încetinel, ~ea [At: ALEXANDRIA 15/1 / Pl: ~ei, ~e / E: încet + -inel] 1 a Cu mișcări lente Si: domol, încetuț (1), potolit. 2-3 av (Șhp) (Foarte) încet (9) Si: cătinel (1-2), încetișor (2-3), încetuț (2-3), (reg) încetinică (1-2),încetuc (1-2), tiptil (1-2). 4 av Cu glas scăzut Si: încetișor (4), încetuț (4).

ÎNCETINEL, -NEA, -NICĂ I. adj. dim. ÎNCET. Foarte încet, foarte lin: o adiere încetinică îmi răcorea fruntea (DLVR.). II. ÎNCETINEL adv. Cu o mișcare foarte înceată; cu un glas foarte încet: am ținut la pas încetinel, fluierînd un cîntec de lume (CAR.) [încet + (puț)inel].

ÎNCETINEL², -ICĂ, încetinei,-ele, adj. (Rar) Diminutiv al lui încet²; domol, potolit. Hora e prea încetinită. DELAVRANCEA, V. V. 177.

ÎNCETINEL¹ adv. Diminutiv al lui încet¹; încetișor. Mergea încetinel pe șoseaua prăfuită a satului. PREDA, Î. 53. Omul plecă încetinel spre răsărit la deal, ca un călător cuminte, care știe că la un drum lung nu se pornește cu pasul pripit. CARAGIALE, O. I 295. Strecurîndu-ne încetinel prin tot felul de cotituri fără pericol, iată-ne ajunși pe tărîmurile aprige ale vînătoarei. ODOBESCU, S. III 76.

încetinel adv. foarte încet. [Compromis între încet și cătinel].

încetinél adv. (dim. d. încet). Fam. Încet: rîu curge încetinel. V. cătinel.

cetânel, ~ea av, a vz încetinel

cetinel, ~ea av, a vz încetinel

încetinel¹ adj. m., pl. încetinei; f. încetinică, pl. încetinele

încetinel² adv.

încetinel² adv.

încetinel¹ adj. m., pl. încetinei; f. încetinică, pl. încetinele

încetinel adv.

încetinel adj. m., pl. încetinei; f. sg. încetinică, pl. încetinele

ÎNCETINEL adv. v. agale.

ÎNCETINEL adv. agale, alene, binișor, domol, încet, încetișor, lin, liniștit, ușurel, (pop. și fam.) iavaș, (pop.) cătinel, rara, (reg.) mereu, (prin Transilv.) cîtingan. (Merge ~.)