ANIN sau ANINA (DH) gr. Áνίνας 1. Anina (Syn); b., olt. (Sd VI 472); Aninu, mold., fiul lui Dămăcuș (G Bog.) Cf. și subst. anin; Aninoiu, olt. (RI VI 262). 2. Cu afer.: Ninu, dobr. (RI XI 208); Flori (Ard II 94); Ninea pren. (Meșt Gr); afereza vădește originea calendaristică a formelor de la § 1; cf. și Nin.