ȚESĂTOARE, țesători, s. f. (Învechit) Război de țesut. Iarna toarce la fuioare, Țese firu-n țesătoare. ALECSANDRI, T. 272.

țesător, ~oare [At: ST. LEX. 56^r2/1 / V: (îrg) țeset~ / Pl: (1) ~i, ~oare, (4) ~i / E: țese + -ător] 1-2 smf, a (Persoană) care țese (1). 3 smf Muncitor care lucrează la un război de țesut. 4 sf (Rar) Război de țesut.

ȚESĂTOR, -OARE, țesători, -oare, s. m. și f. Persoană care țese, care se ocupă cu meșteșugul țesutului; muncitor care lucrează la un război de țesut. Cînd ițele sînt groase și spata rară în dinți, pînza rămîne plină de noduri, iară nodul în pînză nu-i cinstea țesătoarei. SLAVICI, N. I 54. Foaie verde odoleană, Asta-i mîndra mîndruleană, Țesătoarea pînzelor. JARNÍK-BÎRSEANU, D. 423. ◊ Fig. Toamna, mîndră țesătoare, Pune furca-n brîul ei. ALECSANDRI, P. A. 156. ♦ (Adjectival) Care țese mult, bine, cu hărnicie. Nu-ți iau fata acasă, Că fata e vrăjitoare, Nu e d-alea țesătoare. HODOȘ, P. P, 148.

femeie-țesător s. f. 1966 țesătoare v. femeie-profesor (din femeie + țesător)

ȚESĂTOR ~oare (~ori, ~oare) m. și f. 1) Muncitor specializat în operații de țesătorie. 2) Persoană care lucrează la un război de țesut. /a țese + suf. ~ător

țesătór, -oáre s. Acela care țese.

țesătoare² (război de țesut) (rar) s. f., g.-d. art. țesătorii; pl. țesători

țesătoare¹ (persoană) s. f., g.-d. art. țesătoarei; pl. țesătoare

țesătoare¹ (război de țesut) (rar) s. f., g.-d. art. țesătorii; pl. țesători

țesătoare² (persoană) s. f., g.-d. art. țesătoarei; pl. țesătoare

țesătoare (război de țesut) s. f., g.-d. art. țesătorii; pl. țesători

țesătoare (persoană) s. f., g.-d. art. țesătoarei; pl. țesătoare