BONDOC, -OACĂ, bondoci, -oace, adj. (Despre oameni; fig. despre obiecte) Scurt și îndesat, mic și gros. – Cf. tc. bunduk.

bondoc, ~oacă [At: I. GOLESCU, ap. ZANNE, P. VIII, 673 / V: bunduc, ~ă, bundac / Pl: ~oci, ~oace / E: tc bunduk] 1-2 smf, a (Om care este) scurt și îndesat. 3 sm (Reg; îf bunduc sau bundac) Stâlp care sprijină coasta prispei Si: taras.

bondoc, -oacă adj., s.m. 1 adj. (fam.; despre ființe) Care este de talie mică, gras și îndesat. E măruntă și bondoacă (SLAV.). ♦ (subst.) Hipocor. Copil. Bondocul i-a răspuns cu bucurie. 2 adj. Fig. (fam.; despre obiecte) Care este de dimensiune mică. 3 s.m. (reg.) Stîlpul care sprijină coasta prispei. • pl. -oci, -oace. și (reg.) bundac, bunduc s.m. /<tc. bunduk.

BONDOC, -O(A)CĂ, Mold. BUNDUC, -CĂ adj. și sm. f. 1 Scund și gros, mic și îndesat: pare că văz colo pe un biet vînător bondoc și pîntecos (ODOB.); groscioară, grasă, bondoacă, cu părul negru (DLVR.); bunduc, scurt, lat în spate și cu capul rotund (SAD.) ¶ 2 Bunduci, bondoci sm. pl. 💒 Stîlpii cari sprijinesc coastele prispelor, tarași; lemne scurte și groase de care sînt prinse stinghiile pe care se bat stoborii gardului [tc. bunduk].

BONDOC, -OACĂ, bondoci, -oace, adj. (Despre oameni; fig. despre obiecte) Mărunt la statură și gras, scurt și îndesat, mic și gros. – Cf. tc. bunduk.

BONDOC, -OACĂ, bondoci, -oace, adj. (Despre oameni și, fig., despre obiecte) Scurt și îndesat, mic și gros. Pînă mai an, soră-mea Vanghelina era bondoacă... și dintr-o dată s-a lungit, s-a deșirat. STANCU, D. 168. Una lungă și slabă, alta bondoacă și dolofană. PAS, L. I 126. E măruntă și bondoacă, dar de ani nu e mică. SLAVICI, V. P. 41. Vedeți cît de frumos se ține [pridvorul] pe stîlpii lui bondoci de stejar cioplit. CARAGIALE, M. 101. ◊ (Substantivat) Căldarea au luat-o? – Luat, dom’ Ioniță! i-a răspuns bondocul. GALAN, Z. R. 272. – Variantă: (Mold.) bunduc, -ă (SADOVEANU, O.III 536) adj.

BONDOC, -OACĂ, bondoci, -oace, adj. (Despre oameni; fig., despre obiecte) Scurt și îndesat, mic și gros. – Tc. bunduk.

BONDOC ~oacă (~oci, ~oace) (mai ales despre persoane) Care este mic de statură și gros; îndesat. /<turc. bunduk

bondoc a. și m. scurt și gros. [Mold. bunduc = turc. BUNDUK].

bondóc, -oácă adj. și (nord) bundúc, -ă adj. (turc. bunduk. Șăin. Cp. cu butuc). Scund, mic, îndesat: copil, cal bondoc. – Și ghindoc (vest), ca buftea față de ghiftuĭesc. V. prichindel.

bunduc² a, sm vz bondoc

BONDOCEL adj. și sm. dim. BONDOC1.

BUNDUC adj. m. v. bondoc.

bundúc adj. V. bondoc.

bondoc adj. m., s. m., pl. bondoci; adj. f., s. f. bondoacă, pl. bondoace

bondoc adj. m., s. m., pl. bondoci; adj. f., s. f. bondoacă, pl. bondoace

bondoc adj. m., s. m., pl. bondoci; f. sg. bondoacă, pl. bondoace

bondoc

BONDOC adj. îndesat. (Om ~.)

BONDOC adj. îndesat. (Om ~.)

Bondoc ≠ deșirat, lungan

bondoc (bondoacă), adj. – Mic, scund. – Var. bunduc. Tc. buduk.