vintilă sf vz vintir

Vintilă m. 1. Domnul Munteniei, ucis de boieri la vânătoare (1512-1534); 2. mânăstire în jud. Buzău, fundată de Vintilă-Vodă în 1553.

vint sns [At: DN³ / E: eg wint] Joc de cărți asemănător cu vistul și cu bridgeul.

CIOCÂLTEU, Vintilă (1890-1947, n. Plenița, jud. Dolj), biochimist român. Prof. univ. la București. Contribuții în domeniul biochimiei acizilor grași, colesterolului, compușilor azotați etc.

Vint/ea, -eloiu, -ia, -ici, Vintil/ă, -eanca, -escul, v. Vînt I 2, 3, II 3, 4.