încura [At: I. VĂCĂRESCU, P. 336/17 / V: (înv) ~ră, ~re / Pzi: încur (rar) ~ez / E: ml *incurrare] (Îvr) 1 vt A mâna caii repede Si: a goni, (pop) a încinge (1). 2 vt (Îe) A-și ~ caii A alerga. 3 vt (Fig; îae) A-și face mendrele. 4 vt A parcurge o distanță în fuga cailor Si: (pop) a încinge (2). 5 vr (D. cai; mai rar, d. alte animale) A porni la fugă Si: (pop) a încurge (3). 6 vr (D. cai) A se întrece alergând Si: (pop) a încurge (4). 7 vr (D. cai) A alerga în voie Si: (pop) a încurge (5). 8 vr (D. adulți; îe) A se ~ măgarii A se juca asemenea unor copii. 9 vr (D călăreți, pex d. copii) A se lua la întrecere. 10 vr (Fig; d. persoane) A zburda. 11 vi (Fig: d. oameni) A o rupe la fugă. 12 vt (Înv; d. persoane; îf încure) A alunga.

ÎNCURA, încur, vb. I. Tranz. (Învechit și popular, cu privire la cai) A face să alerge, a mîna repede, a goni. Nuntașii, cu Voinea în frunte, au început să încure... caii nerăbdători. GALACTION, O. I 73. Încălecă calul și-l încură prin grădină. ISPIRESCU, L. 152. Voinicul... încura armasarul înaintea bătăliei. RUSSO, O. 35. ♦ Refl. (Despre cai, mai rar despre alte animale) A porni la fugă (alergînd unul după altul), a se întrece alergînd; a alerga în voie, a zburda.

încurà v. 1. a pune s’alerge: prinse a-și încura caii; 2. a alerga pe întrecute. [Lat INCURRERE].

încúr, a -á v. tr. (d. cur, curs, a cúre și infl. de cur, a curá). Munt. Olt. Pun să alerge, să se întreacă alergînd: îșĭ încuraŭ caiĭ pe cîmp. (Amintirile Col. Solomon, Vălenĭ, 1910, 44). V. refl. Mă ĭaŭ la întrecere fugind. – Vechĭ a încúre (scris încurărea = alergarea), part. (de sigur) încurs.

încura (a ~) (înv., reg.) vb., ind. prez. 1 sg. încur, 3 încură; conj. prez. 1 sg. să încur, 3 să încure

încura (a ~) (înv., reg.) vb., ind. prez. 3 încură

încura vb., ind. prez. 3 sg. și pl. încură

ÎNCURA vb. v. alerga, fugi, goni.

încura vb. v. ALERGA. FUGI. GONI.