MIAR, miare, s. n. (Fam.) Bancnotă de o mie de lei; (fam.) o mie de lei. [Pr.: mi-ar] – Mie + suf. -ar.

miar [At: CORESI, L. 110/6 / P: mi-ar / Pl: ~i, ~e / E: mie + -ar, cf lat milliarius] 1 sm (Îvr) Miaș. 2 sn Bancnotă sau monedă de o mie de lei. 3 sn (Fam) O mie de lei.

MIAR, miare, s. n. Bancnotă de o mie de lei; (fam.) o mie de lei. [Pr.: mi-ar] – Mie + suf. -ar.

miar (fam.) s. n., pl. miare

miar (fam.) s. n., pl. miare

miar s. n., pl. miare

MIAR s. v. mie.

miar s. v. MIE.

miar, miare s. n. bancnotă de o mie de lei

MIÁR s. m., s. n. 1. S. m. (Învechit, rar) Miaș. Deacă auzi sutașul, postîmpi cătră miiari și-i. . . grăi vezi ce veri să faci. CORESI, L. 110/6. 2. S. n. (Ieșit din uz) Bancnotă de o mie de lei; (familiar) o mie de lei. Cf. GR. S. VII, 119, BL V, 60, IORDAN, L. R. A. 161. Babalîcul . . . stă înfundat în cazinou. Joacă pe miare. STANCU, R. A. V, 318. A aprins un teanc de miare și s-a aplecat sâ-i facă lumină englezului. T. POPOVICI, S. 63. - Pronunțat: mi-ar. – Pl.: (1) miari și miare. – Mie + suf. -ar. Pentru 1, cf. și lat. m i l l i a r i u s.