HÂRÂIALĂ, hărâieli, s. f. Zgomot răgușit produs de o respirație grea; hârcâială, hârcâit, hârâitură; tuse (din piept). [Pr.: -râ-ia-] – Hârâi + suf. -eală.

hârâială sf [At: DELAVRANCEA, S. 188 / V: ~răi~ / Pl: ~ieli / E: hârâi+ -eală] 1-3 Hârăire (1-3). 4 Mormăială. 5 Sforăit. 6-8 Hârăire (6-8). 9 Încăierare. 10 Întărâtare. 11 Târâre.

HÂRÂIALĂ, hârâieli, s. f. Zgomot răgușit și hârâitor, produs de o respirație grea; hârcâială, hârcâit, hârâitură; tuse (din piept). [Pr.: -râ-ia-] – Hârâi + suf. -eală.

hârăială sf vz hârâială

HÎRÎIALĂ, hîrîieli, s. f. Zgomot care însoțește respirația unui om bolnav de piept; tuse (din piept), hîrîit. Acest glas... era slab, năbușit, tăiat de tuse, bolborosit într-o hîrîială care-l îngheța pînă la măduva oaselor. DELAVRANCEA, S. 188.

hîrîĭálă f., pl. elĭ. Acțiunea saŭ rezultatu hîrîiriĭ. Fig. Fam. Ceartă, cĭorovoĭală.

hârâială s. f., g.-d. art. hârâielii; pl. hârâieli

hârâială s. f., g.-d. art. hârâielii; pl. hârâieli

hârâială s. f., g.-d. art. hârâielii; pl. hârâieli

hîrîială, pl. hîrîieli

HÂRÂIALĂ s. hârcâială, hârcâit, horcăială.

HÎRÎIALĂ s. hîrcîială, hîrcîit, horcăială.