ÎNCREȚIT¹ s. n. Încrețire. – V. încreți.

încrețit², ~ă a [At: EMINESCU, P. 250 / Pl: ~iți, ~e / E: încreți] 1 Care are crețuri. 2 Cusut cu încrețituri. 3 (D. piele) Ridat. 4 Șifonat. 5 (D. păr) Ondulat. 6 Încruntat².

încrețit¹ sn [At: TDRG / Pl: (rar) ~uri / E: încreți] 1-4 Încrețire (1-4). 5 Încruntare.

ÎNCREȚIT¹ s. n. (Rar) Încrețire. – V. încreți.

ÎNCREȚIT¹ s. n. (Rar) Încrețire; felul în care se încrețește un lucru. Și-o cunosc numai pe mers, Pe mersul picioarelor, Pe-ncrețitul poalelor. JARNÍK-BÎRSEANU, D. 34.

ÎNCREȚIT², -Ă, încrețiți, -te, adj. Care are sau face crețuri; (despre țesături) cusut cu încrețituri, cu cute. Fusta îi este înflorată, încrețită. STANCU, D. 75. Prin cîmpia dreaptă adia un vînt subțire de vară și apa care curgea prin apropierea tîrgușorului sclipea încrețită în bătaia luminii. SADOVEANU, O. I 183. Lungi perdele încrețite, care scînteie ca bruma. EMINESCU, O. I 152. ♦ (Despre chipul omului, în special despre frunte și sprîncene) Plin de cute, zbîrcit; p. ext. posomorît, încruntat. Fruntea-i era încrețită, iar mustețele mari erau date după oală. DUNĂREANU, CH. 16. Mereu sta încrețită și sumbră a lui frunte. MACEDONSKI, O. I 256. Posomorît... cu sprincenele-ncrețite. CONTEMPORANUL, I 234.

încrețit a. fig. îngrijurat: fruntea tristă și ’ncrețită EM.

încreți [At: DOSOFTEI, V. S. 46 / Pzi: ~țesc / E: în- + creț] 1-2 vtr (D. textile) A face crețuri. 3 vt A strânge pielea frunții astfel încât să se formeze cute, zbârcituri orizontale. 4 vr (Fig; d. pielea, carnea cuiva, pex d. oameni) A se înfiora de spaimă. 5 vi (Îe) A ~ din sprâncene A se încrunta. 6 vt A face părul creț prin diferite procedee Si: a cârlionța, a ondula. 1 vr (D. păr) A deveni creț în urma ondulării.

ÎNCREȚI, încrețesc, vb. IV. 1. Tranz. (Cu privire la suprafețe netede) A face să capete crețuri sau cute. Iazul scînteia ca o oglindă mare de argint: nici o aburire nu-l încrețea. SADOVEANU, O. VI 15. Codrii se înfiorează de atîta frumusețe, Apele-ncrețesc în tremur străveziile lor fețe. EMINESCU, O. I 142. ◊ Refl. Marea luă o culoare mai întunecată, se încreți și începu a fierbe. BOLINTINEANU, O. 270. Apa-n vălurele... se-ncrețește. ALECSANDRI, P. III 278. ♦ A strînge pielea (în special a frunții) în formă de cute sau crețuri. Își încreți fruntea, pînă i se îngustă cît degetul. CAMILAR, TEM. 172. Domnul Frederic... te îndepărta cu mîna și-și încrețea fruntea. PAS, Z. I 308. Încreți fruntea și-și aținti privirea bolnavă în bagdadie. SADOVEANU, O. I 51. ◊ Refl. I se încrețeau cutele mărunte de pe lîngă ochi. DUMITRIU, N. 148. Unii se încrețesc la chip, cînd le vorbește, de ai crede că au mîncat lămîi. PAS, Z. IV 102. Dar cum i s-a încrețit pielea pe frunte și pe sub ochi! VLAHUȚĂ, O. A. III 19. ◊ Intranz. (În expr.) A încreți din sprîncene v. sprînceană. 2. Refl. Fig. A se încrîncena, a se înfiora. Se încrețea carnea pe trup, auzindu-se grozăviile și cruzimile făcute de acești tîlhari. GHICA, S. 30. ◊ Tranz. Un vis care m-au încrețit din talpă pîn-în creștet. ALECSANDRI, T. 1086. 3. Tranz. (Cu privire la părul capului, p. ext. la persoane) A face să fie creț, a încîrlionța. Nu m-ai încrețit destul la tîmple. ALECSANDRI, T. 1650. Cu ce să-și încrețească zulufii săi cei mîndri? NEGRUZZI, S. II 179.

A ÎNCREȚI ~esc tranz. A face să se încrețească; a ondula; a cârlionța; a bucla. ~ o fustă. ~ fruntea. A-și ~ părul. [Sil. în-cre-] /în + a creți

A SE ÎNCREȚI mă ~esc intranz. 1) (despre păr) A deveni creț; a se ondula; a se cârlionța; a se bucla. 2) (despre țesături, piele, hârtie etc.) A căpăta crețuri. 3) (despre pielea sau carnea omului) A se contracta în mod involuntar sub acțiunea unei tensiuni nervoase; a se încrâncena; a se înfiora. 4) fig. A manifesta nemulțumire printr-o grimasă. /în + a creți

încrețì v. 1. a face creț: a încreți fruntea, părul, rochea; 2. a se sbârci: se încreția carnea pe trup.

încrețésc v. tr. Fac creț: a încreți fruntea, păru, pînza. Fig. A-ĭ încreți cuĭva carnea, a-l înfiora, a-l încrîncena. V. refl. Mă fac creț: bătrînilor li se încrețește fruntea de grijĭ. Fig. Mi se încrețise carnea de oroare, mă înfiorasem. V. chĭondorîș.

încrețit s. n.

încrețit s. n.

încrețit s. n.

încreți (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. încrețesc, 3 sg. încrețește, imperf. 1 încrețeam; conj. prez. 1 sg. să încrețesc, 3 să încrețească

încreți (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. încrețesc, imperf. 3 sg. încrețea; conj. prez. 3 să încrețească

încreți vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. încrețesc, imperf. 3 sg. încrețea; conj. prez. 3 sg. și pl. încrețească

ÎNCREȚIT adj. 1. v. creponat. 2. v. ridat. 3. v. ondulat.

ÎNCREȚIT adj. 1. creponat. (Hîrtie, țesătură ~.) 2. creț, cutat, ridat, zbîrcit, (fam.) smochinit, (fig.) boțit, brăzdat. (Un obraz tare ~.) 3. buclat, cîrlionțat, creț, inelat, ondulat, (rar) zulufat, (prin Olt. și Munt.) scîrlionțat, (prin Olt.) scîrcior. (Păr ~.)

ÎNCREȚI vb. v. cutremura, încrâncena, înfiora, înfricoșa, îngrozi, înspăimânta, tremura, zgudui.

ÎNCREȚI vb. 1. v. cuta. 2. v. rida. 3. a (se) cuta, a tremura, a (se) undui, (glumeț) a (se) zbârli. (Suprafața apei se ~ de vânt.) 4. v. ondula.

încreți vb. v. CUTREMURA. ÎNCRÎNCENA. ÎNFIORA. ÎNFRICOȘA. ÎNGROZI. ÎNSPĂIMÎNTA. TREMURA. ZGUDUI.

ÎNCREȚI vb. 1. (GEOL.) a (se) cuta. (Suprafața pămîntului s-a ~ în urma unui seism.) 2. a (se) cuta, a (se) rida, a (se) zbîrci, (fam.) a (se) smochini, (fig.) a (se) boți, a (se) brăzda. (S-a ~ la obraz.) 3. a (se) cuta, a tremura, a (se) undui, (glumeț) a (se) zbîrli. (Suprafața apei se ~ de vînt.) 4. a (se) bucla, a (se) cîrlionța, a (se) inela, a (se) ondula, (rar) a (se) zulufa, (prin Olt. și Munt.) a (se) scîrlionți. (Și-a ~ părul.)

A încreți ≠ a descreți

a i se încrâncena / a i se încreți carnea pe trup expr. a avea frisoane, a se înfiora.