tars sn [At: ANTROP. 34/7 / Pl: ~e, ~uri / E: lat tarsus, fr tarse] 1 Partea posterioară a scheletului labei piciorului, formată din șapte oase articulate la un capăt cu oasele gambei, iar la celălalt cu oasele metatarsului. 2 Partea terminală a piciorului insectelor, formată din 1 -5 articulații mici și terminată de obicei cu una sau cu două gheare. 3 Scheletul fibro-cartilaginos al pleoapelor.

TARS s. n. Parte a labei piciorului formată din șapte oase dispuse pe două rînduri și articulate la un capăt cu oasele gambei, iar la celălalt cu oasele metatarsului.

TARS s. n. Parte a labei piciorului formată din șapte oase, articulate la un capăt cu oasele gambei, iar la celălalt cu oasele metatarsului. – Fr. tarse (din gr.).

TARS s.n. 1. (Anat.) Parte posterioară a labei piciorului, formată din șapte oase. 2. Schelet cartilaginos care menține pleoapa întinsă. 3. Parte terminală a piciorului la insecte. // (Și în forma tarso-) Element prim de compunere savantă cu semnificația „(referitor la) tars (1)”, „tarsian”. [< fr. tarse, cf. lat. tarsus, gr. tarsos].

TARS¹ s. n. 1. parte posterioară a labei piciorului, formată din șapte oase. ◊ partea terminală a piciorului la insecte. 2. schelet fibrocartilaginos care menține pleoapa întinsă. (< fr. tarse)

TARS ~uri n. 1) anat. Parte posterioară a labei piciorului, situată între metatars și gambă, formată din șapte oase. 2) zool. Parte terminală a piciorului insectelor, formată din 1-5 segmente. /<lat. tarsus, fr. tarse

*tars n., pl. urĭ (vgr. tarsós). Anat. Cele șapte oase care formează oasele tălpiĭ în apoĭa metatarsuluĭ.

tars s. n., pl. tarsuri

tars s. n., pl. tarsuri

tars s. n., pl. tarsuri