blăni² vt [At: LB / Pzi: ~nesc / E: nct] (Îvp) 1 A bate. 2 A căptuși cu blăni. 3 A pune tocuri la ferestre.

blăni vb. IV. tr. 1 (pop.) A căptuși, a garnisi o haină cu blană. Eu minteanul ți-oi blăni (SEV.). 2 A pune scînduri la uși, la ferestre etc. 3 (fam.) A bate zdravăn; a căptuși. • prez.ind. -esc. /blană + -i.

BLĂNI (-ănesc) vb. tr. 1 👕 A căptuși, a garnisi (o haină) cu blană ¶ 2 A căptuși, a bate cu scînduri cu blane.

blănì v. 1. a căptuși cu blană; 2. a pardosi cu scânduri; 3. fam. a bate.

BLĂNIT adj. p. BLĂNI. 1 Căptușit cu blană: scurteică ~ă cu vulpe; iarna port pieptar de flanelă și galoși blăniți (NEGR.) ¶ 2 Căptușit cu scînduri, cu blane, etc.: căruța era ~ă cu diamant (MERA.).

BLĂNUI (-uesc) = BLĂNI.

2) blănésc v. tr. (d. blană 2). Vest. Acoper saŭ căptușesc cu scînduri.

1) blănésc v. tr. (d. blană 1). Căptușesc cu blană. Fig. Iron. Trag o bătaĭe. – În vest îmbl-.

blăni vb., ind. prez. 1 sg. blănesc, 3 sg. și pl. blănește

blăni, blănesc, v.t. (reg.) A bate pe cineva, a lovi. – Et. nec. (MDA).