CERUI, ceruiesc, vb. IV. Tranz. A acoperi ceva cu un strat de ceară; a unge, a freca, a lustrui cu ceară. ♦ A îmbiba cu ceară. – Ceară + suf. -ui.

cerui v [At: ANON. CAR. / P: ~ru-i / Pzi: ~esc / E: ceară + -ui] 1 A acoperi cu un strat de ceară (2). 2 A unge cu ceară (2). 3 A lustrui cu ceară (2).

CERUI, ceruiesc, vb. IV. Tranz. A acoperi cu un strat de ceară; a unge, a freca, a lustrui cu ceară. ♦ A îmbiba cu ceară. – Ceară + suf. -ui.

CERUI, ceruiesc, vb. IV. Tranz. A acoperi cu un strat de ceară; a unge, a freca, a lustrui cu ceară. Ceruiesc parchetul, cu Curțile... cu cerdacuri și scări a căror scînduri curate și ceruite sclipeau în lună. EMINESCU, N. 56.

CERUI, ceruiesc, vb. IV. Tranz. A acoperi cu un strat de ceară; a unge, a freca, a lustrui cu ceară. ♦ A îmbiba cu ceară. – Din ceară.

A CERUI ~iesc tranz. (fire, scânduri etc.) A acoperi cu un strat subțire de ceară. ◊ ~ parchetul a lustrui parchetul cu ceară. /ceară + suf. ~ui

ceruì v. a unge sau lustrui cu ceară.

ceruĭésc v. tr. (d. ceară). Ung orĭ lustruĭesc cu ceară (pînza, ața, scîndurile ș. a.). Tăblițe ceruite, tăblițe acoperite cu ceară pe care scriaŭ ceĭ vechĭ zgîriindu-le c’un condeĭ numit stil.

cerui (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. ceruiesc, 3 sg. ceruiește, imperf. 3 sg. ceruia; conj. prez. 1 sg. să ceruiesc, 3 să ceruiască

cerui (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. ceruiesc, imperf. 3 sg. ceruia; conj. prez. 3 să ceruiască

cerui vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. ceruiesc, imperf. 3 sg. ceruia; conj. prez. 3 sg. și pl. ceruiască

cerui (ind. prez. 1 sg. și 3 pl. ceruiesc, conj. ceruiască)

ceruesc, -uiască 3 conj., -uiam 1 imp.