țăcală¹ sf [At: CIAUȘANU, V. 206 / Pl: ~le / E: ns cf țăcălaș] (Olt) 1 Pușcă veche, uzată, ruginită. 2 Pușcă de vânătoare. 3 (Pex) Obiect vechi, uzat, stricat.

țăcală² sf [At: CV 1951, nr. 1,37/ Pl: ~le / E: pvb țăcăli] 1 (Olt) Clopot mic de fier care se pune la gâtul oilor. 2 (Mun; dep) Persoană cicălitoare, plictisitoare. 3 (Îe) A-i sta (cuiva) ~ pe cap A cicăli întruna pe cineva Si: a plictisi.

țăcală, țăcale, s.f. (reg.) 1. pușcă veche, de vânătoare. 2. obiect uzat, stricat, clopot la gâtul oilor. 3. persoană cicălitoare.