miarlă sf vz mierlă

mirlă sf vz mierlă

MIERLĂ subst. 1. Mierla f. (17 A IV 454); soția lui Dobrenchi, 1636, mold. (Sd VII 102). 2. Mierlea b. (16 B V 119); – Ion (Puc) Florea, act. 3. Mierlan, olt. (Hur; 17 B II 77. 4. Mierl/oiu; -escu; -ești s. (I Div). 5. Mierlușca f., mold. (Sd VII 102); – b., mold. (RI V 224); 6. Cu e pentru ie în temă: a) Merl/a b., mold. (Sd XXI); -an, munt. (Sd VII 60); b) Mearlea f. (Aș Br 113); c) Merlan, munt. (Sd VII 60); d) Merloiu, N. (Puc). 7. Mirla, f. 1670 (Sd VII 104). Merlar scris și Mirlarul, Oancea 1682 (Ac Bz 8).