țuțur² sn [At: ALEXI, W. / V: (reg) țurț~ / Pl: ~e, ~uri, ~i sm / E: ns cf țuț] 1 (Trs) Vârf ascuțit de deal. 2 (Trs) Vârf cu piatră. 3 (Trs) Deal ascuțit. 4 (Trs) Deal mic. 5 (Trs) Munte mare și rotund. 6 (Trs; Ban) Excrescență la om, la animal. 7 (Trs; Ban) Vârf de bubă. 8 (Reg) Zgârciul nasului. 9 (Ban) Parte la marginea unei pâini, formată din aluatul scurs în timpul coacerii Si: (reg) răsunoi.

țuțur³ s [At: ARH. FOLK. I, 145 / Pl: ? / E: ns cf țur] (Mar; csc) Fructe uscate, nuci și alune pe care le primesc copiii când merg cu uratul.

țuțúr și țuțuróĭ n., pl. oaĭe (din aceĭașĭ răd. cu cĭucĭur, țîrîĭ ș. a.). Olt. Cĭucĭur de lemn pe care se scurge un izvor (bijoĭ, cĭuroĭ, țîrloĭ).

țurțur² sn vz țuțur²

cĭucĭúr n., pl. urĭ și e (bg. čučur, izvor, canelă, čučurkam, curg încet, mă scurg, čurkam, curg țîrîit, čurulikam, țîrîĭ, ciripesc; ung. csücs, cĭucĭur; toate imit., ca și rom. cĭuruĭ, țîrîĭ ș. a. Bern 1, 131). Botu unuĭ ibric, uneĭ cănĭ. Canal de lemn pin care se scurge apa curgînd pin aer. – În Olt. țuțur.

țuțur s. n., pl. țuțure / țuțururi