fărtăție sf [At: MARIAN, S. R. II, 84 / Pl: ~ii / E: fărtat + -ie cf fărtăciune] (Îvp) 1 Frăție de cruce. 2 Tovărășie.

FĂRTĂȚIE s. f. v. fîrtăție.

FÎRTĂȚIE s. f. (Rar) Legătură între doi fîrtați; frăție de cruce, prietenie, tovărășie. – Variantă: fărtăție (SBIERA, P. 183) s. f.

fîrtăcĭúne (vechĭ) și fîrtăție f. Calitatea de fîrtat. Tovărășie.

fârtăție (înv.) s. f., art. fârtăția, g.-d. fârtății, art. fârtăției

fârtăție (înv.) s. f., art. fârtăția, g.-d. fârtății, art. fârtăției

fârtăție s. f., art. fârtăția, g.-d. fârtății, art. fârtăției

FÂRTĂȚIE s. v. amiciție, prietenie, tovărășie.

fîrtăție s. v. AMICIȚIE. PRIETENIE. TOVĂRĂȘIE.

fârtăție, fârtății, (fărtăție), s.f. – (înv.) Formă de înfrățire a două persoane sau două familii, între care nu există legătură de rudenie; frăție de cruce; înfrățire. Ocaziile ceremoniale în care se realiza cuprinderea de fârtați erau nunțile, ospețele de botez, în ziua de Paști, Crăciun, Rusalii sau la diferite clăci care se organizau în cursul unui an. Obiceiul s-a păstrat în satele din Chioar și Lăpuș. – Din fârtat + suf. -ie (MDA).

fârtăție, -ii, s.f. – Formă de înfrățire a două persoane sau două familii, între care nu există legătură de rudenie; frăție de cruce; înfrățire. Ceremonialul presupunea un anumit ritual practicat în biserică, unde cei doi care se înfrățeau jurau pe cruce. În Maramureș s-a practicat, până la mijlocul sec. XX, frăția între familii, în zona Chioar (v. studiul lui Chiș Șter). – Din fârtat + -ie.