jitie¹ sf [At: VARLAAM, C. 3/2 / V: jât~ / Pl: ~ii / E: slv житиє] 1 (Îvr) Hagiografie. 2 (Mol) Poveste a unor lucruri trăite de cineva Si: pățanie, (pop) pătăranie, tărășenie. 3 (Mol) Anecdotă. 4 (Mol) Snoavă. 5 (Înv) Boală cronică. 6 (Înv) Rău ce nu se mai poate îndrepta. 7 (Înv) Cusur.

JITIE, jitii, s. f. (Mold.) Poveste, anecdotă, snoavă. V. pățanie. Atunci au spus el toată jitia sa. SBIERA, P. 236. Și-am mai încălecat pe-o roată și v-am spus jitia toată. CREANGĂ, P. 34.

JITIE ~i f. pop. 1) Expunere a aventurilor sau a vieții cuiva. 2) Boală incurabilă. /<sl. žitije

jitie f. Mold. firul povestii: v’am spus jitia toată GR. [Vechiu-rom. jitie, vieață: își puse acolo stâlp și-și scrise jitia toată (ALEXANDRIA). [Slav. JITIE, vieață].

jítie f. (vsl. sîrb. bg. žitiĭe, rus. žitĭe, žitié, vĭață, biografie. V. obștejitie). Vechĭ. Biografie. Azĭ. Mold. Istorie, poveste: v’am spus jitia toată. Munt. est. Motiv: ce jitie a avut să se lege de mine?

jâtie sf vz jitie¹

jitie (reg.) (desp. -ti-e) s. f., art. jitia (desp. -ti-a), g.-d. art. jitiei; pl. jitii, art. jitiile (desp. -ti-i-)

jitie (reg.) (-ti-e) s. f., art. jitia (-ti-a), g.-d. art. jitiei; pl. jitii, art. jitiile (-ti-i-)

jitie s. f. (sil. -ti-e), art. jitia (sil. -ti-a), g.-d. art. jitiei; pl. jitii, art. jitiile (sil. -ti-i-)

jitie

JITIE s. v. întâmplare, pățanie, peripeție, rogojină.

jitie s. v. ÎNTÎMPLARE. PĂȚANIE. PERIPEȚIE. ROGOJINĂ.

jitie (jitii), s. f. – 1. Viață, biografie. – 2. Istorie cronică, poveste. – 3. Beteșug, boală cronică. Sl. žitije „viață” (Pușcariu, Dacor., VIII, 349). Sec. XVII, înv. cu primul sens.

jitie, jitii s. f. lehamite, greață.

a-i veni (cuiva) jitia expr. a i se face greață, a se scârbi (de ceva / de cineva).