țâțâi² [At: CANTEMIR, IST. 83 / V: ~ții, ~țăi, (îrg) țiții, țițăi, țățăi, ~ia, ~țăia, țițăia, (reg) ~țoia / Pzi: ~iesc, țâțâi / E: țâț² + -âi] 1 vi (D. unele insecte, păsări; d. animale) A țârâi¹ (8). 2 vi (Îe) A-i ~ (cuiva) inima (sau, fam, curul, brăcinarul) A-i fi foarte frică. 3 vi (Îae) A tremura de frică. 4 vi (D. oameni) A scoate un sunet asemănător cu un „ț” prelungit, exprimând mirarea, îndemnul etc. 5 vt (Reg; îf țâțoia) A îndemna porcii să meargă, scoțând sunete asemănătoare cu un „ț” prelungit. 6-7 vri A sorbi cu zgomot Si: a plescăi. 8 vi (Reg) A fi ahtiat după băutură sau mâncare. 9 vi (Îe) A-i ~ (cuiva) măseaua A avea mare poftă de băutură. 10 vi (Reg; d. copii; îf țâțoia) A plânge. 11 vi A țârâi¹ (11). corectat(ă)

țâțâi¹ sn vz țiței

A ȚÂȚÂI țâțâi intranz. 1) (despre unele insecte sau animale) A scoate sunete repetate, scurte și ascuțite, caracteristice speciei. 2) (despre persoane) A scoate un sunet asemănător cu un „ț” prelung. 3) pop. A fi cuprins de tremur; a tremura. ◊ A-i ~ cuiva inima a tremura de frică. /țâț + suf. ~âi

țățăi v vz țâțâi²

țăței sn vz țiței

țâțăi^1[1] sn vz țiței

țâțăi² v vz țâțâi²

țâțăia v vz țâțâi²

țâțău sn vz țiței

țâțâia v vz țâțâi²

țâțâie sf vz țiței

țâțâu sn vz țiței

țâței sn vz țiței

țâții v vz țâțâi²

țâțoia v vz țâțâi²

țețui sn vz țiței

țițai sn vz țiței

țițăi¹ sn vz țiței

țițăi² v vz țâțâi²

țițăia v vz țâțâi²

țițâi sn vz țiței

țiței [At: (a. 1600-1630) CUV. D. BĂTR. I, 306 / V: (reg) țăț~, țâț~, țâțâi, țâț~^[1], țâțâu, țâțău, țețui, ~țai, ~țăi, ~țâi, ~ție sf, ~ții, ~țiu, țuțui, țâțâie^[2] sf / Pl: (7) ~uri / E: ns cf țâță] 1 sn (Mol) Lichid înăcrit, rămas după prepararea produselor de lapte de oaie, folosit și la pregătirea unor mâncăruri. 2 sn (Reg; îe) Acru ca ~ul (sau acru ~) Foarte acru. 3 a (Reg) Acru. 4 sn (Reg) Lapte prins cu mult zer. 5 sn (Reg) Caș abia închegat și nestors încă de zer. 6 sn Amestec lichid uleios, format din hidrocarburi și din alți compuși organici, de culoare brună negricioasă, mai rar gălbuie, cu reflexe albastre verzui, cu miros specific, care se folosește ca materie primă în industria chimică și ca importantă sursă de energie Si: petrol, (îrg) naft. 7 sn (Mol) Fântână cu știubei.

țiție¹ sf vz țiței

țiții² v vz țâțâi²

țiții¹ sn vz țiței

țițiu sn vz țiței

țuțui³ sn vz țiței

ȚIȚEIU sbst. 1 🐑 Un fel de zer fiert, acricios: zărul numit ~, ori se amestecă cu urzici și se dă la porci, ori se opăresc cu el rufele ciobanilor (NOV.) ¶ 2 💎 Petrol brut, așa cum țîșnește din pămînt.

❍ȚIȚII 👉 ȚÎȚÎI.

†ȚIȚIIU sbst. 🐑 = ȚIȚEIU1: păstorii, neavînd apă, i-au dat zer de lapte... și bînd puțin din acel ~, au trimis pe un păstor să-i aducă apă (N.-COST.).

ȚÎȚEIU = ȚIȚEIU

ȚÎȚÎI², ȚÎȚÎIA (-țîiu) vb. intr. A tremura (inima în cineva): negustoriului îi țîțîia inima de frică (vas.) [onom.].

ȚÎȚÎI¹ (-țîiu), ❍ȚIȚII (-țiiu, -țiesc) vb. intr. 1 A scoate sunete subțiri dintr’un instrument muzical: abia încep ei să țîțîe și să sdrăngăne puțin... că se și strecoară fetele pe lîngă gardul de nuiele (LUNG.) ¶ 2 = ȚîRîI1: cînd toate gurile privighitorilor a mai cînta tac, atuncea grierul copaciului a țîțîi începe (CANT.); dacă-l prinzi și-l pui la ureche, țițiește (mar.) [onom.].

ȚIȚEI, țițeiuri, s. n. Amestec lichid format din hidrocarburi solide, lichide și gazoase și din alți compuși organici, care se găsește în pămînt sub formă de zăcămînt și din care, prin distilare, se obține benzină, petrol lampant, uleiuri minerale, vaselină, motorină etc.; petrol. S-a oprit din zbor o cioară... Fină ca o acadea De țiței topit la soare. TOPÎRCEANU, P. 203. ◊ Migrațiunea țițeiului v. migrațiune (3).

ȚIȚII vb. IV v. țîțîi.

ȚÎȚĂI vb. IV v. țîțîi.

ȚÎȚÎI tîțîi și țîțîiesc, vb. IV. Intranz. (Și în formele țîțăi, țiții) 1. (Despre insecte și unele animale) A scoate sunete subțiri și tremurate. V. țîrîi. Cîțiva greieri poeți țîțîiau la lună, urcați pe coviltirele căruțelor. GALACTION, O. I 270. Scripcariul are mustețe lungi și încrestate; dacă-l prinzi și-l pui la ureche, țițiește; de aceea se numește scripcari. MARIAN, INS. 101. Am o scroafă cu purcei: de prind pe unul, toți țițiesc (Lanțul). GOROVEI, C. 197. ♦ (Despre instrumente cu coarde) A țîrîi (4). Nu țîțăi ca diblele. MAT. FOLK. 1594. 2. Fig. (Despre inimă, de obicei cu o determinare cauzală) A tremura, a palpita (de frică, de nerăbdare etc.). Un nărod slab la minte... de-mi țîțîie inima în tot ceasul să nu dea foc la casă. C. PETRESCU, R. DR. 21. Pîndea chipul magistratului și-i țîțîia inima în el de teamă să nu-l audă. POPA, V. 190. Rămase nedumerit, uitîndu-se la birjarul de pe capră, căruia îi țîțîia inima de frică. D. ZAMFIRESCU, R. 85. 3. (Despre oameni) A plescăi cu buzele sau cu limba scoțînd un sunet asemănător cu un «ț», exprimînd mirarea, îndemnul etc. Și țîțîi mirat din buze. După aceea, speriat de cele spuse, înlemni ca butucul. CAMILAR, N. I 79. Vizitiul țîțîi la cai. REBREANU, R. II 69. – Variante: țîțăi, țiții vb. IV.

ȚIȚEI ~uri n. Petrol brut. /Orig. nec.

țățăì v. a tremura, a sălta (inima), a se legăna. [Onomatopee].

țățeiu n. V. țițeiu.

țițeiu n. 1. zer gros ce se obține mestecând tare și peste tot zerul pus în căldarea pe foc: ciobanii pun țițeiul de se acrește; 2. petrol brut. [Derivat din țâță: lit. lapte de țâță].

țițéĭ n., pl. urĭ (d. țîță). Vest. 1. Un fel de urdă lichidă care ĭese din zeru pus la foc cînd amestecĭ răpede peste tot, pe cînd urda ĭese deasupra cînd amestecĭ încet (Viciŭ). „Zeru din cazan cu untu ce plutește deasupra e turnat în căzĭ, unde e lăsat să se răcească. Aci, după ce s’a ales untu închegat, i se dă drumu țițeĭuluĭ pe dedesupt pintr’un cep” (GrS. 6, 57), 2. Petrol brut, păcură supțire, de coloare neagră pînă la galben deschis. – În est țîțîĭ.

țîțîĭ n. V. țițeĭ.

țîțîĭ, a -í v. intr. (ung. cicázni, pron țiț-, a te fîțîi. Cp. și cu bîțîĭ și cu bg. cicam, sug, cu rom. țîță și cu sîrb. cicijati, a fi foarte zgîrcit). Fam. Îmĭ sug dințiĭ scoțînd sunetu ț (ca mitocaniĭ). A-țĭ țîțîi măseaua (după băutură), a-țĭ fi foarte poftă de băutură. A-țĭ țîțîi inima de frică, a-țĭ fi foarte frică.

+țâțâi² (a ~) (despre oameni) vb., ind. prez. 1 și 2 sg. țâțâi, 3 țâțâie, imperf. 1 țâțâiam; conj. prez. 1 și 2 sg. să țâțâi, 3 să țâțâie

țâțâi¹ (a ~) (despre animale, insecte) vb., ind. prez. 3 țâțâie, imperf. 3 pl. țâțâiau; conj. prez. 3 să țâțâie corectat(ă)

țâțâi (a ~) vb., ind. prez. 3 țâțâie, imperf. 3 sg. țâțâia; conj. prez. 3 să țâțâie

țâțâi vb., ind. și conj. prez. 1 sg. țâțâi, 3 sg. și pl. țâțâie, imperf. 3 sg. țâțâia

țiței s. n., (sorturi) pl. țițeiuri

țiței s. n., (sorturi) pl. țițeiuri

țiței s. n., (sorturi) pl. țițeiuri

țiței

țâțâesc, țâțâe 3, țâțâiam 1 imp.

țițeiu, -iuri.

țîțîi (-i, -it), vb. – 1. A dîrdîi, a clipi, a trepida. – 2. A palpita, a zvîcni. – 3. A cînta greierul. – 4. A scoate tremolouri de către un instrument. – Var. țîțîia, țîții. Creație expresivă, cf. hîțîi, fîțîi, bîțîi, țîrîi. – Der. țîțîială, s. f. (tremur, palpitație, dîrdîială; tremolo); țîțeică (var. țițeica), s. f. (Olt., Trans., balansoar); țiței, s. m. (zer de lapte acru; petrol brut) probabil numit așa pentru că forma o masă densă care tremura; țîțînă (var. țițină), s. f. (balama; furuncul), mr. țînțînă (direct de la țîță, după Hasdeu, Cuv. din Bătrîni, I, 306; Cihac, II, 436 și Pușcariu 1742; de la un lat. *titῑna, după Pascu, I, 173); țuțula, vb. (Trans., a legăna); țuțul, s. n. (Trans., balansoar, leagăn).

țiței brut, (engl.= oil, petroleum) în geologie termen sin. celui de petrol (brut). În domeniul prelucrării petrolului, acesta din urmă este considerat doar o fracție ușoară rezultată din distilarea primară a țițeiului.

ȚÂȚÂI vb. v. tremura, țârâi.

ȚIȚEI s. v. petrol.

ȚIȚEI s. (CHIM.) petrol, (înv. și reg.) naft, (fig.) aur negru.

țîțîi vb. v. TREMURA. ȚÎRÎI.

țâțâí, țâțâi, țâțâiesc, v.i. 1. A țipa, a striga. 2. (referitor la porc) A guița. – Onomatopee (DEX); creație expresivă (DER); din țâț (MDA).

țâțâi, țâțâi, țâțâiesc, vb. intranz. – A țipa, a striga. – Onomatopee (DEX); creație expresivă (DER); din țâț (MDA).