burtă s.f. 1 (pop.) Abdomen, pîntece; (reg.) babă. ◊ Ciorbă de burtă = ciorbă făcută din stomac de vacă. ◊ Expr. (fam.) A sta cu burta la soare = a sta (culcat) trîndăvind; a sta degeaba. A se lungi cu burta pe pămînt = a se umili. Sluțenia de om se topea de dragostea fetii, se lungea cu burta pe pămînt și umbla cu șosele cu momele (ISP.). Burtă de popă, se spune despre cineva care mănîncă și bea mult. A avea burtă sau a fi cu burta la gură = (despre femei) a fi însărcinată. A se bate cu cineva pe burtă v. bate. A face broaște în burtă v. broască. A se pune cu burta pe carte v. carte. A se ține cu mîinile de burtă de(-atîta) rîs v. mînă. A omorî păduchele (sau puricele) pe burtă v. omorî. A i se lipi burta de șale v. șa. A-i frige (cuiva) șerpi pe burtă v. șarpe. A (i se) face burta tobă v. tobă. A-și umple burta v. umple. 2 Fig. Partea bombată, mai ridicată sau mai ieșită în afară, a unor obiecte. Burta amforei. ◊ Expr. A face burtă = a) (despre obiecte) a se bomba, a se umfla; b) (despre oameni) a se îngrășa. ♦ (cinemat.; fam.) Lungime (nedorită) a unor texte, filme etc. • pl. -ți. /cf. srb. trba; v. tîrban, bîrdan.

BURTĂ subst. I. 1. Burt/a fam., 1726 (Paș); -an, fam. act.; Burlă, L., ard. 2. Burtea boier (Cat; Giur 180); – fam. (Sd XVI 158, XXII) etc. 3. Burtel (Hur). 4. Burtic/ă și -el, fam. (Tel 58). 5. Burtin act. 6. Burtul, R. (RS 71); – olt. (16 B VI 146). 7. Burluș (Sd X). II. Din plur. burți: 1. Burțea, munt. (RI XI 315). 2. Burțac mold. (Sur V). 3. Burțan (Met 180). 4. Burțoiul (16 B VI 313). Cont. cu burtical dim. < burta (DLR): Burțucal olt. (17 B III 536).