6 definiții pentru Bujor

Dicționare explicative

Explică cele mai întâlnite sensuri ale cuvintelor.

bujor s.m. I (bot.) 1 Nume dat mai multor specii de plante, din familia ranunculaceelor, cu florile mari, unele cultivate ca plante decorative (Paeonia): a) (și bujor-de-grădină) plantă cu florile mari, roșii, roz sau albe; b) (și bujor-de-cîmp) plantă cu florile roșii ca sîngele. ◊ Bujor românesc = specie de bujor ocrotită de lege, cu tulpina înaltă de 50-80 cm și cu florile mari sîngerii (Paeonia peregrina, var. romanica). ♦ Restr. Floarea acestor plante. ◊ Compar. Frumoasă, roșie ca un bujor (C. NEGR.). ♦ Fig. Roșeață naturală a obrajilor. Pălărie cu flori Și pe față cu bujori (POP.). ♦ Fig. (la pl.) Obraji roșii. De supărare i-au pălit bujorii. 2 Compus: bujor-de-munte = smirdar (Rododendron kotschyi). 3 Gemănariță, poroinic (Orchis papilionacea). II Analog. 1 (hipocor.) (Nume pentru o) persoană tînără, frumoasă. Cincizeci de finișori, Tinerei, mîndri bujori (ALECS.). 2 (Nume dat unui) bou sau vițel cu părul roșu. • pl. -i. și bajor s.n. /<slav. божоуръ, bg. божур, srb. božur.

Bujor m. vestit haiduc de pe la începutul secolului al XIX-lea și numit astfel după coloarea părului său.

Dicționare enciclopedice

Definiții enciclopedice

BUJOR, Paul (1862-1952, n. Berești), biolog și scriitor român. Acad. (1948), prof. univ. la Iași, Codirector al „Vieții românești”. Studii de anatomie comparată, hidrobiologie și biologie experimentală. Creator, alături de Gr. Antipa, al școlii românești de hidrobiologie. Schițe și nuvele inspirate din viața țărănimii („Mi-a cîntat cucu-n față”).

BUJOR, Rodica (pe numele adevărat Nedelea Eugenia) (1914-1995, n. Voinești, jud. Dîmbovița), cîntăreață română de muzică populară. Repertoriu de cîntece din toate provinciile României Mari. Pseudonimul i-a fost atribuit de George Enescu.

BUJOR subst. 1. – b. (16 B IV 444); -u, -eni, -eanca ss. 2. Bujorea, olt. (AO XIX 115) 3. Bujora t. (Mus); Vadul Bujorăi (16 B II 360). 4. Bojor, V., ard., act.; Bojora, țig., 1501 (16 B I 8); Bojoran, P., mold.; – s. (17 B II 59); ocina Bojoranească (ib. 214); Bojorești zis și Bujorăscu t. (Ind 13 – 16 B).. Cu afer. excepțional: prob. Jora v. Gheorghie.

Bujor Prenumele și numele de familie Bujor este o formație românească de la numele de floare bujor. Substantivul românesc este de origine slavă (cf. bg. bojor din care s-au format numele pers. bulgărești Bojur, Bojura, Bojuran). În Țara Românească, numele pers. Bujoru este atestat din sec. 16; mai vechi sînt toponimele Bujoreni (fost nume de sat în Ilfov, atestat la 1392) și Bujorești (fost nume de sat în jud. Gorj, atestat la 1465). Numele de plante devenite nume de persoane sînt frecvente la noi, ca și la alte popoare, iar frecvența lui Bujor, → Brăduț; Brînduș; Cireșica; Mugurel; Viorica etc. în epoca contemporană se încadrează în tendința generală de laicizare și modernizare a onomasticii noastre.

Intrare: Bujor
Bujor nume propriu
nume propriu (I3)
  • Bujor