BĂLIGAR, BĂLEGAR I. sn. (pl. -are) Grămadă de baligă, baligă multă amestecată cu paie, pusă la un loc, și care, după ce putrezește, se întrebuințează la îngrășatul pămîntului: îngropă copilașii în băligarul de la grajd (ISP.): proverb: cine se ia după muscă ajunge la bălegar (PANN.), cine se ia după cei netrebnici sau nebuni, cine urmează sfaturile lor, ajunge să facă blestemății. II. sm. 🐙 1 Gîndac negru care trăește mai mult în baligă (Gestrupes stercorarius) (🖼 322) ¶ 2 ~-CU-CORN – CARABAN.