ORTOMĂNESC, -EASCĂ, ortomănești, adj. (Pop.) De ortoman, haiducesc. [Var.: iortomănesc, -ească adj.] – Ortoman + suf. -esc.

ortomănesc, ~ească a [At: ȘĂINEANU, D. U. / V: (îrg) io~ / Pl: ~ești / E: ortoman + -esc] (Pop) Haiducesc. corectat(ă)

ORTOMĂNESC, -EASCĂ, ortomănești, adj. (În poezia pop.) De ortoman, haiducesc. [Var.: iortomănesc, -ească adj.] – Ortoman + suf. -esc.

ORTOMĂNESC ~ească (~ești) rar (în poezia populară) Care este caracteristic pentru ortomani; propriu ortomanilor. /ortoman + suf. ~esc

iortomănesc, ~ească a vz ortomănesc

IORTOMĂNESC, -EASCĂ, iortomănești, adj. (Mai ales în baladele populare) Caracteristic voinicilor, haiducilor; haiducesc. V. ortoman. Bărbieri că aducea, Frumușel că mi-l rădea, Lăsa chică voinicească Și tîmplă iortomănească. PĂSCULESCU, L. P. 212. Că sus la munte la plai, Este pîinea voinicească Și leafa iortomănească. ȘEZ. III 216.

iortomănesc a. haiducesc, vitejesc: este pâinea voinicească și leafa iortomănească POP.

ĭortomán, -că adj. și s. (cp. cu turc. ĭurtmak și ĭortmak, a alerga în trap, a hoĭnări, și -man ca’n gîrtoman, hoțoman). Vest P. P. Puternic, voĭnic (GrS. 1937, 247). – În Serbia ĭoltoman, în Arg. (Lung. 71) hartoman, în est ortoman. – Ca adj. -ănésc, de ĭortoman; ca adv. -ănéște. V. lotroman.

ortomănesc (pop.) adj. m., f. ortomănească; pl. m. și f. ortomănești

ortomănesc (pop.) adj. m., f. ortomănească; pl. m. și f. ortomănești

ortomănesc adj. m., f. ortomănească; pl. m. și f. ortomănești

ORTOMĂNESC adj. v. haiducesc.

ortomănesc adj. v. HAIDUCESC.

iortomănesc, adj. m. (înv.; despre haiduci) haiducesc, vitejesc.