rápeg, a răpegá și rápăg, a răpăgá v. intr. (cp. cu ung. repegetni, a despica, saŭ repedni, a se crăpa, saŭ ropogni, a pîrli. V. răpăguș, ropot). Mold. Trans. Ban. Alunec în lăturĭ: pe un petec de asfalt lustruit, calu rapegă și cade. (VR. 1920, 10, 506, 507 și 508; Șez. 30, 168). – Și răpăg, rapăgă, să răpege și répeg, reapăgă, să repege (ca semăn, seamănă, să semene). V. hărțuĭesc.

răpega, răpeg, vb. I (reg.) a aluneca (în lături).