opțiuni
  • info
3 intrări
17 definiții

Explicative DEX

țoță sf vz țuț

❍ȚOȚĂ (pl. -țe) sf. Olten. 🚜 Grămadă, glugă (de 8-10 snopi) de coceni.

țóță f., pl. e (din aceĭașĭ răd. cu țuțuĭan, cĭoc, cĭucă ș. a., precum și cu alb. tsutsă, fetișoară). Gorj. Glugă (piramidă) de cocenĭ.

ȚUȚ, țuțuri, s. n. (Reg.) 1. Proeminență sau excrescență cărnoasă. 2. (Adverbial; în expr.) A rămâne țuț = a rămâne uluit, mirat peste măsură. – Et. nec.

ȚUȚ, țuțuri, s. n. (Reg.) 1. Proeminență sau excrescență cărnoasă. 2. (Adverbial; în expr.) A rămâne țuț = a rămâne uluit, mirat peste măsură. – Et. nec.

țoață2 sf vz țuț

țoț sm vz țuț

țuț [At: ȘEZ. VI, 84 / V: (reg) ~ă (Pl: ~e), țoță, țoață sf, țoț (Pl: țoți) sm / Pl: ~uri / E: nct] 1 sn (Reg) Excrescență cărnoasă. 2 sn (Reg; d. arșice; îe) A sta ~ A sta vertical. 3 sn (Reg; îe) A lăsa (pe cineva) ~ A înșela pe cineva în așteptări. 4 sn (Reg; îae) A lăsa pe cineva uluit. 5 sn (Reg; îae) A-i lua cuiva totul, sărăcindu-l. 6 sn (Reg; îe) A rămâne ~ A rămâne foarte mirat. 7 sn (Reg; îae) A rămâne foarte sărac. 8 sn (Reg; îae) A rămâne foarte singur. 9 sfm (Olt; îf țuță, țoță, țoț) Grămadă de strujeni Si: (reg) ciuclă (4), surlă. 10 sf (Olt; îf țoță) Grămadă mare de coceni de porumb. 11 smf (Pop; îf țoț, țoață; csnp) Grămadă. 12 sf (Reg; îf țuță, țoță, țoață) Adăpost mobil (din scânduri, paie, stuf etc.) la câmp. 13 sf (Reg; îaf) Colibă mică, de formă conică, în care se adăpostesc ciobanii.

țuță sf vz țuț

❍ȚUȚĂ (pl. -țe) sf. 🚜 Olten. = ȚOȚĂ.

ȚUȚ, țuțuri, s. n. (Regional) Proeminență cărnoasă. Ia puiul și-i arde țuțul (moțul) acela de carne în vîrf. ȘEZ. VI 84.

Ortografice DOOM

țuț2 (reg.) s. n., pl. țuțuri

țuț (reg.) s. n., pl. țuțuri

țuț s. n., pl. țuțuri

Etimologice

țuț adv. – Păcălit, tras pe sfoară. Creație expresivă, care se bazează pe ideea de „ascuțit”. Imaginea trebuie să fie aceea de bot, ca în expresia cu buzele umflate, sau a pune cioc „a înșela”. Cf. toate cuvintele cu aceeași consonanță care traduce aceeași idee de „vîrf”, țiglă, țîță, țugu, țurcă. – Der. țuță (var. Olt. țoță), s. f. (stog, claie, morman); țuțui(a), vb. ( a face vîrf, a vîrfui; refl., a se cățăra, a se cocoța); țuțui, s. n. (vîrf, pisc), cf. țugui; țuțul, s. n. (Arg., penis); țuțuian, s. m. (muntean, nume care se dă în Munt. transilvănenilor; cioban, țăran; mitocan); țuțuiancă, s. f. (transilvăneancă; un anumit dans popular); țuțuienesc, adj. (transilvan; muntean); țuțura, vb. (Trans., a se lua de ciuf, a se părui); țuțuroi (var. țuțur), s. n. (țurțur; robinet), cf. țurțur; țunțurliu, adj. (încîlcit, mîzgălit).

Enciclopedice

ȚOȚĂ subst. olt. (claie de snopi). 1. Radu Țoțăi, în genitiv, olt. (16 B... ). 2. Țoțea, fain. act. 3. Țoțoc (ib.) Țoțoi s. 4. Țoțoș Radul (17 B I 479).

Argou

a lăsa țuț (pe cineva) expr. (intl.) 1. a-i fura (cuiva) totul. 2. a lăsa (pe cineva) fără un ban. 3. a înșela (pe cineva), a păcăli (pe cineva). 4. a uimi (pe cineva), a ului (pe cineva).

Arhaisme și regionalisme

țoță, țoțe, s.f. (reg.) grămadă de coceni.

Intrare: Țoță
Țoță nume propriu
nume propriu (I3)
  • Țoță
Intrare: țoță
substantiv feminin (F1)
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • țoță
  • țoța
plural
  • țoțe
  • țoțele
genitiv-dativ singular
  • țoțe
  • țoței
plural
  • țoțe
  • țoțelor
vocativ singular —
plural —
țuță
Nu există informații despre paradigma acestui cuvânt.
Intrare: țuț (s.n.)
țuț1 (s.n.) substantiv neutru
substantiv neutru (N24)
Surse flexiune: DOOM 3
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • țuț
  • țuțul
  • țuțu‑
plural
  • țuțuri
  • țuțurile
genitiv-dativ singular
  • țuț
  • țuțului
plural
  • țuțuri
  • țuțurilor
vocativ singular —
plural —
substantiv feminin (F1)
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • țuță
  • țuța
plural
  • țuțe
  • țuțele
genitiv-dativ singular
  • țuțe
  • țuței
plural
  • țuțe
  • țuțelor
vocativ singular —
plural —
substantiv feminin (F1)
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • țoță
  • țoța
plural
  • țoțe
  • țoțele
genitiv-dativ singular
  • țoțe
  • țoței
plural
  • țoțe
  • țoțelor
vocativ singular —
plural —
substantiv feminin (F1)
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • țoață
  • țoața
plural
  • țoațe
  • țoațele
genitiv-dativ singular
  • țoațe
  • țoaței
plural
  • țoațe
  • țoațelor
vocativ singular —
plural —
substantiv masculin (M1)
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • țoț
  • țoțul
plural
  • țoți
  • țoții
genitiv-dativ singular
  • țoț
  • țoțului
plural
  • țoți
  • țoților
vocativ singular —
plural —
* forme elidate și forme verbale lungi – (arată)
info
Aceste definiții sunt compilate de echipa dexonline. Definițiile originale se află pe fila definiții. Puteți reordona filele pe pagina de preferințe.
arată:

țuț, țuțurisubstantiv neutru

regional
  • 1. Proeminență sau excrescență cărnoasă. DEX '09 DEX '98 DLRLC
    • format_quote Ia puiul și-i arde țuțul (moțul) acela de carne în vîrf. ȘEZ. VI 84. DLRLC
  • chat_bubble (și) adverbial A rămâne țuț = a rămâne uluit, mirat peste măsură. DEX '98 DEX '09
etimologie:

info Lista completă de definiții se află pe fila definiții.