12 definiții pentru radă (zonă)

din care

Dicționare explicative

Explică cele mai întâlnite sensuri ale cuvintelor.

RA1, rade, s. f. Zonă de apă din vecinătatea unei coaste, cu sistem de apărare naturală sau artificială, servind la adăpostirea navelor într-un port împotriva vânturilor, valurilor ori curenților. – Din fr. rade.

ra2 sf [At: LĂZĂRESCU, S. 43/15 / Pl: ~de / E: fr rade] Porțiune de apă în apropierea unui port, apărată de vânturi și de valuri, în care sunt ancorate navele care așteaptă intrarea în port sau ieșirea în larg.

RA1, rade, s. f. Zonă de apă din vecinătatea unei coaste, cu sistem de apărare naturală sau artificială, servind la adăpostirea navelor într-un port împotriva vânturilor, valurilor sau curenților. – Din fr. rade.

RADĂ, rade, s. f. Porțiune de apă lîngă țărmul mării, închisă în parte prin diguri, servind la adăpostirea navelor într-un port. În rada portului, departe, sub cerul de porțelan, două vapoare negre zăceau ancorate. BART, E. 19. ♦ (Neobișnuit) Port. La Giurgiu să hoinărim o noapte prin radă. CONTEMPORANUL, S. II, 1948, nr. 112, 4/1.

RA s.f. Zonă de apă din vecinătatea unei coaste, apărată prin diguri de valuri și de curenți, unde se adăpostesc navele. [< fr. rade, it. rada].

RA s. f. zonă de apă din vecinătatea unui port, apărată prin diguri de valuri și curenți, unde navele staționează la ancoră. (< fr. rade)

RADĂ ~e f. Bazin de apă din apropierea unui port, servind la staționarea și la adăpostirea navelor. /<fr. rade

radă f. mare basin (natural sau artificial) spre mare unde corăbiile se pot adăposti (= fr. rade).

2) *rádă f., pl. e (fr. rade, d. engl. road, vechĭ rod, id.). Mar. Mare basin natural saŭ artificial în care se pot adăposti corăbiile într’un port în ainte de a ĭeși în largu măriĭ.

Dicționare morfologice

Indică formele flexionare ale cuvintelor (conjugări, declinări).

ra s. f., g.-d. art. radei; pl. rade

ra s. f., g.-d. art. radei; pl. rade

ra (zonă portuară, consiliu) s. f., g.-d. art. radei; pl. rade

Intrare: radă (zonă)
substantiv feminin (F1)
Surse flexiune: DOR
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • ra
  • rada
plural
  • rade
  • radele
genitiv-dativ singular
  • rade
  • radei
plural
  • rade
  • radelor
vocativ singular
plural
info
Aceste definiții sunt compilate de echipa dexonline. Definițiile originale se află pe fila definiții. Puteți reordona filele pe pagina de preferințe.
arată:

ra, radesubstantiv feminin

  • 1. Zonă de apă din vecinătatea unei coaste, cu sistem de apărare naturală sau artificială, servind la adăpostirea navelor într-un port împotriva vânturilor, valurilor ori curenților. DEX '09 DLRLC DN
    • format_quote În rada portului, departe, sub cerul de porțelan, două vapoare negre zăceau ancorate. BART, E. 19. DLRLC
    • 1.1. neobișnuit Port. DLRLC
      sinonime: port
      • format_quote La Giurgiu să hoinărim o noapte prin radă. CONTEMPORANUL, S. II, 1948, nr. 112, 4/1. DLRLC
etimologie:

info Lista completă de definiții se află pe fila definiții.