PRINCIPALELE NORME ORTOGRAFICE, ORTOEPICE ȘI MORFOLOGICE ALE LIMBII ROMÂNE

Normele limbii române literare actuale explică opțiunea pentru o anumită grafie, pronunțare sau flexiune a cuvintelor-titlu din Dicționar. Cele prezentate mai jos privesc mai ales situațiile în care pot exista dubii; pentru mai multă claritate, acestea sunt înfățișate adesea contrastiv (chiar cu riscul unor repetiții), deoarece cititorii pot consulta numai una dintre subdiviziunile acestei secțiuni.

Sunt discutate aici și aspecte care nu pot fi reflectate în formă lexicografică (nume proprii și unități lexicale complexe, formații mai mult sau mai puțin ocazionale, utilizări ale cuvintelor în context ș.a. - care, de aceea, nu se regăsesc în Dicționar) sau reguli care se pot, eventual, numai deduce din cazurile concrete înregistrate în dicționar. Spre deosebire de Dicționar, această prezentare are și caracter corectiv, atrăgându-se atenția și asupra unor forme considerate greșite, care trebuie evitate.

Aceste norme sunt obligatorii - impunând sau interzicând anumite forme - sau facultative.

Ortografia, în sensul restrâns în care este folosit termenul aici, privește scrierea corectă la nivelul cuvântului (sau al mai multor cuvinte care formează o unitate); în sens larg, ea include și scrierea corectă la nivelurile superioare cuvântului (punctuația), care nu poate face obiectul unui dicționar^[1].

Nu face obiectul unor norme ortografice propriu-zise scrierea unor termeni și a unor abrevieri și simboluri din domeniul științific și tehnic (de ex. a numelor unităților de măsură), reglementată prin standarde internaționale^[2] (aceste probleme neprivind, propriu-zis, de multe ori, limba română) și interne^[3] de specialitate, care sunt obligatorii.

În anumite situații speciale se aplică unele convenții parțial diferite de regulile obișnuite (de exemplu, la completarea formularelor privind operațiuni bănești se cere scrierea numeralelor fără blancuri).

Scrierea limbii române utilizează două sisteme de elemente grafice - literele și semnele ortografice - și un set de reguli de redare în scris a cuvintelor și a grupurilor de cuvinte, precum și de despărțire la capăt de rând.

Scrierea altor limbi care folosesc tot alfabetul latin este guvernată de reguli parțial diferite (privind folosirea majusculelor la inițială de cuvânt, despărțirea la capăt de rând etc.), care nu trebuie transpuse în scrierea limbii române.

1. Semnele grafice

1.1. Literele

1.2. Semnele ortografice

2. Reguli de scriere și pronunțare literară

2.1. Vocale și semivocale

2.2. Consoane

2.3. Litere duble

2.4. Accentul

3. Scrierea cu literă mică sau mare

3.1. Scrierea cu literă mică

3.2. Scrierea cu literă mare

4. Scrierea derivatelor, compuselor, locuțiunilor și grupurilor de cuvinte

4.1. Scrierea derivatelor, prefixelor și sufixelor

4.2. Scrierea cuvintelor compuse

4.3. Scrierea locuțiunilor

4.4. Scrierea grupurilor de cuvinte

5. Despărțirea în silabe și la capăt de rând

5.1. Despărțirea grupurilor de cuvinte și a abrevierilor

5.2. Despărțirea în interiorul cuvintelor

6. Câteva norme morfologice

6.1. Adjectivul

6.2. Adverbe și locuțiuni

6.3. Articolul

6.4. Numeralul

6.5. Pronumele și adjectivul pronominal

6.6. Substantivul

6.7. Verbul

Note