beția. 3) fig. A face să fie cuprins de uimire și de admirație; a încânta; a fascina; a vrăji; a delecta. Succesul l-a îmbătat. /<lat. imbibitare

îmbătà v. 1. a face beat; 2. a ameți; 3. a încânta, a fermeca: de line muse sufletul îmbată BOL. sufletu ’mbătat de raze și de eterne primăveri EM.

îmbăt, a -á v. tr. (lat. *imbibito, -bibitáre, d. bíbere, a bea; sp. embeodar, pg. embebedar. – Îmbăt, îmbețĭ, îmbată; să îmbete. V. beaŭ, îmbib). Fac beat, amețesc: vinu te îmbată. Fig. Încînt, amețesc pin deliciŭ: gloria te îmbată.

îmbătare s. f., g.-d. art. îmbătării

îmbătare s. f., g.-d. art. îmbătării

îmbătare s. f., g.-d. art. îmbătării; pl. îmbătări

îmbăta (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. îmbăt, 2 sg. îmbeți, 3 îmbată; conj. prez. 1 sg. să îmbăt, 3 să îmbete; imper. 2 sg. afirm. îmbată

îmbăta (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. îmbăt, 2 sg. îmbeți, 3 îmbată; conj. prez. 3 să îmbete

îmbăta vb., ind. prez. 1 sg. îmbăt, 2 sg. îmbeți, 3 sg. și pl. îmbată; conj. prez. 3 sg. și pl. îmbete

ÎMBĂTARE s. beție. (~ lui a fost de scurtă durată.)

ÎMBĂTARE s. beție. (~ lui a fost de scurtă durată.)

Îmbătare ≠ dezbătare

ÎMBĂTA vb. a (se) ameți, a (se) chercheli, a (se) turmenta, (livr.) a (se) griza, (pop.) a (se) turlăci, (prin Transilv.) a (se) amnări, (Mold.) a (se) chefălui, (Transilv. și Ban.) a (se) șumeni, (fam.) a (se) abțigui, a (se) învinoșa, a (se) matosi, (fam. fig.) a (se) afuma, a (se) aghesmui, a (se) căli, a (se) ciupi, a (se) cârpi, a (se) magnetiza, a (se) pili, a (se) sfinți, a (se) tămâia, a (se) trăsni, a (se) turti, (rar fig.) a (se) târnosi, a (se) turci, (reg., fig.) a (se) flecui, a (se) oțeli, (arg.) a (se) mahi, a (se) matoli. (S-a cam ~ cu rachiu.)

ÎMBĂTA vb. a (se) ameți, a (se) chercheli, a (se) turmenta, (livr.) a (se) griza, (pop.) a (se) turlăci, (prin Transilv.) a (se) amnări, (Mold.) a (se) chefălui, (Transilv. și Ban.) a (se) șumeni, (fam.) a (se) învinoșa, a (se) matosi, (fam. fig.) a (se) afuma, a (se) aghesmui, a (se) căli, a (se) ciupi, a (se) cîrpi, a (se) magnetiza, a (se) pili, a (se) sfinți, a (se) tămîia, a (se) trăsni, a (se) turti, (rar fig.) a (se) tîrnosi, a (se) turci, (reg. fig.) a (se) flecui, a (se) oțeli, (arg.) a (se) mahi, a (se) matoli. (S-a cam ~ cu rachiu.)

A (se) îmbăta ≠ a (se) dezbăta, a (se) trezi

a se îmbăta turtă expr. (pop.) a se îmbăta foarte tare.