mărac a [At: CADE / Pl: ~aci / E: cf sărac] (Ban; de obicei întărind pe „sărac”) Foarte sărac.

mărác, V. mărat.

mărat, ~ă smf, a [At: PSALT. 286 / Pl: ~ați, ~e / E: pbl ml malehabitus] (Înv) 1-2 (Om) sărman. 3-4 (Om) nenorocit.

mărát, -ă adj. (ca și it. malato și fr. malude, bolnav, d. lat. male habitus, care se află rău, ca beat, cot d. bĭbĭtus, cŭbĭtus. Dar cp. și cu nsl. mârati, a-țĭ păsa, a te neliniști). Vechĭ. Acĭ Mac. Sărac, sărman, bĭet nenorocit. – În Ban. mărac (după sărac).

mărac adj. (reg.) foarte sărac.

MĂRÁC adj. (Ban., de obicei întărind pe „sărac”) Foarte sărac; sărman. ZANNE, P. V, 569, H VIII 175, com. din BRĂDIȘORUL DE JOS-ORAVIȚA. Mi-s sărac, mărac, N-am din țoali nici dărap. ALEXICI, L. P. 172. L-o făcut sărac mărac. L. COSTIN, GR. BĂN. 133, cf. NOVACOVICIU, C. B. I, 14. - Formație spontană de la sărac. Cf. GRAUR, E. 19, 20. Cf. m ă r a t.

MĂRÁT, -Ă adj. (Învechit ; și substantivat) (Om) sărman, nenorocit. Fiile Vavilonului vai de iale (măratele CV, mișiaoa D, mișelealor. H). PSALT. 286. Fiele Vavilonului măratele. CORESI, PS. 375/11. - Pl.: mărați, -te. – Probabil lat. malehabitus.