pa, vu, ga, di, ke, zo, ni, numele notelor muzicale bisericeștĭ, care corespund cu do, re, mi, fa, sol, la, si.^[1]

di (Δι, de la a patra literă a alfabetului grecesc Δ, al patrulea sunet de la πα [pa*]), denumire dată în muzica psaltică (v. bizantină, muzică) unuia din cele șapte sunete diatonice*, care corespunde, în nomenclatura silabică, lui sol*.

ritmo di tre (quattro) battute (expr. it.) v. battuta.

viola di bardone (și ~ di bordone) v. bariton (II, 2).

di subst. Treapta (nota) a patra pe scara (gama) muzicii bisericești psaltice, situată între „ga” și „ke”. – Din gr. d(elta) + i (vocală de legătură).

DUCCIO DI BUONINSEGNA [buoninséña] (c. 1255-c. 1319), pictor italian din Siena. Scene religioase influențate de pictura bizantină („Madonna Rucellai”, altarul „Maestà”).

GIOTTO (di BONDONE) (1266 sau 1267-1337), pictor și arhitect italian. Elev al lui Cimabue. Fresce (în bisericile San Francesco din Assisi, Santa Croce și Santa Maria Novella din Florența; ansamblu de scene din Viața lui Iisus și a Fecioarei Maria în capela dell’Arena din Padova), ce se disting prin echilibrul compoziției, veridicitatea atitudinii și a expresiei. Prin preocupările pentru redarea volumului și a expresivității plastice a figurilor, prin originalitatea și amploarea viziunii sale, este un premergător al Renașterii și al întregii arte europene moderne. Ca arhitect, a început construcția campanilei Domului (Santa Maria del Fiore) din Florența.

HUANG DI („Împăratul Galben”) (c. sec. 26 î. Hr.), personaj legendar chinez, venerat ca unul dintre strămoși. Potrivit tradiției, era purtătorul auspiciilor elementului pământ (căruia îi corespunde centrul și culoarea galbenă, de unde și denumirea). Este inclus în panteonul taoist, iar scrierile care i se atribuie fac parte din Canonul taoist și Tratatul de medicină internă, baza acupuncturii.

LAURANA (LOVRANA sau DI BRANA) 1. Luciano L. (c. 1420-1479), arhitect italian de origine dalmată. Unul dintre cei mai originali arhitecți-urbaniști ai Renașterii italiene (Palatul Prefettizio din Pesaro, Palatul ducal din Urbino – capodopera sa, Palatul ducal din Gubbio). 2. Francesco L. (c. 1430-1502), sculptor și medalist italian de origine dalmată. Probabil frate cu L. (1). A îmbinat elemente ale clasicismului dalmat cu eleganța liniei și volumelor proprii artei italiene din vremea sa („Madona din domul din Palermo”, elemente sculpturale ale Arcului de triumf al lui Alfonso de Aragon din Napoli, „Calvarul ducerii Crucii”). Alte opere: „Eleonora de Aragon”, „Battista Sforza”.

NANNI DI BANCO (pe numele adevărat Giovanni di Antonio di ~) (1384-1421), sculptor italian. Unul din reprezentanții de seamă ai sculpturii toscane din sec. 15. Opera sa marchează trecerea de la gotic la Renaștere („Isaia”, „Sfântul Luca”, „Cei patru Sfinți încoronați”).

NANNI DI BARTOLO (zis il Rosso) (1419-1451), sculptor italian. Colaborator al lui Donatello la Florența. Opere influențate de motive venețiene și lombarde („Monumentul funerar al lui Niccolò Brenzoni” la Verona).

PIERO DI COSIMO (pe numele adevărat Piero di Lorenzo) (1462-1521), pictor italian. Numele lui vine de la cel al maestrului său, Cosimo Rosselli. Influențat de F. Lippi și L. Signorelli, a fost unul dintre cei mai reprezentativi artiști ai școlii florentine, creația sa reflectând o personalitate excentrică. Scene mitologice într-un cadru idealizat, paradiziac, folosind culori vii și o tehnică deosebită („Marte, Venus și Cupidon”, „Moartea lui Procris”, „Perseu eliberând-o pe Andromeda”, „Bătălia dintre Centaur și Iapiți”, „Vânătoarea”, „Incendiu în pădure”), tablouri cu teme religioase („Sacra familie”, „Madona cu Fiul”, „Sf. Ioan Evanghelistul”), portrete („Simonetta Vespucci”, „Guiliano da Sangallo”), marcate de o sensibilitate tulburătoare.

POZZO [póttso] DI BORGO, Carlo Andrea, conte (1764-1842), diplomat de origine corsicană. Secretar de stat în Corsica ocupată de englezi (1794-1796). Refugiat în Rusia, a devenit consilier al împăratului Aleksandru I și dușman înverșunat al lui Napoleon Bonaparte. Ambasador al Rusiei la Paris (1815-1834) și Londra (1834-1839). A participat la Congresul de la Viena (1814-1815) și la toate congresele Sfintei Alianțe.

REGGIO DI CALABRIA, oraș în extremitatea de S a Italiei (Calabria), port la str. Messina, situat la 325 km SSE de Napoli; 180,3 mii loc. (2003). Nod de comunicații. Aeroportul Santa Eufemia. Ind. siderurgică, a constr. de mașini (vagoane de c. f.), chimico-farmaceutică, electrotehnică, de prelucr. a lemnului (mobilă), textilă; produse cosmetice (parfumuri, săpunuri) și alim. (ulei de măsline ș.a.). Stațiune balneară. Turism. Universitate. Muzeu național de arheologie, cu colecții de sculpturi și ceramică grecești și romane. Pinacotecă. Catedrală în stil bizantin, reconstruită după cutremurul din 1908; castel aragonez (sec. 15). Fondat de coloniștii greci în anul 723 î. Hr. cu numele Rhégion, apoi capturat și stăpânit de Dionysius I cel Tânăr, tiranul Syracusei (387-351 î. Hr.) și de romani în 270 î. Hr. (civitas foederata). Municipiu roman în 89 î. Hr. (Regium Iulium). Ocupat succesiv de vizigoți, ostrogoți și bizantini (când a devenit un înfloritor centru), preluat de arabi (sec. 10), de normanzi (c. 1060) și de aragonezi. Anexat (1443) Regatului de Napoli până în 1860, când a fost cucerit de Garibaldi. De-a lungul istoriei a avut mult de suferit din cauza invadatorilor sarazini și a cutremurelor (de ex. în 1908), fiind în repetate rânduri reconstruit.