io¹ sms [At: (a. 1610) GCR. I, 44/7 / E: vsl ио] (Înv) Formulă întrebuințată înaintea numelor de domnitori, mai întâi în Muntenia (sec. XIV), apoi în Moldova (sec. XV), în documentele, inscripțiile scrise în slavonă (uneori și în alte limbi), ulterior și în cele românești.

Io m. V. Ioan: Io Alexandru Voevod.

Ioan sau Ion (scurtat Io) m. numele inițial în titulatura Domnilor români: Ion Mateiu-Voevod și Domn a toată Țara Ungro-Vlahiei. [Acest nume ar veni dela Ioan I sau Ioanițiu, primul împărat al Ungro-Vlahilor].

io – Formulă care precedă, în documentele și înscrisurile oficiale, numele domnitorilor Țării Romînești, și apoi ai Moldovei. Ngr. ἴω, cf. sl. io, în documentele muntenești (sec. XIV). Originea sa nu este precizată cu claritate; se pare că este vorba de o abreviere de la ’Iωάννης. În rom. trebuie să se fi confundat cu io, pronunțare vulgară a lui eu, pron. pers. de pers. I sing. Fără circulație reală.

IO, particulă derivată din Ioan, care avea semnificația de „cel ales de Dumnezeu pentru a domni”. Făcea parte din titulatura domnilor Țării Românești și ai Moldovei (până în 1821). A fost folosită în sec. 13 și 14 de diplomatica bizantină, bulgară și sârbă.