tăgârță sf [At: KLEIN, D. 435 / Pl: ~țe, (6) ~ți / E: ngr ταταρτζίκα] (Reg) 1 Traistă¹ (1). 2 (Pex) Cantitatea cuprinsă într-o tăgârță (1). 3 (Îe) A se lăsa ~ A se lăsa greu. 4 (Îae) A se lenevi. 5 (Dep) Persoană scundă și îndesată. 6 (Dep) Cal slab. 7 Haină (1).

TĂGÂRȚĂ ~e f. pop. Om mic de statură și îndesat. /<ngr. tagartzika

tăgârță f. traistă de drum: tăgârță ruptă te împrumută PANN [Turc. TAGARDJYK, dăsagă, printr’un intermediar slav].

TĂGÎRȚĂ, tăgîrțe, s. f. Săculeț, traistă. Veneau oameni fel de fel, nu numai din Malu. Unii cu saci în căruțe, alții cu tăgîrțe în spinare. SADOVEANU, M. C. 126. Mai are moșul la tăgîrță încă o sumă bună de felul acestora. ISPIRESCU, U. 126. Fugi din cale cu tăgîrța, Să-mi joc bine pe mîndruța. BIBICESCU, P. P. 221.

TĂGÎRȚĂ, tăgîrțe, s. f. Traistă, sac. – Comp. ngr. tagartzíka «geantă de călătorie».

tăgîrță f., pl. e (bg. tagárec, d. tagar, geantă de pele, d. turc. tagnar, daghar, a. î., dim. -rcyk; ngr. tagári, geantă de călătorie, dim. tagartsika, -irtsika, tăgîrță. Cp. cu traistă). Cam iron. Traistă, boccea. Moș Tăgîrță, moșneag ridicul.

tăgârță (reg.) s. f., g.-d. art. tăgârței; pl. tăgârțe

tăgârță (reg.) s. f., g.-d. art. tăgârței; pl. tăgârțe

tăgârță s. f., g.-d. art. tăgârței; pl. tăgârțe

TĂGÂRȚĂ s. v. desagă, traistă.

tăgîrță s. v. DESAGĂ. TRAISTĂ.

tăgîrță (-țe), s. f. – Sac, traistă. – Mr. tăgărgică, megl. tăgărcică, tăgărjic. Tc. tagarcik, tagar (Tiktin), cf. ngr. ταγαγτζίϰα, bg. tagarec (Conev 65). – Der. (a)tăgîrța, vb. (a se atîrna, a se agăța de ceva).

tăgârță, tăgârțe, s.f. (reg.) 1. traistă de drum, săculeț, boccea, desagă. 2. epitet pentru o persoană mică, îndesată, pentru un cal slab. 3. haină, îmbrăcăminte.